Gând cu minuni.

In privirea ta se-aprind lumini de drag si de neintelesuri... ti-ai uitat demult intrebarea, dar raspunsul ti-e limpede in zambetul frumos si-n ochii de noapte... la capatul unei minuni incepe sa ninga incetisor cu iubiri si pe tampla dreapta ti se naste in soapta un gand...

Tine-ma de mana prin iarna de afara si haide sa ne imaginam ca pret de un infinit suntem ingeri de zapada... ia-ma de dupa umeri si invata-ma sa zbor in rasul tau, iar eu te voi cuprinde toata intr-o idee perfecta si-am sa te ascund de frig la mine-n suflet...

Da, in privirea ta mi-am amintit intrebarea de mai ieri si pe tampla dreapta am gasit raspunsul corect... buzele tale mi-adorm pierdute intr-un sarut pe buza de sus, iar ochii de noapte imi viseaza frumos o poveste de dor cu iubiri si cu iarna... la capatul unei minuni mi-am gasit intelesul in zambetul tau drag...

Inceput de inger.

Din gandul cel dintai i se naste pe buze o soapta si-un inceput de zambet... la miezul noptii e mereu timp pentru sperante si pentru picaturi perfecte de zbor... ii aude glasul bland spunandu-i senin o poveste despre iarna si o liniste mare ii cuprinde toata faptura si sufletul obosit...

Din visul cel dintai i se naste in privire o iubire si-un inceput de inger... la miezul noptii e mereu timp pentru rugaciuni si pentru picaturi perfecte de dor... il simte langa ea si-i simte sarutarea usoara spunandu-i bland o poveste in doi din iarna de afara, apoi o liniste mare o zambeste de drag si o cuprinde usor, usor... somn usor...

Ratacire de drag.

Ne privim cu drag printre ingeri si ne strangem in brate zambind frumos... in noapte ochii tai imi sunt inceput firesc de vis, iar soapta usoara imi spune o poveste cu liniste mare si taceri albastre... iti rad incetisor pe tample si tu-mi tremuri pe obraz de frig si de dor... la inceputul iernii sarutarea ta are parfum de zapada ce-a uitat sa mai cada, iar atingerile ne sunt jocuri simple de copii...

Ma strangi in brate cu noapte albastra si minuni curate... in privire iti rad Dumnezei, iar in glasul soptit se aud colinde frumoase si povesti pline de infinit... tac enorm la tine in gand si tu te joci infrigurata cu degetele pe spatele meu, intr-o imbratisare tarzie... la inceputul iernii ma saruti cu linisti pe buza de sus, iar eu te zambesc cu ingeri de drag...

Gând in doi.

Pe aripa noptii rasar de nicaieri doi ingeri micuti ce-si zambesc in culori si-si impart mainile la doi... nu e nimeni sa ii vada... doar cateva ganduri uitate de cineva la inceputul iernii...

La capatul privirii li se intampla perfect o minune, iar pe scara catre Dumnezeu ii asteapta mai mereu cate-o rugaciune... au invatat ca-n zbor ideile plutesc sfant si in taceri si-au ingropat firesc soapta spre Paradis...

Intr-un zambet colorat de la inceputul iernii, cineva a invatat sa gandeasca in doi... nu mai conteaza nimic... doar maini ce se ating usor si un sarut cu parfum de trandafir... apoi pe aripile ingerilor rasare cu liniste noaptea...

Ce-ar fi ?

Ce-ar fi daca intr-o seara ti-as cere sa uiti de tine si sa-mi fii pentru o clipa gandul cel dintai ? Sau ce-ar fi ca-n palma ta sa-ti desenez o minune, in verde si-albastru, pentru mai tarziu ? Spune-mi, ce-ar fi sa ma opresc din zbor, chiar la umbra blanda a privirii tale, si sa-ti spun o poveste cu ingeri din iarna de afara ? Dar ce-ar fi sa invatam sa credem din nou in iubiri si sa ne amestecam buzele intr-un sarut usor, exact atunci cand noaptea din parul tau se preface in tacere ? Si ce-ar fi sa-ti fiu zambetul frumos pe care sa il porti in fiecare zi, iar tu sa-mi fii linistea toata intr-un decembrie copilaresc sau oricand ?

Privire de noapte.

Amintirile mi-au incremenit demult pe gene, iar trupul mi se sprijina absent pe o privire de noapte... iarna mi-e cald la tine in gand, imi simt degetele de la maini inventand minuni in palma ta si simt cum pe spate imi cresc aripi albe pana la Dumnezeu... un inger se viseaza rasul meu si tu imi adormi senin peste suflet, din Univers ne ploua etern cu secunde, iar pe buze iti desenez cu stele albastre un sarut...

La capatul celalalt al noptii rasare frumos o privire, iar amintirile se opresc firesc intr-un zambet de-al tau... mainile noastre si imbratisarile ne tin de cald peste iarna, pe obraz ni se nasc rugaciuni, ingerii invata sa ne zboare pe spate si intr-un gand tarziu ne credem din nou Dumnezei... iar eu visez ca-ti sunt ras zgomotos si tu-mi visezi linisti pe suflet, pe tampla mi-adormi suspinand in tacere, iar pe buza ta de sus iti inventez din nimic un sarut...

Ratacire in soapta.

In parul tau as ascunde o noapte rece de la inceputul iernii... apoi razand am cauta-o tinandu-ne de mana pana ce ne-am pierde ciudat intr-o clipa ratacita inspre ora 12 sau in vreun gand cu ploi aruncat de vreun inger pe trotuar...

In zambetul tau as picura mereu cate-un strop de minune... apoi l-as culege cu grija intr-o soapta si ti l-as trasforma intr-un sarut perfect pe buza de sus atunci cand timpul oboseste sa mai treaca...

In palma ta as inventa atatea intrebari si as invata sa gasesc mereu cate un raspuns... apoi m-as apleca usor cu tampla pe sanul tau si l-as intelege firesc intr-un suspin de dor sau vreo aducere-aminte...

Si da, in privirea ta mi-am ascuns o noapte rece de la inceputul iernii... am cautat-o apoi de unul singur intr-un vis ciudat dinspre ora 12... iar la capatul unei minuni am gasit-o soptita perfect intr-un zambet ce se furisase firesc pe buza ta de sus...

Gând de azi-noapte.

Noaptea visele se trasforma in soapte si adorm de fericire pe gura ta, intr-un zambet perfect... prin par puii de inger ti se joaca razand cu razele blonde ale lunii, iar pe tample si pe frunte cateva ganduri isi aduc aminte de mine... Dumnezeu ingenuncheaza langa tine sa-ti spuna o poveste din iarna de afara si se roaga apoi peste timp, in zeci de taceri si in mii de culori...

Ti-alunec pe gene si ma trasform in suspin de dor pe sanul rotund... ideile mi se opresc in respiratia ta, iar cuvintele imi amutesc de uimire pe buza de sus... si-as vrea sa te sarut si sa te tin in brate, sa te strang la piept si sa te cuprind pe toata intr-o bataie a inimii... atipesc pentru o clipa langa soldul fierbinte si ma amestec ciudat cu parfumul pielii tale si cu degetele de la mana dreapta...

In vis ne transformam amandoi intr-o privire verde si ne gasim culcusul perfect in aceiasi ochi de mare... suntem impreuna o singura frunte si o singura gura, soptim amandoi aceeasi rugaciune de seara si ne jucam razand prin aripile aceluiasi pui de inger... in linistea dintre noi ne credem firesc Dumnezei, iar timpul intreg ne este de-acum doar o poveste in culori din iarna de afara...

Ratacire spre mine.

Iarna ma doare rece in suflet si-n fiecare respiratie, imi tace apasat prin minte si-mi rasufla inghetat peste tample... universul intreg mi se pare o camera ingusta, copacii si intunericul imi sunt peretii ce-mi stramteaza si-mi claustreaza orice idee, iar in cer - tavanul lumii - de luna-candelabru mi s-a spanzurat trist si-nsingurat dorul de tine... ingerul a fugit demult pe vreo fereastra uitata deschisa, lasandu-mi doar o aripa si-o promisiune dintr-un inceput de zbor... dintr-un ceas vechi si prafuit secundele imi ranjesc a sfarsit sau a cioburi de vesnicie, din genunchi imi cresc radacini ce ma leaga ciudat de podea, iar dintr-o ramasita de rugaciune mi-e frig si cumplit de tarziu...

Pe buzele mele numele tau se faramiteaza si-mi cade cu zgomot spart la picioare, iar eu ma grabesc sa adun fiecare litera si orice silaba ca sa te recompun la loc din minuni... pe obraz curg siroaie uitarile verzi si linistile imense, mainile te cauta bezmetice in negru si-n gri si-ar vrea sa-ti atinga macar pentru o clipa umbra, iar la usa imi bat cu putere aduceri-aminte... de departe se-aud intrebari, dar imi pare absurd sa le stiu si raspunsul, pe umeri se lasa incet toata lumea, de stele mi se atarna o ultima privire, din ganduri ingerul alearga inapoi catre toamna, iar in ceasul din perete iubirea mi s-a sinucis de dor exact la miezul noptii... dar tu esti acum departe... si nici nu-ti pasa ca imi taci cumplit in fiecare gand si ma dori atat de rece in suflet si-n iarna...

Gând cu nemuriri.

Azi-noapte ti-am coborat in vis, cu nemuriri si cu stropi de minune... te-am sarutat pe frunte si pe obrajii ce-si mai purtau inca urmele sarate ale vreunui dor de la inceputul somnului, ti-am mangaiat parul cu linisti si m-am intins la umbra gandurilor tale...

