19 octombrie 2014

Gând înspre iarnă.

Nu te mai bucura, iubito... vine iarna... ne va ninge iarăși cu doruri, și cu tăceri, și cu uitări... și ne va fi iar frig printre cuvinte... dar poate că voi mai putea să te feresc de gerul dinspre sfinți... te-ar înveli cumva pleoapa ochiului meu drept cu vreo privire și te-ar păstra scăldată-n verde înspre primăvară... și poate că voi mai putea să aprind un foc din penele ninse a rugăciune de pe aripile vreunui înger... ne-am dezmorți atunci sărutul ce ne-a înghețat ciudat pe buza de jos și ne-am topi mirați a îmbrățișare către primăvară...

Nu te mai bucura, iubito... vine iarna... ne va ninge iarăși cu gânduri, și cu tăceri, si cu amintiri... și ne va fi iar frig fără cuvinte... dar poate că vei mai putea să mă șoptești prin gerul dinspre sfinți... mi-aș găsi cuminte culcuș pe sub pleoapa ochiului tău stâng și-aș învăța să te visez cu verde înspre primăvară... și poate că vei inventa un foc din rugăciunile ninse îngeresc pe tâmpla vreunui dumnezeu... ne-am încălzi atunci iubirea ce ne-a inghețat a dor pe buza de sus și ne-am topi mirați într-un sărut către primăvară...




27 iulie 2014

Rătăcire prin ploi (2).

Mi-e vis de ploaie, mi-e mare de verde, mi-e frig înspre iarnă și spre capătul lumii, mi-e tăcere imensă... mi-e râs de copil, mi-e vară prin păr, mi-e aripi pe umeri, mi-e șoapte de guri... mi-e curcubeu peste soare, mi-e zbor peste vreme, mi-e azi și mi-e mâine, mi-e tot și nimic... mi-e întuneric de stele, mi-e lună prin noapte, mi-e o idee pe tâmplă, mi-e ochi pe sub pleoapă... mi-e cer fără îngeri, mi-e violet-asfințit, mi-e cădere din mine, mi-e dor prea etern... mi-e doi și mi-e unu, mi-e gând înspre sfinți, mi-e mirare de toate, mi-e târziu în sfârșit... mi-e somn alb și negru, mi-e puțin infinit, mi-e dumnezeu între palme, mi-e zâmbet de drag... mi-e începutul de toamnă, mi-e sărutare pe buze, mi-e sunet de viori, mi-e pian peste timp... și iar mi-e vis de ploaie, mi-e verde-n priviri, mi-e dragoste mare, mi-e tine de noi...
 
 

31 mai 2014

Rătăcire prin ploi.

Mi-e gând de ploaie, mi-e verde de mare, mi-e sete de ierni şi de toamne târzii, mi-e şoaptă uşoară... mi-e joc de copii, mi-e dor înspre vară, mi-e zborul din aripi, mi-e ochi de priviri... mi-e zid între inimi, mi-e pasăre rară, mi-e liniştea toată, mi-e cuvânt nerostit... mi-e noapte de alb, mi-e negru absent, mi-e geniu pe tâmple, mi-e os pe sub piele... mi-e albastru devreme, mi-e urlet tăcerea, mi-e curcubeu prăbuşirea, mi-e nimic nemurirea... mi-e cer printre stele, mi-e înger cuminte, mi-e întreg şi jumate, mi-e timpul perfect... mi-e drag peste suflet, mi-e somn fără vis, mi-e frig fără sfinţi, mi-e împreună pân' la sfârşit... mi-e azi dinspre mâine, mi-e ieri infinit, mi-e zâmbet pe buze, mi-e firesc dumnezeu... şi mi-e iar gând de ploaie, mi-e verde-n privire, mi-e iubire de noi, mi-e mine de tine...

03 mai 2014

Gând cu dor.

Ce mai faci? îmi plăcea să te intreb printre gânduri şi în zâmbetul tău îmi găseam mereu câte un răspuns... acum, mi-e doar prea dor... şi-aş vrea să îţi mai spun, a mia oară, că te iubesc...

Îţi ştiam povestea pe de rost şi o ascultam mereu la începutul somnului uşor... îţi învăţasem glasul şi tonul, îţi ştiam fiecare pauză dintre cuvinte şi ştiam că ai să uiţi din nou finalul... însă nici nu mai conta...

Te-am privit de atâtea ori cum încercai să-ţi aminteşti cum să zbori... la sânul tău ştiam să fiu pui de înger şi-mi visam liniştea pe-nserat... iar uneori te vedeam plângând... şi aş fi vrut atât de mult să inţeleg...

Ai avut mereu răbdare... când m-ai învăţat să fiu bun, să mă rog, să număr infinituri sau să rămân uimit de minuni imperfecte... din râsul tău mi-am făcut aripi de hârtie şi tu mi le-ai lipit apoi pe spate cu sărutări... iar mângâierea uşoară mă făcea să mă înalţ peste lumi...

Când îmi uit răspunsurile şi mă doare cumplit fiecare gând, zâmbesc... tu m-ai învăţat... şi tot de la tine am învăţat să iert şi să merg mai departe... ce mai faci? mi-e atât de dor să te întreb... şi să îţi spun, a mia oară, cât de mult te iubesc...


28 martie 2014

Gând-curcubeu.

Pe gândul șoptit al dorului tău îmi imaginez perfect un zâmbet... un capăt îl așez cuminte pe buza ta de sus, iar celălalt îl port frumos și verde într-o privire de drag... și din gândul dintâi al dorului tău îți zâmbesc parfumat cu iubire...

Pe întrebarea firească a inimii tale îmi construiesc din minuni un curcubeu... un capăt îl leg sfânt de rugăciunea către vreun Dumnezeu, iar celălalt îl port prea mirat într-un zbor de înger... și la prima întrebare a inimii tale îți răspund cu minuni: te iubesc!