31 mai 2014

Rătăcire prin ploi.

Mi-e gând de ploaie, mi-e verde de mare, mi-e sete de ierni şi de toamne târzii, mi-e şoaptă uşoară... mi-e joc de copii, mi-e dor înspre vară, mi-e zborul din aripi, mi-e ochi de priviri... mi-e zid între inimi, mi-e pasăre rară, mi-e liniştea toată, mi-e cuvânt nerostit... mi-e noapte de alb, mi-e negru absent, mi-e geniu pe tâmple, mi-e os pe sub piele... mi-e albastru devreme, mi-e urlet tăcerea, mi-e curcubeu prăbuşirea, mi-e nimic nemurirea... mi-e cer printre stele, mi-e înger cuminte, mi-e întreg şi jumate, mi-e timpul perfect... mi-e drag peste suflet, mi-e somn fără vis, mi-e frig fără sfinţi, mi-e împreună pân' la sfârşit... mi-e azi dinspre mâine, mi-e ieri infinit, mi-e zâmbet pe buze, mi-e firesc dumnezeu... şi mi-e iar gând de ploaie, mi-e verde-n privire, mi-e iubire de noi, mi-e mine de tine...

03 mai 2014

Gând cu dor.

Ce mai faci? îmi plăcea să te intreb printre gânduri şi în zâmbetul tău îmi găseam mereu câte un răspuns... acum, mi-e doar prea dor... şi-aş vrea să îţi mai spun, a mia oară, că te iubesc...

Îţi ştiam povestea pe de rost şi o ascultam mereu la începutul somnului uşor... îţi învăţasem glasul şi tonul, îţi ştiam fiecare pauză dintre cuvinte şi ştiam că ai să uiţi din nou finalul... însă nici nu mai conta...

Te-am privit de atâtea ori cum încercai să-ţi aminteşti cum să zbori... la sânul tău ştiam să fiu pui de înger şi-mi visam liniştea pe-nserat... iar uneori te vedeam plângând... şi aş fi vrut atât de mult să inţeleg...

Ai avut mereu răbdare... când m-ai învăţat să fiu bun, să mă rog, să număr infinituri sau să rămân uimit de minuni imperfecte... din râsul tău mi-am făcut aripi de hârtie şi tu mi le-ai lipit apoi pe spate cu sărutări... iar mângâierea uşoară mă făcea să mă înalţ peste lumi...

Când îmi uit răspunsurile şi mă doare cumplit fiecare gând, zâmbesc... tu m-ai învăţat... şi tot de la tine am învăţat să iert şi să merg mai departe... ce mai faci? mi-e atât de dor să te întreb... şi să îţi spun, a mia oară, cât de mult te iubesc...


28 martie 2014

Gând-curcubeu.

Pe gândul șoptit al dorului tău îmi imaginez perfect un zâmbet... un capăt îl așez cuminte pe buza ta de sus, iar celălalt îl port frumos și verde într-o privire de drag... și din gândul dintâi al dorului tău îți zâmbesc parfumat cu iubire...

Pe întrebarea firească a inimii tale îmi construiesc din minuni un curcubeu... un capăt îl leg sfânt de rugăciunea către vreun Dumnezeu, iar celălalt îl port prea mirat într-un zbor de înger... și la prima întrebare a inimii tale îți răspund cu minuni: te iubesc!

05 martie 2014

Frânturi de gând.

...vis de sfinţi, zâmbet de noapte, somnul tău liniştit... mirosul ploii reci ce-mi plânge la geam cu dumnezei... o poveste de demult, cu faceri de lumi sau cu prăbuşiri universale... tăceri peste suflet şi şoapte de drag... sunetul de viori de prin zborul puilor de înger... o stradă pustie, mângâierea uşoară, parfumul tău în perna mea... şi iarăşi miros de ploaie rece care-mi plânge cu sfinţi peste ceruri... un început de poveste de la marginea lumii... dor prin tăceri şi uimiri înşoptite pe buza de sus... clipe ce-şi caută culcuşul prin aripile vreunui înger... apoi... doar vis de zbor, zâmbet prin noapte, somnul tău liniştit...

16 februarie 2014

Gând. Şi-atât.

Uneori mi-e teamă că te-aş putea pierde... mi-ai cădea cumva din mine, iar eu, absurd, n-aş mai ştii cum să te recompun din îngeri... şi-atunci mă apucă disperarea, liniştea îmi doare fiecare cuvânt, şi fiecare tăcere, şi fiecare uimire de tine, iar prin gând încep să se sfârşească ciudat universuri... aş vrea să te urlu atunci, să strig în gura mare, dar glasul mi se sperie şi el, şoaptele mi se împrăştie pe covor, iar numele ţi-l mai simt doar, cumplit, într-un nod în gât ce-mi sugrumă dorul de tine... uneori mi-e teamă că nu te-aş mai găsi... te-aş căuta prin vreo noapte de demult, printre căderi de îngeri sau printre sfinţi fără sens... 

Dar uit mereu că tu eşti lângă mine... doar mi-ai adormit pe vreun zâmbet cuminte de pe buza de jos, sau într-o privire de mare sub pleoapa ochiului drept... şi-atunci te învăţ din nou pe de rost, ca pe-un început perfect de lumi, ca pe o poveste dintr-o iarnă oarecare, ca pe-o mirare de toate... mâna mea apune a rugăciune pe sânul tău stâng, te sărut sfânt pe buza de sus şi-mi devii, prea firesc, Dumnezeu... te vorbesc fără cuvinte şi te tac absolut, te citesc printre rânduri şi te scriu nesfârşit, te miros a parfum de minune şi te-ascult liniştit cum visezi... da, tu eşti mereu lângă mine... şi-mi dormi atât de frumos în fiecare dor...