O vreme te-am privit in tacere, cu nod in gat si cu dragoste mare... ti-am atins spatele si te-ai infiorat, m-am catarat cu degetele pe sira spinarii, ca pe-o coloana a infinitului, spre chipul frumos si catre ultima ta idee, apoi ti-am soptit de mii de ori numele de drag...

Am adormit tarziu pe buza ta de sus, cu sarutari si cu "te iubesc" spus in somn... pe obrajii tai am lacrimat cu ingeri ce incercau sa-si aminteasca firesc vreun inceput de dor, apoi te-am zambit pe toata intr-o minune perfecta... da, azi-noapte in visul tau, pret de o umbra, am fost nemuritori...

Gând simplu.

Cand te-am privit intaia oara pur si simplu am stiut... zambetul tau m-a adus intr-o clipa mai aproape de un paradis in care nu mai credeam demult, iar privirea verde si-a gasit definitiv intelesul in sufletul meu... nu am cum sa uit glasul tau si atingerile ca din intamplare pe mana mea, nu am cum sa iti uit parfumul si mirosul pielii, nu am sa uit rasul perfect sau parul de tei... candva, intr-un sfarsit de aprilie parca un pic mai rece, m-ai invatat sa zbor din nou catre stele, mi-ai aratat ca si puii de inger viseaza in curcubeu si mi-ai reamintit cum sa ma indragostesc infinit... si pentru ca esti atat de frumoasa, pentru ca-mi esti in ganduri mereu si pentru ca esti minunata, pentru ca mi-e dor de tine de mor si pentru ca pot sa te iubesc pana la marginea oricarei lumi... iti multumesc... atat.

Gând târziu.

Am sa iti fiu mereu dimineata plina de speranta unei noi zile, am sa fiu serile tarzii de vara sau noptile cu rece si cu zapada trosnind sub picioare dintr-o iarna oarecare, voi fi orice anotimp si orice inceput de an, iti voi fi rugaciune sau a opta minune... am sa invat sa fiu vantul din toamna, am sa fiu linistea toata, am sa fiu ploaie, ninsoare, am sa fiu soare puternic si nor cenusiu, am sa fiu inger cand zborul se va frange si am sa fiu Dumnezeu cand ai sa uiti sa crezi, iti voi fi ochii verzi cand plangi peste vara sau buza de sus cand vei suspina de dor... am sa fiu imbratisare calduroasa, am sa fiu tremuratul usor, am sa iti fiu emotia oricarei revederi si voi fi amintirea de demult, voi fi prima idee si ultimul vis, intaiul suras sau cea din urma lacrima, iti voi fi sufletul bun si dragostea intreaga... am sa fiu primavara din par si mirosul din piele, am sa fiu "nu" si "da" sau am sa fiu doar "poate", voi fi atingere usoara si sarutarea fierbinte, am sa fiu tacerea cumplita, am sa fiu cerul albastru, iti voi fi semn de carte si cuvant inainte, voi fi atat de simplu totul sau doar un "fapt divers"... am sa fiu fiecare litera din numele tau, am sa fiu glasul soptit, voi fi plecare si voi fi mereu sosire, voi fi disperarea sau calmul absolut, am sa fiu timpul imens sau un infinit oarecare, iti voi fi zambet de drag sau vreun gest de repros... am sa fiu noapte alba si am sa fiu ziua ta, am sa fiu un "multumesc" sincer sau "te rog" mult prea corect, voi fi rasarit si apus in culori, voi fi cadere in mare, am sa fiu doar senzatia de sambata dupa-amiaza sau sentimentul ciudat din ajun de Craciun, iti voi fi ce vei vrea, voi fi ce ai uitat sa iti doresti, iar peste toate am sa te iubesc mereu perfect si definitiv...

Ratacire in alb si negru.

Ar vrea sa plece departe... urcari, coborari... chiar nu conteaza, doar sa fie cat mai departe... ar vrea ca gandurile sa-i fie treptele spre nicaieri si pentru prima oara sa aiba curajul sa nu mai creada nimic... candva stia sa viseze in culori, stia sa zboare si sa-si urle in gura mare fiecare dorinta... acum ii e teama si sa taca, iar ideile i se lovesc in alb si negru de ferestrele reci... din privirea obosita i se nasc mereu doruri cumplite ce i se revarsa cu verde perfect pe obraji... pe buze i-a murit de drag numele lui si stie ca o singura soapta l-ar putea naste din nou... in suflet simte cum linistea se zbate sa scape din lanturi, iubirea ar vrea sa-i zambeasca, insa a invatat atat de ciudat sa-si ucida curajul, si sperantele, si visarea...

Da, ar vrea doar sa plece... si chiar nu mai conteaza daca urca sau coboara... nu vrea decat sa poata sa deschida ceva, vreo usa sau vreo fereasta, sa-si faca din ganduri treptele pe care sa fuga in alb si negru si sa creada din nou colorat... de nicaieri un inger o plange cu doruri pe obraji, iar ideile ii zboara obosite si se amesteca verde intr-o ultima privire... prin vis ii simte sarutarea blanda, atingerile usoare si iubirea imensa... un ultim suspin ii sfasie sufletul si in somn ii sopteste numele de drag... pe buze i-adoarme tarziu un fel de zambet si undeva, departe, parca aude cum se naste perfect o liniste...

Ratacire spre noi.

Haide sa fim impreuna un inceput somnoros de iarna si sa invatam sa ningem cu fulgi mari in visul curat al vreunui pui de inger... vino sa ne imaginam un zambet pe chipul lui Dumnezeu si sa cadem apoi in plutiri peste vreo rugaciune de seara... sau haide mai bine sa oprim timpul in loc si sa facem schimb de priviri si de secunde prea uimite de-atata verde...

Haide sa ne intalnim pe furis in rasul zgomotos al unui copil si sa ne amestecam apoi cu frigul ce-i imbujoreaza obrajii... vino sa fim vreun sarut perfect pe buzele unor indragostiti si sa cadem apoi ametiti intr-o strangere de maini plina de dorinta... sau haide mai bine sa ne asezam pe marginea vreunui infinit si sa vedem cum mor si se nasc mii de lumi...

Haide sa fim impreuna o poveste spusa in soapta unui pui de inger si sa-i ningem cu linisti peste visul curat... vino sa invatam pe de rost sa-i zambim lui Dumnezeu si sa cadem apoi in plutiri peste inceputul somnoros al iernii... sau haide mai bine sa oprim iubirea in loc si sa facem schimb de priviri si de minuni prea mirate de-atata dor...

Gand cu ploi.

Astazi am sa fiu iarasi clipa in care anotimpurile se imbratiseaza si-si zambesc in tacere... si am sa iti fiu gandul racoros si amintirile in care tremuram ciudat tinandu-ne de mana... astazi, iubito, voi fi ploaia cu care ingerii plang firesc pe pamant...

Astazi am sa fiu minunea ce se joaca razand pe degetul tau si-ti sopteste o liniste din vara trecuta... si am sa iti fiu dorul imens si privirea din suflet care te face sa te indragostesti mereu... astazi, iubito, voi fi ploaia cu care toamna moare tarziu la tine in fereastra...

Si astazi am sa fiu din nou inceputul de zbor pe care un pui de inger il incearca zambind prin parul tau... si am sa iti fiu imbratisare calda si sarutarea usoara ce-ti adormea mereu pe buza de sus... astazi, ingere, voi fi ploaia cu care iti cad de drag peste iubire...

Ratacire de noapte.

Noaptea visele i se transforma in zboruri si-i adorm linistite pe obrajii lui Dumnezeu... ideile ii ingenuncheaza la picioare si dintr-un sfarsit de zambet isi face culcus pentru somnul usor... prin parul de tei i se zbat adieri si-ntr-un ultim gand i se mai naste-o rugaciune...

Doar noaptea clipele i se transforma in lacrimi si-i deseneaza apoi obrajii cu umbre de amintiri... inima ii bate cu putere si dorul ar vrea sa-i strige cu zgomot cumplit numele lui... pe sanul rotund se zbat rugamiti si-nrt-un ultim suspin ii mai moare un inger...

Si noaptea tacerile i se transforma in soapte si-i deseneaza o sarutare usoara pe obrajii plansi... buzele ii tremura fierbinti si amintirile i se topesc de dor intr-o privire de verde imens... in sufletul obosit i se zbat iarasi ingeri si-ntr-un inceput de vis i se mai naste firesc o iubire...

Gand cu taceri...

Noaptea imi sfasie aripile si intunericul mai ranjeste o data pe cadavrul inceputului de zbor... pe pereti umbrele deseneaza ciudat caderea unui inger, iar din ceasul de pe noptiera secundele ingenuncheaza absurd intr-o rugaciune tarzie... imi caut infrigurat o ultima intrebare, as vrea sa mi-aduc aminte de un alb printre griuri, dar tu-mi taci iarasi negru vreun raspuns ascutit...

Ah, am obosit cumplit si mi-e teama de noaptea cea mare, as vrea doar sa inchid ochii si sa visez in culori... pe podea toamna picteaza rece moartea luceafarului, iar la geam vantul silabiseste umed un frig universal... imi caut in gand o privire verde, as vrea sa-ti aud vocea blanda, insa tu-mi taci peste plans si prin dor...

Noaptea imi sfasie zambetul si intunericul mai suspina o data pe ramasitele puilor de inger... pe pereti Dumnezeu deseneaza in alb si negru o rugaciune tarzie, iar in ceasul de pe noptiera secundele gri se ingramadesc ciudat inspre ora unu... imi caut infrigurat un inceput de vis, as vrea sa imi spui din nou o poveste, dar tu-mi taci cumplit peste linisti si ma dori repetat...

Ganduri peste iarna.

