Rătăcire spre sfârşitul lumii.

Mi-e tarziu printre taceri si mereu prea devreme in cuvinte... ingerul mi-a adormit cu aripa desfacuta a zbor, iar pe tample mi-e praf si vreun gand ce-a uitat sa viseze... poate din miezul noptii o sa reusesc cumva sa-mi fac semn de carte si-o sa te citesc mirat la lumina dorului de toate... sau poate la capatul rugaciunii de seara am sa ma ratacesc incetisor pana la sfarsitul lumii...

Mi-e tarziu printre linisti si mereu prea devreme in soapta... Dumnezeu mi-a adormit ciudat pe umarul drept, iar in suflet mi-e gol si un fel de amintiri de-asta iarna... poate pe la miezul noptii o sa invat cumva sa te privesc perfect si-o sa te iubesc mirat de doruri si de toate.... sau poate la capatul rugaciunii de seara am sa ma regasesc incetisor pana la inceputul lumii...

Gând... cu poveşti.

Ochii ei au mereu priviri de inserare... pe arcul pleoapei drepte am invatat sa ma rog la Dumnezeu, iar intr-o clipire sfanta mi-am regasit firesc zborul pierdut...

Gura ei tace mereu a liniste perfecta... prin soaptele fierbinti am invatat sa-i ascult necuvantul, iar pe buza de sus mi-am regasit sarutarea de drag...

Pielea ei miroase mereu a iubire... pe umarul stang am invatat sa-i culeg aripi de inger, iar intr-o adiere prin parul de noapte mi-am regasit somnul usor...

Dragostea mea are gust de poveste... pe zambetul ei frumos am inventat din nimic o minune, iar intr-o mirare de toate mi-am regasit firesc dorul caprui...

Gând... cu ploi.

Azi-noapte ti-am adormit tarziu prin par... ma rascoleau stropii sarati si amintirile de mare... iar pe piele iti auzeam iubirile cum zgariau adanc in carne fiecare dor... la capatul unui infinit ne-am prefacut in liniste si ne-am imbratisat insoptit spre dimineata...

Azi-noapte ti-am adormit tarziu printre aripi... ma rascoleau caderile sfinte si puii de inger... iar pe tample iti vedeam Dumnezeii cum taceau absolut peste fiecare dor... la capatul unei rugaciuni ne-am prefacut in ploi si ne-am sarutat imbratisati spre dimineata...

Fără cuvinte.

Te iubesc... ca sa te rostesc pe de-a-ntregul, ca sa te spun pe tine lumii sau ca sa te tac asa cum trebuie, am nevoie doar de doua cuvinte... atat... restul...

Si poate ca am invatat sa fug si sa evadez de toate doar privindu-te pe tine, iar toate amintirile de noi si orice gand-impreuna imi sunt de-acum atat de aproape... pe umarul drept mi-am gasit zborul pierdut, iar pe genunchii tai stiu de azi sa ma rog la Dumnezeu, in albul ochiului stang visez acum in culori si iti zambesc prin par si pe piele cu atingerea puilor de inger... mi-ai aratat razand o liniste caprui si mi-ai inventat din urletul lumii soapta perfecta, ma lasi sa-ti mor de dor cumplit pe tample si stii, firesc, sa ma nasti de drag intr-un sarut pe buza de sus, imi construiesti din mii de clipe scara pe care sa-ti urc catre plus infinit si stii sa-mi opresti mereu timpul la ora exacta...

Restul... te tac pe de-a-ntregul si te rostesc doar asa cum trebuie... ca sa te spun pe tine lumii, asa cum esti tu, nu am nevoie decat de doua cuvinte: TE IUBESC... atat.

Florile de tei.

Tacerile tale sunt mai albe iarna... la capatul fiecarei idei cuvintele mi se joaca de-a copiii frumosi si de-a soapte deghizate-n inceputuri de sarut, iar pe tample ingerul imi viseaza cu ninsori si cu stropi de minuni peste zbor...

Zambetul tau e mai senin primavara... la capatul fiecarui curcubeu culorile mi se amesteca usor cu atingerile calde transformate in imbratisari, iar pe umeri ingerul imi deschide ciudat si absent aripi de dor...

Privirea ta e mai blanda vara... la capatul fiecarei povesti somnul caprui isi gaseste culcus pe genele mele prefacute-n infinit, iar pe piele si-n parul ciufulit ingerul imi ploua razand si parfumat cu flori de tei...

Gandurile mele sunt mai simple toamna... la capatul fiecarei linisti Dumnezeu mi-adoarme in rugaciuni si-n secunde conjugate la timpul perfect, iar de pe tample ingerul imi culege firesc amintiri si iubiri ninse cu drag intr-o iarna...