Ne-a uitat si toamna asta, iubito... era firesc sa nu-si mai aminteasca nimic de noi... oricum, dorul tot se oprise demult, atunci cand vara mi s-a frant brusc intr-o seara... imi zambesti cu drag dintr-o poza ce-mi pare de-o viata, iar in suflet imi ploua absent...

Ne-a uitat si somnul, iubito... dar poate ca e mai bine asa, oricum nu mai stiam sa visam decat caderi si alunecari din noi... ma privesti cu drag dintr-un gand ce-mi pare ca nici macar nu mai e al meu, iar in suflet deja mi-e vifor si ger...

Poate ne vom reinventa cumva dintr-o tacere imensa si poate voi reusi sa imi imaginez primavara noastra... poate ca vei invata candva sa zbori si tu peste iarna si sa ne regasim firesc la capatul dorului de tot... sau poate ca totusi ne va fi doar prea teama, iar peste toate, iubito, dragostea ne va uita si ea...

Ratacire de seara.

Aseara te-am pictat in culori de luna si de stele pe un cer de suflet... ti-am soptit cu grija fiecare minune si te-am povestit perfect vantului de toamna, te-am intrebat si te-am raspuns corect, apoi te-am tacut si ti-am inchis numele intr-o taina...

Aseara m-am rugat pentru tine in culori de ingeri si de Dumnezeu... ti-am soptit cu teama fiecare zbor si te-am coborat perfect in orice respiratie, te-am vrut si te-am dorit din nou, apoi te-am prefacut ciudat in infinit si ti-am inchis faptura intr-o clipa...

Aseara te-am visat in culori de privire si de iubiri... ti-am soptit cu drag fiecare amintire si te-am gandit perfect la inceputul somnului, te-am plans si te-am ras frumos, apoi m-am indragostit a mia oara de tine si ti-am inchis dorul imens intr-un zambet...

Romanta intre doua trenuri.

La inceputul noptii un pui de inger ti-adoarme obosit in parul de tei... astepti de o vesnicie sa adormi si tu, dar somnul nu vrea sa mai vina... ramai suspendata intre doua clipe si-n departare se-aude trist cum suiera vreun tren...

Privirea ti se pierde in vara de ieri si-n ochii larg deschisi lacrimile verzi se joaca de-a marea... ah, si-ai vrea atat de mult sa adormi, dar visul nu vrea sa mai vina... ramai impietrita intre doua rugaciuni si-n minte se-aude cum mai moare vreun gand...

Si la inceputul noptii un pui de inger ti-adoarme obosit pe dorul de ieri... astepti de-atata timp sa adormi si tu, dar linistea a uitat sa mai vina... ramai suspendata intre doua iubiri si-n suflet se-aude tarziu cum mai pleaca un tren...

Gand cu taceri.

Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta... oricum nu as mai stii sa-ti raspund corect... cuvintele mi le-am pierdut pe vreo margine ciudata de vara cand invatam sa plang cu taceri si cadeam obosit printre noi...

Nu ma-ntreba de ce mi-e teama-n noaptea asta... de frigul de-afara sau de iarna din suflet, de zgomotul ploii sau de somnul prea greu... mai bine inchide-mi buzele cu un sarut sa nu-mi mai aud nevorbirea...

Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta... oricum nu as mai sti sa te gandesc corect... ideile mi le-am pierdut pe vreo margine ciudata de toamna cand invatam sa cred in taceri si cadeam ingeresc din noi...

Ratacire prin toamna.

In toamna zambetul ei se lipeste rece de ferestre, iar gandurile ii ingheata ciudat in vreo amintire din vara ce-a trecut... ar vrea sa gaseasca raspunsul corect la intrebarile lui, ar vrea sa stie sa taca fiecare silaba din orice liniste perfecta... si stie ca toate ar avea din nou sens printre minunile atat de dragi...

In toamna privirea ei adoarme mereu pe o margine ascutita a miezului de noapte, iar inima cauta cu infrigurare respiratia geamana... pe sanul ei rotund se nasc inceputuri de zbor, pe arcul buzei de sus se trezeste cu oftat prelung o dorinta... si stie ca la capatul somnului orice Dumnezeu ar avea din nou un sens...

Si in toamna pielea ei miroase a colturi de paradis, iar dorul ii ingheata firesc intr-un zambet de demult... din linistea lui isi inventeaza un curcubeu perfect peste lumi, din sarutul prelung isi aminteste raspunsul corect la vreo intrebare tarzie... si stie ca pe aripile ingerului iubirile se transforma usor in minuni...

Gând cu îmbrătisări.

Pastreaza-ma pe piele duminica dimineata, miroase-ma proaspat si amestecat cu parfum de cafea si de zori ingeresti... prinde-mi privirea si ascunde-o intr-o nuanta perfecta de verde, cauta-mi zambetul si tine-mi tacerile aproape de sanul tau rotund... iar eu am sa te imbratisez nesfarsit cu paradis si cu stropi de Dumnezeu...

Gandeste-ma cu grija intr-o marti pe inserat, sopteste-mi incet o poveste cu iubiri parfumate si amestec ciudat de emotii... strange-mi usor mana intr-a ta, uita-mi tremuratul de drag si aminteste-ma de toate intr-un sarut infierbantat pe buza de sus... iar eu am sa te imbratisez infinit cu rugaciuni si cu stropi de fericire...

Singuri.

Miroase a toamna tarzie si a rece tatuat apasat pe geamuri, pe trotuar sau pe blocurile gri si aiurea... din gandurile singure se nasc idei de plecari cat mai departe... si totusi mi-e cald si mi-e zambet cand te ascult vorbindu-mi in soapta... privirea curata imi aduce aminte de doruri si de drumul inapoi, in bratele tale ma simt mereu acasa si in rasul copilaresc simt cum imi cresc muguri de aripi...

Vantul se plimba de colo-colo bolborosindu-l trist pe Bacovia si se ascunde pe sub stresini de ploaia plictisitoare... la sfarsitul inghetat al orei cinci se aude un fluierat prelung si un tren uita sa mai plece din gara... intunericul ne bate pe umar cu degetele umede, dar noua nu ne mai pasa demult... pe buzele tale fierbinti se joaca in taina saruturi, iar la mine in suflet se cam ingramadesc ciudat calduri de primavara...

Miroase a toamna rece si a uitari ploioase... intunericul se izbeste bolnav de blocurile gri si cade ametit pe trotuar... pe geamurile umede se nasc idei de rugaciune, iar pe zambetul tau ingeresc Dumnezeu tatueaza apasat o minune... si iarasi mi-e cald in privirea ta, si iar ti-e liniste la mine in brate... intr-un sarut perfect ne inventam din nou primaveri si intr-un inceput de iubire ne amintim sa zburam in doi catre iarna...

Gand cu regasiri.

Noaptea gandurile i se amesteca in soapta cu inceputuri de vis... in bratele lui e din nou calma si ideile i se oglindesc verzi in ochii atat de blanzi... demult uitase sa mai creada in liniste si-n plutiri perfecte... acum amintirile i se pierd printre suspine...

Strange cu mana dreapta patura, iar stanga ii alearga in nestire pe pielea si prin parul lui... pe sanul perfect ii rasar ingeri si pe gura ii infloresc trandafiri... a invatat sa planga de-atatea ori la capatul gresit al vreunei zbateri... acum stie sa zambeasca si sa se piarda simplu intr-un sarut...

Si noaptea respiratia i se amesteca in soapta cu inceputuri de iubire... in bratele calde invata sa se roage corect si in sufletul lui se stie din nou dumnezeie... demult isi uitase toate intrebarile si orice liniste parea atat de departe... acum stie ca in privirea lui de mare o sa gaseasca mereu raspunsul perfect...

Ratacire printre amintiri.

Iti vei aminti de mine... cand vantul galagios va fugi razand cu vreo amintire de-a ta sau cand privirea ti se va intuneca a ploaie, ma vei primi in gand si ma vei zambi cu drag in vreo duminica dupa-amiaza... iar eu ma voi transforma pentru o clipa intr-un suspin de dor...

Si cand toamna va incepe sa miroasa a rece si a zapezi de ingeri, iti vei aminti de zboruri si de visele pe care ne-am catarat razand pana in crestetul lumii... Dumnezeu va fi pentru o clipa doar o idee de-a ta, iar eu iti voi aluneca cu liniste in suflet dintr-o rugaciune de seara...

Iti vei aminti de mine firesc... cand vantul iti va zambi cu amintiri sau cand cerul iti va plange cu priviri de verde printre ganduri, din fuga copilareasca a soaptelor pe fereastra se va naste pe buzele tale un dor... iar eu ma voi transforma intr-o duminica dupa-amiaza si te voi iubi perfect cu toamna tarzie si cu ingeri de zapada...

Zbor perfect.

Gandurile imi sunt pline de vanataile prabusirilor de prea sus... am si uitat sa mai numar caderile abrupte de la sfarsitul impleticit al vreunui zbor printre ingeri... dar am stiut mereu sa zambesc frumos si sa ma ridic cu stropi de mare in privire si cu racoarea rasaritului imbujorat pe fruntea obosita...

Uneori mi-am ratacit cuvintele printre taceri de noapte... visele mi s-au naruit de atatea ori si ideile s-au lovit cumplit de vreo fereastra inchisa sau de minti zavorate si inlantuite de compromisuri... dar da, am invatat sa sparg geamul si din cioburi sa imi inventez evadarea de toate...

Am plans sfarsit cand mi-am pierdut linistea... ma ratacisem ciudat de orice Dumnezeu si calcam cu picioarele goale pe tampla plina de rugaciuni a puilor de inger... mi-am uitat somnul si fiecare minune, am renegat cateodata infinitul si mi-am asteptat de-atatea ori caderea abrupta... dar acum, iubire, vreau sa-mi fac aripi din rasarituri imbujorate si sa zbor perfect peste lumi...

A opta minune.

Haide sa ne imaginam ca intr-o dimineata am stii sa conjugam infinitul la timpul corect si ca, treziti dintr-un somn enorm, ne-am regasi visul pierdut in vreo noapte albastra de iunie... din fereastra sa ne zambeasca cuminte un pui de inger, iar intr-o soapta sau intr-o tacere uriasa sa descoperim a opta minune a lumii...

Haide sa ne inchipuim ca pentru o clipa ti-ai uita orice teama si ai sti sa te arunci in valurile verzi ale unei priviri de mare... ne-am tine poate de mana la inceputul unui curcubeu si ne-am aminti firesc sa cadem in ploi de vara peste vreo liniste absoluta...

Haide sa ne inventam caderea si zborul usor, pret de-o iubire imensa... din doruri sa ne construim aripi, iar Dumnezeu sa ne sufle cu rugaciuni peste inaltarea perfecta... poate am reusi sa deschidem cumva fereastra cerului si sa cautam printre soapte si taceri mari cioburile celei de-a opta minuni a lumii...

Gand cu revederi.

Te-am revazut... simteam ca asa o sa se intample... cu rasul galagios, privirea imensa... sau cu tristetea ta... exact la fel ca ultima oara... mi-era atat de dor sa ne intalnim... si tu, iubirea mea, stiai atat de bine...

Intai m-ai respins... cu rece, cu vuiet, cu amintiri... eu doar taceam apasat si-mi oglindeam infinitul in verdele perfect... am mers o vreme fara sa-ti spun nimic, acompaniat de adieri si de respiratia ta racoroasa, povestind in soapte linistea din vreo seara de la mijlocul verii...

Apoi mi-ai zambit... pe piele si prin par ti-am simtit rasuflarea, iar glasul si toate cuvintele ti le-am inteles ca la inceput... uneori as vrea sa opresc timpul intr-un ceas urias desenat cu degetul pe nisip si sa invat din nou cum curg secundele printre iubiri... iar tu sa stii pe de rost cum mi se frange sufletul in asfintit...

Cand m-am indepartat, mi-ai plans cu verde si cu stropi inspumati peste glezne... imi voi continua de-acum ratacirea catre rasarit... m-asteapta orizontul sa ma-nvete sa zbor printre dimineti sau sa zambesc in vreun urlet de pescarus... sa ma astepti, iubirea mea... cu privirea adanca, cu rasul zgomotos... sau cu tristetea imensa... iar eu iti voi pastra pe buze sarutarea sarata... si dorul perfect...

Intre lumi.

Stiam sa ma catar pana la stele pe colturi de cer, ca pe un perete urias si stiam, cu un cuvant, sa fac paradisurile sa se nasca firesc in palma mea dreapta... imi placea sa stau infipt in varful cel mai inalt al lumii si sa privesc de acolo inceputul oricarei dimineti, ascultam nepasator cum marile toate isi sparg cu vuiet enorm valurile la picioarele mele si visam in culori de curcubeu fiecare sfarsit cumplit de Univers...

Demult nu-mi mai pasa decat de verdele imens ce-mi despica in infinituri zborul fantastic si poate doar de surasul ce cadea perfect egal pe gurile noastre flamande si inflacarate de saruturi absolute... invatasem sa prefac orice secunda in miez de noapte si puteam daca vroiam sa inchid zilele toamnei intr-o clepsidra uriasa de raze violet... iar timpul intreg il prindeam cu taceri in parul tau si-n soapta prea usoara...

Obisnuiam sa ma joc cu lacrimile lui Dumnezeu si sa ma rog in sens invers cand ingerii ingenuncheau uimiti, alergam cu picioarele goale printre ruinele gigantice ale pamantului si zambeam nesimtitor de fiecare apocalipsa a sufletelor... candva stiam sa transform serile in sori incandescenti pe care mi-i incrustam apoi in piele langa luceafarul de dimineata si luna plina... si uneori faceam sa ninga imaculat in vreun mijloc oarecare de vara...

Cand eram nemuritor, un cuvant de-al tau imi dezlega orice mister si-mi era raspuns la orice intrebare, ideile tale nevinovate imi curgeau prin trup si mi se scurgeau odata cu sangele prin tample si pe frunte... de-acum o sa invat sa tac enorm in prabusiri universale si imi voi culege asfintitul violet de pe obrajii lui Dumnezeu... am sa tresar firesc dintre secunde, in vreun mijloc oarecare de toamna infinita si am sa te privesc mirat cum te cateri pe colturi de zambete si de aripi sfasiate pana in varful cel mai inalt al lumii...

Iti multumesc.

Ce mai faci? cum te mai simti? imi placea sa te intreb copilareste si adoram raspunsurile tale zambind... acum, mi-e doar prea dor... si-as vrea sa iti mai spun, a mia oara, ca te iubesc...

Iti stiam povestea pe de rost si o ascultam mereu la inceputul somnului usor... iti invatasem glasul si tonul, iti stiam fiecare pauza dintre cuvinte si stiam ca ai sa uiti din nou finalul... insa nici nu mai conta...

Te-am privit de atatea ori cum incercai sa-ti amintesti sa zbori... la sanul tau stiam sa ma simt pui de inger si-mi visam linistea pe-nserat... iar uneori te vedeam plangand... si as fi vrut atat de mult sa inteleg...

Aveai mereu rabdare... cand ma-nvatai sa scriu, sa desenez, sa numar infinituri sau sa ma joc in salturi perfecte... din rasul tau mi-am facut aripi din hartie si le-am lipit pe spate cu sarutarile tale... iar mangaierea usoara ma facea sa ma inalt...

Cand imi uit raspunsurile si imi regasesc ascunsa printre ganduri tristetea, zambesc... tu m-ai invatat... si tot de la tine am invatat sa iert... ce mai faci? cum te mai simti? mi-e atat de dor sa te intreb... si sa iti spun, a mia oara, cat de mult te iubesc...

Gand cu rugaciuni.

La miezul noptii ingerii isi impleticesc zborul printre perne si-si inchid obositi pleoapa peste vesnicii... dintr-un colt de cer intunericul arunca praf de stele in fereastra, iar pe obrazul tau se joaca doua rugaciuni... te ating cu sarutari parfumate pe buzele calde si sanul iti tresare rotund, acompaniat perfect de respiratia usoara...

Fruntea ti-e de-acuma grea de ganduri si de vise tarzii... te-ntinzi pe perna rece, iar in jurul tau iti simti somnul mirosind a zbor si-a aripi de vesnicie... asa, zambeste-mi si dormi in pace... caci in noaptea asta, voi fi ingerul ce-ti va tresari cu sarutari sanul rotund, acompaniat perfect de doua rugaciuni...

Mai ramai...

Mai ramai putin, iubito... o ora, o zi, o viata... nu conteaza, oricum nu e de ajuns... dar lasa-ma sa te mai privesc o data si sa ma mir de rasaritul perfect din ochii tai prea verzi... apoi zambeste-mi in rosu si portocaliu si fa-ma sa nu mai stiu nimic de toamna dintre noi...

Lasa-ma sa te culeg in esente tari dintre idei si sa te pulverizez pe piele si prin par intr-o clipa... vreau sa miros mereu a tine, vreau sa-ti port etern parfumul intr-o adiere de primavara absoluta... lasa-ma sa te imbratisez apasat cu mii de doruri... vreau sa ne amestecam trupurile, gurile, simturile, linistea, sufletele, aripile... si-apoi sa ne uitam absent de toate...

Mai stai, te rog... ma doare tacerea si mi-e atat de teama sa raman singur in asfintit... mai atinge-mi tampla cu o respiratie usoara de-a ta, mai zambeste-mi perfect, pret de un gand, apoi lasa-ma sa adorm intr-un sarut tarziu pe buza ta de sus... mai ramai, iubito... o ora, o zi, o viata... ce mai conteaza? oricum ar fi prea putin...

Daca ai vrea...

Daca ai vrea... as mai fi pentru o vreme rugamintea fierbinte din ultima luna de primavara, cand stelele faceau sagalnic cu ochiul noptii, la ora douasprezece sau oricand... si, de-ai vrea, as fi prezent pentru fiecare ieri al tau, as fi un strop de viitor pentru amintirile tale sau as fi, simplu, doar infinit...

Daca ai vrea, as fi orice-ul perfect si nimicul absolut, ti-as fi zambet dulce cand toata lumea iti plange si se dezmembreaza cu zgomot sau lacrima din coltul privirii involburata de prea mult verde... as lupta cu intunericul si ti-as aduce in fiecare vis stralucirea unui curcubeu sau te-as inveli in alb de nor dac-ai vrea... si te-as preface in ploi reci exact in miezul canicular al vreunei veri ciudate...

Daca ai vrea linistea ingerilor, ti-as culege toate gandurile de pe tampla fiecarui Dumnezeu si le-as impacheta sfant intr-o rugaciune de seara... as opri sonorul universal si ti-as tacea o poveste cu zboruri absente si caderi soptite... apoi, dac-ai vrea, as muri de dor intr-o idee de-a ta sau as incremeni intr-un suras plin de minuni pe buza ta de sus...

Si-n fiecare inceput de lume sau sfarsit de primavara, m-as transforma in ieri doar pentru a-ti salva, simplu, toate amintirile... sau ti-as fi mainele oricarui prezent in care visele nu mai stiu sa zambeasca si sa faca sagalnic cu ochiul noptii... si-as fi orice anotimp sau ultima clipa dintr-un infinit atunci cand te-as ruga fierbinte sa mai ratacim o vreme printre iubiri... daca ai vrea...

Ratacire in sens invers.

Noaptea a adormit langa pianul negru... inchid fereastra sa nu ii fie frig si o invelesc cu resturi de idei dintr-un inceput ciudat de vara... as vrea sa-i spun o poveste sau sa-i soptesc o liniste, dar stiu ca deja e tarziu... timpul curge invers in ceasul de pe noptiera si ploaia urca cu vuiet prelung inspre Rai... curand vor muri universuri... ingerii vor uita sa mai zboare si se vor ineca in lacrimi si-n nori de praf, iar la sfarsitul unei rugaciuni, Dumnezeu va ingenunchea si le va plange caderea...

Gandurile ascutite sparg geamurile lumii... un vis a inghetat pe obrazul noptii, iar somnul deseneaza pe perete umbre cenusii... as vrea sa aprind o minune sau sa tresar zbuciumat o emotie, dar mi-e deja tarziu printre amintiri... timpul alearga invers spre inceputuri si in curand vom fi din nou straini de universuri si de toate... ingerii ne vor plange uitarea de noi si caderile multe, iar Dumnezeu va ploua cu lacrimi peste sfarsitul unei rugaciuni...

Vantul ravaseste in soapta resturile zdrentuite ale unei linisti ciudate, iar noaptea a adormit langa pianul negru...

Peste lumi.

Suntem doar doua fire de nisip prinse intr-o clepsidra enorma si pe care timpul le picura etern peste lumi... dar haide sa ne zambim frumos, iubire... si poate am reusi sa intepenim, pret de o clipa macar, in ticaitul ceasului universal, exact inainte sa bata definitiv miezul noptii...

Apoi sa ne amestecam in parfumul unei petale de trandafir sau in adierea sarata a unei pieli arse de soare si mangaiata de valurile verzi ale marii si sa fugim in uitare, ca doi evadati de lumi si de toate... sa ne rostogolim firesc pana la capatul ultimului vis de vara si sa ne jucam in somnuri si in inceputuri de curcubeu...

Hai, priveste-ma iubire... suntem doar doua aripi perfecte prinse pe un spate urias de univers si pe care Dumnezeu le picura sfant peste lumi... si exact la miezul noptii vom incremeni amandoi, pret de un infinit, in linistea de minuni si-n soapta cu care ingerii vor invata din nou sa zboare peste timp...

Septembrie, luni.

E tarziu, iubire... septembrie, luni... dimineata mai poarta inca parfumul viselor de azi noapte... sunt treaz de ceva timp si te privesc cum respiri usor... pe arcul buzei tale de sus iti doarme inca linistit zambetul de-aseara, iar sub pleoapa ta danseaza perfect un inceput de minune...

Iti ating parul si fruntea alba si iti mangai cu grija fiecare gand... tresari cand iti sarut umarul stang, iar mana dreapta se cuibareste in soapta pe pieptul meu... pe obrazul curat secundele au uitat sa mai alerge si timpul intreg s-a oprit in tacere la capatul celalalt al somnului tau...

Deschizi ochii si toata lumina din jur vrea sa ii mangaie in culori... perna ta poarta inca urma umbrei mele din visul de-aseara, iar prin camera simti parfumul zborului soptit... pe buza desenata perfect s-a trezit si ultimul zambet, iar sub pleoapa ta se ingramadesc cu dor zeci de lacrimi... e din nou dimineata, iubito... septembrie, luni... si mi-e atat de tarziu...

Ea...

Din privirea ei am invatat sa rasar atunci cand toate lumile apuneau cu zgomot la inceputul vreunei seri de demult... si, ratacit fiind pe vreo margine de nicaieri, m-am odihnit de-atatea ori la capatul soaptelor dumnezeiesti...

Linistea ei imi gaseste mereu curajul pierdut prin lacrimile de pe obraji si imi repara cu minuni orice zbor frant de furtunile din suflet... pe pielea ei imi aflu mereu gandurile, iar din respiratia usoara imi desenez in noapte un evantai de vise ingeresti...

Ea este oglinda in care iubirea mi se reflecta firesc, e povestea cu care incepe timpul si se sfarseste intr-o clipa nemurirea... stie sa zambeasca intr-o mie de feluri diferite, iar eu am invatat pe de rost sensul fiecaruia dintre ele...

... Aseara, lumea toata se odihnea in soapta la capatul privirii ei...

Ratacire prin toamna.

Tresari... un fosnet usor iti amesteca gandurile si le risipeste firesc la inceputul serii... sunt doar eu si de data asta am uitat sa-ti mai bat la usa... sau poate nici nu am mai vrut...

Din ceasul de pe perete iau cateva ore si le imprastii secundele pe covor... ai grija sa nu le calci in picioare si sa le strici... sunt ultimele clipe din care as putea inventa un infinit... desi nu cred ca ar mai conta...

Te infiori... inchid fereastra catre vara... mereu ti-a fost prea frig cand te-am imbratisat cu soare si mereu ai uitat sa-mi zbori printre iubiri... credeam ca aripile mele iti vor fi de ajuns...

Cuvintele iti zac sfasiate pe buze, iar tacerea mea isi urla neputinta pe pielea si prin parul tau... voi pleca la noapte, ingere... oricum nu mai pot sa cad... demult stiai sa imi fie atat de liniste...

Hai, dormi... si sa visezi un inceput de vara in care totul sa conteze... de-acum privirea verde o voi picta in nuante de frunze moarte si de toamna tarzie... candva puteam sa te inventez firesc din infinit...

Gand absent...

Te privesc cum incerci sa adormi... e inceputul primului vis, e linistea singurei clipe de infinit... am coborat langa tampla-ti fierbinte doar sa-ti simt parfumul si sa-ti pot sopti, a mia oara imi pare, "somn usor"...

Zambesti... tu chiar nu auzi zgomotul enorm cu care mi se sfarseste lumea? nu vezi cum pe ingeri ii doare pana in varful aripilor zborul ce pana ieri era atat de alb? dar tu zambesti... si la celalalt capat al noptii, zorii zilei uita sa se mai oglindeasca in stralucirea albastra a luceafarului de dimineata...

As vrea sa te ating, as vrea sa te tin mereu intr-o rugaciune perfecta... mi-ai adormit tarziu in ganduri, iar pe buzele moi, un pui de inger iti viseaza povesti... aseara te-am privit cum incercai din nou sa zbori... am coborat langa sanul fierbinte si, intr-o ultima bataie a sufletului, ti-am fost a opta minune si tu mi-ai fost Dumnezeie...

Ratacire in asfintit.

Te-am cautat... mi-era atat de dor de tine... am uitat toate cuvintele cand m-ai privit din nou verde si mi-ai mangaiat parul cu rasuflarea proaspata, plina de racoare... soarele ti-a zambit pentru o clipa, iar de departe un pescarus ne-a tipat lung revederea...

M-am asezat mut langa tine si atingerea noastra usoara a fost precum amestecul ciudat a doua stari prea diferite si totusi atat de firesti... pielea mi se infioara si tu stii atat de bine sa-mi alungi orice urma de indoiala... imi soptesti cu grija un "te iubesc" , semn ca ti-am lipsit...

Am invatat ca intre noi nu exista timp si ca secundele par eterne cand linistea ne inveleste cu stropi sarati in asfintit... ti-am spus vreodata ca imi place tacerea ta? da, imi place ca nu ma intrebi nimic si ca nu imi cauti mereu raspunsurile printre gesturi inutile... as putea sa imi inec orice idee in ultima ta picatura de infinit...

La capatul zilei doar tu stii sa imi fii aproape... imi porti de-acum privirea verde catre un nou rasarit, iar eu iti pastrez pe piele si in par mirosul sarat... ah, de-as fi pescarus, ti-as tipa in orice clipa un "te iubesc" definitiv, apoi ti-as asculta tacerea cum mi se sparge cu linisti multe la picioarele ultimului gand...

Ratacire. Si atat.

Nu stiu de ce, dar... noapte, ganduri multe, cer albastru , valuri prea verzi, luna si luceafarul de seara, soarele la amiaza, din nou ganduri multe, liniste, mare, plaja, sarutari fierbinti, imbratisari, ticaitul ceasului de pe noptiera, placinta cu visine, ceai cu aroma de scortisoara, zambete, glasul unui copil, vantul de primavara, starea de sambata dimineata, urletul meu tarziu, senzatia de prea devreme, ultimul tren, primul "te iubesc", lacrimi, rasul zgomotos dintr-o statie de metrou, muzica buna, ingeri, soapte, rasarituri rosii, apus violet, zboruri, infinit, vara de afara, frigul dintre lumi, frunze, flori de crin, iarna, Dumnezeu, din nou liniste si iarasi ganduri multe, somn usor, vise grele, intrebari, eu, absenta, raspunsuri fara inteles, o trasura cu patru cai, o strada pustie, luceafarul din zori, sani moi, buze fragede, fulgi si zapada multa intr-un Craciun perfect, stropi de curcubeu, cadere, priviri, neaparat ploaie, trecut si prezent, secunde atat de firesti, ore prea scurte, fara viitor, tu, nimic, trandafiri, dragoste, linistea dintr-un sarut si mereu gandurile multe, toamna, duminica la pranz, promisiuni, apoi timpul care parca s-a oprit, ploaia pe care o iubesc si marea care ma iubeste... si atat.

Ratacire printre minuni.

Priveste cum noaptea deseneaza inceputuri de vis printre stele... din doua ceruri, un inger imagineaza un curcubeu violet si-l preface apoi intr-un zambet pe chipul lui Dumnezeu... si sa nu te mire, iubito, ca ochii mei sunt valurile care iti invelesc trupul... haide, priveste cum te sarut cu mare si cu miez de noapte pe suflet si pe fiecare vis...

Taci sa imi poti auzi gandurile care-mi urla a singuratate... din parul tau iau cu fosnet doua idei si le transform in linistea cu care imi atingi fiecare bataie a inimii... sa nu te sperii, iubito, ca vocea mea rupe soarele in rasarit si apus sau ca lacrimile mele se sparg cu zgomot teribil pe obraz... haide, taci sa poti auzi cum gandurile imi soptesc singuratatea...

Asculta cum infloreste imaculat un crin pe umarul tau drept... din nimic inventez doua aripi cu care te invat sa zbori usor printre minuni si rasuri de copil... si sa nu te miri, iubito, ca ne vom pierde inaltarile in valurile verzi din privirea lui Dumnezeu... haide, asculta cum te iubesc cu parfum de crini si cum pe buze ne infloreste un sarut perfect...

Dialog la umbra unei ploi...

Te cuibaresti absenta intre doua vise si parfumul cojilor de portocala te poarta inspre copilarii:
-Daca ai putea alcatui ceva din razele soarelui, ce ai face?
-Acum imi vine in minte un curcubeu... mda, chiar asa... un capat l-as aseza cu grija pe tamplele mele, iar celalalt l-as agata firesc de aripile unui inger... si mi-as lasa gandurile sa alunece pana la Dumnezeu...
Nu te pot vedea, ploaia te ascunde privirii mele, insa sunt sigur ca zambesti... ai atatea intrebari si stii ca timpul se poate opri din cand in cand intr-o picatura racoroasa exact pe obrazul tau:
-Care este cel mai frumos lucru care ti s-a intamplat astazi?
-Imi e greu sa aleg... azi am zburat pana la marginea lumii si mi-am imaginat din stele o scara catre infinit... nu a durat decat o clipa... da, azi am fost in Paradis... si m-a cuprins o liniste perfecta si totul era atat de alb si pufos, de parca ingerii tocmai terminasera o lupta cu perne si cu nori imaculati...
Ma opresc un pic... ti-ai rezemat capul de umarul meu si pe buzele tale se mai ghiceste o ultima intrebare... somnul te-a invins de data asta... pielea iti miroase a coji de portocala, iar sub pleoapele tale se zbat deja doua vise... te sarut cu taceri si cu stropi de ploaie...
-Somn lin, ingere... si da, te iubesc definitiv...
Suspini usor... acuma stii... si zambesti.

Doar tu si eu.

Vino cu mine la capatul unui zbor frumos, cu ingeri si cu rugaciuni soptite pe inserat... haide sa uitam ca timpul trece printre noi si sa ne salvam gandurile de la orice prabusire abrupta... da, iubito, imbraca-ti zambetul si noaptea albastra, haide sa plutim pe aripile unui zbor pana in varful lumii si sa fim pentru o vreme Dumnezei...

Acopera-mi tacerea cu cel mai dulce sarut si lasa-ma sa strig cu linisti multe ca te iubesc atat de mult... intr-o privire de mare te-as cuprinde, iar tu ti-ai uita acolo orice furtuna si lacrimile prea sarate... da, opreste lumea fix la inceputul unei noi zile, acopera-mi buzele cu dulcele gurii tale si haide sa fim, vreme de un sarut, nemuritori...

Vino cu mine dincolo de cuvinte, la capatul ultimului vis cu ingeri... din varful lumii am cobori cu ploaia intr-o noapte dumnezeiasca, iar gandurile ni se vor inlantui intr-un zbor cu linisti perfecte... da, iubito, imbraca-ti zambetul si dragostea toata, haide sa uitam ca dorurile ne dor cumplit si sa ramanem impreuna, sa fim, atat de simplu, doar tu si eu...

Aripi de iubire.

Linistea mi-e vis absent de miezul noptii... gandul imi aluneca din nou firesc inspre tine... te privesc printre randuri si pe aripile tale imaculate imi desenez in albastru drumul catre o noua dimineata...

Pe zambetul tau se nasc luceferi si mor obositi zeii... as vrea sa iti pot culege dintre idei o rugaciune si s-o inalt perfect la inceputul fiecarei seri... sanul iti tresalta in somn si un inger isi deschide aripile peste infinit...

Din mii de ploi am invatat sa-mi colorez curcubee... intr-o clipa imi incep ierni cumplite sau primaveri parfumate, mi se termina anotimpurile toate si se sfarsesc cu zgomot mii de lumi... iar pe aripile noptii imi adoarme soptit o iubire...

Te culeg si te arunc intr-un ocean de verde... gandul imi aluneca din nou firesc inspre visul in care te ninge absent cu fulgi si cu pene din aripile ingerilor... te privesc printre randuri si mi te desenez in albastru si in dimineti linistite...

Gand de septembrie.

Candva stiai cum sa te trezesti mereu zambind... aveai privirea plina de lumini si de linisti ingeresti, iar aripile te dureau atat de placut... doar zburasei toata noaptea in Paradis printre gandurile lui Dumnezeu... aveai atatea vise incat gaseai inca destule dimineata pe perna, asteptandu-si randul cuminti sa le visezi in seara urmatoare... si da, stiai ca in septembrie se intampla mereu o minune...

Acum ai uitat sa mai crezi in povesti... ti-ai pierdut increderea si trezirile iti sunt cumplite... fiecare urlet iti frange aripile si iti rupe zborul in mii de bucati... poate ai sa le gasesti pe undeva, in vreo zare indepartata, atunci cand iti vei aminti sa te rogi corect... perna ti-e goala, la fel si zambetul... nu mai stii vreun inger care sa te invete linistea in fiecare dimineata, iar in septembrie nu mai e demult vreme pentru minuni... da, candva aveai atatea vise...

Ratacire prin ploi.

Pe obrazul serii au aparut primele lacrimi ale ingerilor... din doua idei ratacite printre ploi imi fac o punte de ganduri din cerul inalt catre tine... zambesti departe si pornesti incet inspre mine...

Candva stiai sa iti imaginezi inceputuri de povesti... inchizi ochii, iar pasii te poarta usor spre ultima amintire cu mine... nu a trecut decat o clipa si totusi iti par secole de atunci... ai obosit sa tot cauti finaluri perfecte si-ai vrea atat de mult sa ajungi... si timpul ti se opreste tot intr-o singura bataie a inimii... pe umarul noptii, infinitul plange cu ploi si cu stele cazatoare...

Mai ai doar putin... ma atingi aproape de suflet si in gand imi rasare luceafarul de dimineata... din zorii rataciti printre ganduri imi fac o punte de vise din cerul inalt catre soare... da, pe buzele fierbinti ale zilei ploua cu sarutari ingeresti...

Poveste in culori.

Am revazut "The Lake House"... cred ca a fost a patra sau chiar a cincea oara... de fapt nu conteaza... de fiecare data aceeasi idee imi ramane : cand iubesti, nimic nu este greu, totul se intampla... trebuie doar sa vrei si sa ai curaj... Si da... putem crede in povesti... Ce castigam ? Nu stiu exact... stiu insa doua lucruri : ca nu ai ce pierde si mai stiu ca macar ai putea incerca sa castigi ceva... deci... astazi o sa cred in povesti cu zane... la unul din capetele noptii, dintr-o joaca de ingeri, se naste o minune...

Priveste-ma in timp ce tin pe umeri un curcubeu... asa... zambesti frumos si nu te miri ca in dreapta mea se insereaza in nuante de violet, iar din stanga imi rasar doi sori portocalii... totul e firesc... la fel si marea verde din ochii mei, la fel si licuricii ce-ti stropesc rasul in lumini albastre...

Taci... pe buze iti rasare un cuvant soptit perfect, iar pe obrazul alb iti infloreste in alb imaculat un crin micut... te sarut cu rosu incandescent pe gura fierbinte, apoi te pictez pastelat in galben si in roscat pe un nor pufos in forma de infinit... cu un suspin imi inchizi sufletul intr-al tau si iubirile noastre se prefac in luceafarul de dimineata...

Vezi ca poti sa visezi? Da, in somnul tau se naste o poveste cu zane si cu ingeri, iar la celalalt capat al noptii, un spiridus se joaca in culori cu o minune...

Cautand raspunsuri.

Azi noapte am urcat pe o scara din vise si somnuri adanci pana la Dumnezeu... ma astepta la capatul unei rugaciuni de seara si imi zambea cu liniste printre ganduri... ne-am asezat pe albul unui nor si ne-am privit in suflet catre lume...

Si L-am intrebat pe Dumnezeu: "Bunule, unde se duc sperantele atunci cand ni se pierd fara nici un inteles ?"... mi-a suflat cu raze prin par si pe tample si mi-a raspuns bland: "Cand voi uitati sa mai credeti si sa fiti buni, sperantele merg toate in griuri si mor pe rand la picioarele singuratatii."
M-am uitat la El cum scruteaza pamantul si L-am intrebat din nou: "Nu ai obosit sa ne vezi cum ne uitam de noi si ne indoim din ce in ce mai mult de toate? Nu ai obosit, Doamne, sa ne mai iubesti?"... si-n Paradis a inceput sa ploua cu lacrimile ingerilor atunci cand mi-a raspuns: "De s-ar sfarsi toate intr-o clipire a eternitatii si ar trebui sa recreez din minuni Universul, v-as cauta dintre cioburile vechii lumi, v-as modela din nou perfecti si v-as iubi de mii de ori mai mult... pentru ca voi toti sunteti Eu."
Si, asezat pe marginea nemuririi, L-am mai intrebat atat: "Ne-ai invatat sa alergam inainte si inapoi, sa ne frangem cu zgomote uriase si sa ne inaltam deasupra tuturor triumfatori, ne-ai invatat sa ne strigam bucuriile si deznadejdile, frustrarile si orice cadere abrupta... de ce nu ne-ai aratat si cum sa ne fie liniste ?"... mi-a luat mana, mi-a lipit-o cu grija de piept si mi-a spus: "Atunci cand toate par fara scapare si cand nu mai stii cum sa zbori, cand urletul timpului iti sparge timpanele si cand secundele se opresc in cea mai cumplita bataie a ceasului din perete, se deschide poarta catre singurul loc in care Eu sunt mereu... si-n locul acela e mereu verde, caci verdele Meu inseamna Viata si e albul perfect, acolo e Dragostea cu senzatii de rosu ca la inceputuri si e cerul intreg cu tot albastrul lui... aici, in mijlocul lumii tale, este Sufletul... iti vei gasi mereu linistea si zambetul... si ma vei gasi pe Mine, intr-o tacere a culorilor si a iubirii absolute..."

Mi-a daruit un inceput de rugaciune si mi-a vegheat coborarea spre un nou dis-de-dimineata... am adormit tarziu printre ganduri... azi noapte am urcat pe o scara din vise si somnuri adanci pana la Dumnezeu...

Visul unui inger.

Hai sa ne prefacem intr-o zi de vineri, asa, pe inserat si sa impartim ora 7 in jumatati si-n sferturi perfecte... apoi sa invatam ca intr-o clipa timpul se poate opri sa ne priveasca absent caderile din infinit...

Si hai sa ne imaginam ca suntem amandoi o sigura tacere... sa stam in ultimul gand de dinainte de culcare sau sa ne amestecam cu visul unui inger... apoi sa ne stingem in soapta pe buza ta de sus...

Iar cand ti se face teama si prea frig de toate, hai sa ne ascundem intr-o rugaciune catre Dumnezeu... feriti de sfarsitul lumilor, sa alunecam pe-un curcubeu pana la marginea zilei... apoi sa ne pierdem cuminti intr-o raza de soare...

Dar hai sa ne prefacem in infinit si sa impartim la doi un zbor perfect intr-o zi de vineri, asa, pe la amiaza... apoi sa invatam ca iubirea se opreste o clipa in orice privire verde din visul unui inger...

Zona sufletelor noastre...

Imi place marea... ideea de mare... tacerea ei verde... acolo totul e absolut, e liniste peste puterea de intelegere a oricui... linistea marii nu se poate intelege, poti doar sa incerci sa o intelegi... si sigur nu o vei face, oricat te-ai stradui, oricate intrebari ti-ai pune si oricate raspunsuri i-ai ghici printre strigatele ascutite ale pescarusilor...... marea e doar un pustiu, un desert infinit de ape, o intindere imensa de vise si mister... orizontul o saruta undeva departe, pe linia care desparte cerul de lume, iar soarele ii mangaie atat de bland fiecare unduire perfecta...

Iubesc marea... o respect si o admir... e asemeni unei femei... imi place marea primavara, cand e copila frumoasa si zgomotul ei imi gadila tamplele si cand valurile ei mi se sparg la picioare... si-mi place toamna, cand stie tainele tuturor si cand stie sa taca pe inserat, ii iubesc atingerea usoara si parfumul discret... vara insa marea e ademenitoare, e tanara si isi zambeste verdele printre adieri si brize inselatoare... da, marea e a tuturor vara... iar ei toti stiu sa profite de tineretea si de visele ei... si da, de zambetul ei... iar in iarna, ramane in bataia vantului, singura, batrana, uitata de vreme si de cei care au iubit-o-n rasarituri si-n apusuri violet...

Ador marea... ideea de mare... ca o evadare de toate, ca o nastere de lumi... sa stai pe nisip la ora sapte dimineata si sa incerci sa ii intelegi durerea... oare de ce se supara marea? la ce se gandeste ? de ce e linistita marea cand e linistita ? si tacerea ei imensa, infinita, ca a unui om mare, enorm, gigant, ca a unui Dumnezeu... si verdele acela perfect, peste puterea de intelegere a oricui... imi place uneori sa incerc sa-l inteleg... iar totul imi pare atat de firesc... da, iubesc marea...

Ganduri amestecate...

Liniste, senzatia de duminica la pranz, toropeala de dupa amiaza, miros de lamaie si portocale, oameni ce nu se mai grabesc, usi inchise, ganduri amestecate, verde, zambetul tau si din nou liniste...

Apoi geamuri deschise, un claxon plictisit, priviri complice, intrebari, taceri , rasul de copil, raspunsuri, iarasi verde, apa multa, stropi de fericire, un nor ce trece absent, jumatati de suflet si adieri racoroase...

Si da, e liniste... ganduri amestecate, paradoxuri de duminica, zambetul tau, nasteri de universuri, miros de vanilie, vise cu ingeri, un sarut pe obraz, verde-n privire, inimi descuiate, senzatia de zbor si apoi... multa liniste...

Ratacire printre secunde...

La miezul noptii, timpul va uita sa isi mai masoare nemurirea printre secunde... se va opri fix in ceasul din perete si va astepta trecerea perfecta... il voi pandi ca de fiecare data, iar astazi ii voi ghici somnul si ii voi fura pretul unei clipe...

Tu sa fii pregatita, iubito... sa ma astepti tacuta la capatul celalalt al visului si sa-mi ghicesti surasul si pasul grabit... caci nu e vreme decat pentru o soapta si un sarut pe buza de sus, apoi va trebui sa ne intoarcem cuminti printre doruri...

Timpul isi masoara vesnicia pe ceasul din perete... dar astazi, la jumatatea distantei dintre zi si noapte, secundele se vor opri toate in somnul tau... iar tu imi vei ghici in suflet atingerea usoara si-mi vei zambi perfect pret de o clipa...

De dragul tau.

La inceputul noptii mi se face mereu mai dor... si-as vrea sa-mi iau ingerul de dupa umeri si sa urcam printre rugaciuni pana la Dumnezeu... ne-am aseza firesc pe gandurile Lui, ca-ntr-o minune sfanta si ne-am strange aripile obosite de prea multe zboruri si caderi... iar El ne-ar spune ca ne-a asteptat de-o viata... da, uneori, cand noaptea sta sa-nceapa, mi se face un pic mai dor de Paradis...

La mijlocul distantei dintre noi se naste mereu cate un vis... si-as vrea sa ne impletim privirile in verde si-n mii de nuante de infinit si sa ne imaginam in doi un colt de cer cu stele violet si apusuri pictate in lacrimi de rosu... apoi sa ma iei de dupa umeri si sa-mi soptesti prin par o poveste sfanta in care sa cred pe furis... da, la mijlocul distantei dintre vise ne vom naste in culori...

La sfarsitul lumii timpul uita sa-mi mai curga prin iubire... si-as vrea sa invat din nou, ca un copil, sa-mi nascocesc din cioburi sparte un Univers in care secundele sa se opreasca mereu intr-un zambet... iar Dumnezeu sa ma ia de dupa umeri si pe spate sa-mi creasca aripi pana la cer... da, stiu ca la sfarsitul lumii, timpul imi va curge din nou cu minuni prin iubire...

Iertare.

Sa ma ierti, iubita mea... stiu ca uneori privirea mea te-a durut si lacrimle ti-au rupt bucati mari de inteles... iar zambetul meu te-a facut de-atatea ori sa te pierzi de tine...

Iarta-ma ca am uitat de atatea ori sa inventez cuvinte care sa te redea lumii asa cum esti cu adevarat... iarta-mi cantecul prea soptit si sa imi ierti si tacerile cu care ti-am spart auzul la fiecare sfarsit cumplit de univers...

Poate ca n-am mai stiut sa te strang in coltul ochiului drept, ci te-am lasat doar sa imi aluneci infinit pe obraz... si sa ma ierti ca te-am pierdut putin cate putin atunci cand iti radeam cu doruri pe tample...

Si sa nu te superi prea tare daca iti mai cotrobai noaptea prin vise sau daca am sa-ti mai apar de printre somnuri grele... iarta-ma ca mi-e poate prea teama sa zbor de dimineata si sa-ti ating pe rand fiecare inceput de gand...

Iarta-mi linistea imperfecta si caderile firesti ale ingerilor... iarta-ma ca nu am putut vedea cum visele ti se sparg cu zgomot sub pasii plini de secunde absente si de idei prea vagi... si sa ma ierti, te rog, ca te iubesc...

Iluzia unei insule.

Diseara vom pleca, iubito... sa pastrezi taina si s-o soptesti doar cu multa grija... sa pastrezi chiar si linistea pentru mai tarziu... pentru ca diseara, noi vom pleca definitiv...

Ia-ma de mana si fii a mea pentru totdeauna... asa, te voi duce in insula mea de infinit, iti voi arata cum se nasc stelele si cum mor pe tample secundele... iar tu imi vei arata cum sa ma rog inainte de a invata sa traiesc...

Dar tu sa ai grija, iubito... sa pastrezi in taceri secretul plecarii si sa zambesti doar pe furis... nu trebuie sa stie nimeni ca intr-un colt de suflet ni se vor aprinde luceferii si ca prin par ne vor zbura pui de inger...

Sa pasesti cu atentie... pe scara catre univers sunt asezate sarutarile si visele mele... sa calci usor sa nu le strivesti... si sa-mi pastrezi privirea verde pana ajungem in varful lumii...

Diseara vom pleca, iubito... nu-ti fie teama, nu mai e nimeni sa-ti fure taina... asa ca sopteste-mi-o usor la ureche si coboara-mi cu liniste in suflet... pentru ca din seara asta, noi ne vom iubi definitiv...

Ratacire prin sufet.

Marea ti-e agitata astazi... iar eu am uitat demult sa zambesc... mi-ar fi poate mai usor sa te las in urma si sa plec... doar ca nu stiu cum... si nici nu vreau...

Imi este atat de dor de tine, de chemarea ta, mi-e doar prea dor de zgomotul si de verdele tau, imi lipseste atingerea ta si senzatia de seara tarziu... imi lipseste linistea ta si soapta usoara din urechea mea, mi-e dor de mor de glasul tau si de parfumul ce-mi aduce mereu primavara in suflet... si-mi lipseste atat de mult curajul tau...

Mi-ar fi mai usor sa uit de toate si sa plec... dar sigur nu stiu cum... si nici nu as vrea... insa nu mai stiu demult sa zambesc... iar marea mi-e agitata astazi...

Prin timp.

Candva stiam sa imi caut infinitul... am fost prin atatea locuri si am vazut atatea lucruri... imi placea sa imi fie dor de mine si credeam in ingeri... si uneori mi-am uitat numele, mi-am uitat chiar si visele...

Am fost calator prin povesti si am invatat mii de taine... m-am luptat cu creaturile ce incercau sa fure basmele si de multe ori am invins... iar uneori mi-am uitat copilaria...

Si-am fost printre zei odata... stiam sa fiu perfect, nu cunosteam frica sau vreo teama, eram doar Polux si tu mi-erai sufletul geaman... iar cand mi-ai murit in ganduri, te-am inviat si ne-am transformat in stele... uneori am cazut si m-am stins din ceruri...

Prin castele medievale si prin vremuri indepartate invatam sa lupt si sa cred in iubire... iti cantam serenade sub balcon si eram primul cavaler care te apara de toate... si uneori am pierdut batalii...

Am fost vrajitor si te-am prefacut in taine... te-am purtat in carti magice si in cuvinte neintelese de nimeni, te-am transformat in pietre pretioase si in licori miraculoase... iar uneori ti-am uitat minunea...

Stiam ce e amorul... mi-era prieten Cupidon si colindam lumea plini de zambete si fara nici o grija... aveam sagetile pline de dragoste si inimile deschise... uneori am crezut ca daca speri e de ajuns...

Tarziu te-am regasit... mi-era asa de dor de tine si mi-era asa de dor de mine... m-ai invatat sa visez si sa cred din nou in ingeri... si uneori, iubito, m-ai facut sa imi reamintesc cine sunt... candva stiam sa imi caut fericirea...

Pentru ea.

Noaptea o acopera cu cer si cu stele micute, iar ochii i se inchid usor peste mare... a uitat sa viseze si sa asculte de glasul lui... iar ingerul ii spune pentru ultima oara "somn usor"...

Stia ca din povestile de seara i se nasc mereu rugaciuni sfinte... acum ii e totuna daca timpul i se va termina in zori... doar el o putea invata sa zboare peste dimineti cu parfum de tei...

Pe obraz ii rasare o lacrima, iar in privire ii apun luceafarul si luna... candva stia sa creada in minuni si sa-si urmeze linistea... acum gandurile ii rascolesc cu vuiet neputinta...

Iar noaptea o acopera cu plecari si cu rataciri tarzii... cerul i se inchide cu mari si stele-n privire, iar ingerul ii mai asculta o vreme tacerea... ii simte ca prin vis ultimul sarut... "somn usor" ii sopteste-n suflet si... "te iubesc"...

Ratacire prin timp.

Am ajuns la capatul timpului... credeam ca acolo gandurile se opresc si se prefac in regasiri cu parfum de amintire... dar nu a mai ramas decat luceafarul de seara care se odihneste cuminte pe visele noastre...

Dintr-un ciob de cer violet, mi se reflecta in suflet o privire de-a ta verde si pentru o clipa imi pare ca mi-esti umbra draga... dar pe aripile ingerilor e mereu liniste si tacere absenta...

Imi ploua cu raze de luna in palma si viata se transforma intr-o floare alba de crin... din petale imi imaginez un umar perfect pe care imi culc tampla obosita... dar zambetul tau nu-mi mai stie somnul pe de rost...

Te-am regasit tarziu intr-o amintire cu parfum de iasomie... credeam ca intr-un vis ingeresc ni se odihnesc firesc iubirile... dar nu mi-a mai ramas decat un gand cu luceferi si uitari cuminti... azi-noapte am ajuns la capatul timpului...

Ratacire de seara.

Privirea ta imi pare mai verde seara... te strang in brate si stiu ca nimic nu mai conteaza... un ingeras cuminte ti-adoarme in par, iar din surasul tau se naste-o minune...

Atingerea ta imi pare mai usoara seara... iti simt rasuflarea pe tampla si simt cum alunec prin vreme... un zambet ti-adoarme cuminte pe buze, iar din sarutul tau se naste-o poveste...

Tacerea ta imi pare mai adanca seara... te tin firesc de mana si stiu ca vei fi a mea pentru totdeauna... un vis ti-adoarme pe chipul cuminte, iar din sufletul tau se naste-o iubire...

Lucruri simple.

Imi place sa te vad zambind... si-as stii mereu sa iti gasesc zambetul printre ganduri si printre cuvinte... iar uneori imi placi atunci cand plangi... doar ca as vrea sa-ti ascund lacrimile intr-un vis cu ploi multe...

Imi place privirea ta... si-as stii mereu s-o inventez din valuri inspumate si din linisti verzi... iar uneori imi place zborul tau... doar ca as vrea sa fii ingerul meu si sa zburam impreuna ...

Imi place glasul tau... si-as stii mereu sa ti-l aud printre zgomotele si urletele lumii... iar uneori imi place tacerea ta... doar ca as vrea s-o ascult pe inserat intr-un inceput de primavara...

Imi place sarutul tau... si-as stii sa-ti simt caldura buzelor pe gura si pe tamplele mele... iar uneori imi placi tu de tot... si-as vrea atat de mult sa fii a mea, sa te iubesc simplu si sa te vad mereu zambind...

Din doi in doi...

Te astept, iubito, la marginea Universului... vino sa inventam un arc de cerc si sa ne desenam perfect o piramida pe care sa urcam in varful lumii... haide sa ne vorbim in algoritmuri si in permutari de linisti si taceri, iar gandurile toate sa ni le adunam in ecuatii fara nici o necunoscuta...

Si o sa te port printre ploi, iubito, si printre vanturi impare... apoi vom invata sa zburam rational si intreg dincolo de Paradisul absurd... haide sa visam intr-o rugaciune de seara ca Dumnezeu e doar un punct suspendat in spatiul dintre vesnicii si sa ne enuntam in zorii zilei cele mai cumplite ipoteze...

Te astept, iubito, la marginea Timpului... vino sa ne regasim intr-o impartire fara rest si sa ne desenam din mii de zambete o fericire absoluta... haide sa urcam din doi in doi spre plus infinit, iar gandurile toate sa ni le inmultim la nesfarsit si, intr-o demonstratie perfecta, sa ne egalam firesc iubirile cu unu...

La miezul noptii.

Poate o sa ploua... te iau de mana si te port prin timpuri trecute si peste ganduri de vineri... o muzica placuta iti mangaie faptura si pentru o vreme esti din nou copil...

Intunericul incepe sa se joace cu mov prin verdele privirii tale, iar eu ma pierd in zambetul tau bland... si-as vrea atat de mult sa fie mai mult decat poveste si sa stim sa ne ridicam zmeul in vant...

Ne plimbam prin miez linistit de noapte si de timp ce ne asteapta prea rabdator... la capatul strazii ne asteapta o trasura... duce cu ea doar iubirile noastre si speranta de maine...

Iti tremur si-mi tremuri pierduta... stim amandoi ca nu e frigul de afara, pe el l-am uitat de mult... pe degetul tau se naste-o minune, iar in ochii tai se-aprind fericiri...

Tacerile ni se amesteca cu pasii grabiti, iar casele vechi si dalele de piatra sunt martore la sarutul nostru... din timpuri trecute se naste-o poveste, iar la capatul unui vis ne asteapta o trasura... poate o sa ploua...

Somn usor !

Deasupra unui curcubeu din mari si zboruri de pescarusi, un inger te viseaza in culori si-n stropi de paradis... iar Dumnezeu iti aduna zambetele intr-o rugaciune perfecta...

Candva stiam sa te privesc printre randuri si sa te inteleg din cand in cand... acum te stiu simplu pe de rost si te iubesc absolut in fiecare gand...

Cerul iti picura pe buze dulcele sarutarii mele si din vant iti culeg o poveste copilareasca pe care ti-o arunc in par... iar somnul iti aduna lacrimile intr-un suspin tarziu...

Haide sa visam ca deasupra unui curcubeu din stele si din zboruri de ingeri, Dumnezeu ne coloreaza privirile in mari de verde... o sa ne invatam apoi tacerile pe de rost si o sa ne iubim intr-o liniste absoluta... iar eu te voi saruta pe suflet usor, usor... somn usor !

Fara tine.

Uneori mi-e teama ca te-as pierde prin vreun colt intunecat din lumea asta mare si ca nu as mai avea puterea sa merg dupa tine... ma trezesc de-atatea ori plangand si cautandu-ti faptura incrustata pe perna mea... si mor cate putin atunci cand nu te gasesc...

Si-as vrea sa nu te mai scap printre degete atunci cand te adun din mii de ganduri si dintre cuvinte pline de inteles... zambetul ma doare universal cand spatiul mi-e gol de tine si cand timpul mi se opreste in singuratate... iar dorurile imi mor inlacrimate pe obraz...

Si ca-ntr-un joc plin de prea multa maturitate, imaginea ta imi fuge in ultimul de-a v-ati ascunselea copilaresc... cand nu-mi mai apari in vise , somnul ma sfasie in mii de umbre si taceri... iar minunile mor in ultimul gand al serii...

Uneori mi-e teama ca te-as uita in vreun colt de paradis ingeresc si ca nu as mai avea puterea sa zbor pana la tine... adorm de-atata ori plangand si cautandu-ti faptura incrustata in sufletul meu... si mor putin cate putin de dor...