29 aprilie 2008

Ratacire printre randuri...

De la mine pan' la tine,
O sa ploua printre randuri
Si tarziu , pe la amiaza,
O s-adorm la tine-n ganduri.


28 aprilie 2008

Noaptea.

In noapte mi-e teama ca as uita vreodata sa te visez in alb si negru si ca verdele privirii tale nu mi-ar mai spune nimic... si adorm tarziu, incercand sa te construiesc din cioburi si din franturi de poze vechi din care stiai sa imi zambesti in culori...

Noaptea mi-e teama ca ai putea veni si ca eu nu as fi treaz ca sa te pot imbratisa cu vise, cu stele micute si cu luna plina... si as vrea sa raman uitat de somn pentru totdeauna ca sa te pot gasi prin locurile pe unde mergeam tinandu-ne de mana si unde stiam sa fim fericiti...

Iar noaptea in gandurile mele mi-e mereu teama ca nu ai mai stii sa imi apari din dorurile prea grele si dintre asteptari tarzii... si adorm plangand cu lacrimi colorate in mii de curcubee si zambind intr-o rugaciune in alb si negru, iar din cioburi si din franturi de vise iti culeg mereu privirea verde...


22 aprilie 2008

Dor de ea...

Am simtit-o intr-un fel ciudat inca de dimineata... Uneori imi e atat de dor de sunetul ei perfect si de mirosul ei de poezie, de adierea usor calduta si de respiratia proaspata... Mi-e dor s-o aud cum imi sopteste usor un gand de-al meu mai vechi si imi place s-o simt atingandu-mi pielea... Imi plange cu lacrimi mici si-mi coloreaza mereu privirile in verde si in auriu, iar uneori imi cade cu zambet din cerul prea trist... Ah, si dorul imi ucide mereu gandurile, imi tuna si imi fulgera albastru in suflet, iar absenta ei imi raneste fiecare vis...

Da, i-am simtit sarutul dulce inca de dimineata... Uneori o simt inainte de a deschide ochii si imi place atat de mult sa-i ascult bataia cadentata in suflet si-n fiecare idee... Ma las imbratisat de caderea ei si pasii mei isi gasesc mereu sensul cand e cu mine... Acum as vrea sa ii pot simti din nou parfumul si mangaierea blanda si linistitoare, as vrea sa ii inteleg povestea si sa imi gasesc tacerile in frumusetea ei... Pentru ca astazi mi-e dor de ploaia mea... mi-e atat de dor de EA...


21 aprilie 2008

Si astazi...

Haide... mai lasa-ma sa ma indragostesc si astazi de tine... ia-ma de mana si culca-ti usor tampla pe umarul meu... tu stii ca inima imi bate mai repede cand ma atingi... asa, sa fie liniste si numai gandurile tale sa-mi mai sopteasca povesti din primul Mai in care te-am sarutat...

Si poarta-ma usor in respiratie si-n parfumul fructelor din primavara... ia-mi o privire verde si fa-ti din ea culcus cald pentru visul din orice noapte... asa, mangaie-mi obrazul... si numai eu pot simti miros de capsuni sambata la amiaza...

Te vad zambind... iti place sa-ti vorbesc despre zborul ingerilor... si Aprilie te alinta cu adieri si cu raze calde... haide, mai stai un timp langa mine, mai da-mi o clipa in care sa uit ca mi-e atat de dor si mai lasa-ma, te rog, sa ma indragostesc si astazi de tine...


18 aprilie 2008

Ratacire printre cuvinte.

Spuneai ca imi vei invarti gandurile prin mintea ta si ca vei amesteca printre visele tale un strop din ploaia de aseara... si ca vom stii sa pasim in varful picioarelor prin iarba uda si prin verdele privirilor pierdute...

Spuneai ca imi vei curge prin trupul ostenit de cautari si ca ma vei simti in fiecare clipa tarzie din infinitul de aseara... si ca vom putea sa gasim ceasul care sa isi masoare corect timpul printr-o bataie a inimii si prin linistea din suflet...

Spuneai ca imi vei alerga prin zborurile albastre si ca vei cadea absolut in simplitatea fireasca a promisiunii de aseara... si ca vom invata sa ne inaltam absent printre ingeri si printre cuvinte fara intelesuri...

Spuneai ca imi vei ingheta pe buze intr-un zambet si ca vei adormi definitiv in minunea dulce a sarutului de aseara... si ca vom putea mereu sa ne gasim mainile calde prin intunericuri cu miros de mucegai si prin ascunderile de noi...


15 aprilie 2008

Ratacire printre noi.

De cand impartim acelasi cer si aceleasi drumuri albastre, zborul nostru s-a frant in doua si nu mai impartim colturi de stele sau aripi de ingeri... poate vom stii sa invatam o rugaciune in care sa nu mai existe "eu" si "tu"... doar noi...

De cand impartim acelasi somn si aceeasi perna, visul nostru nu mai are sonor, culorile sunt tot mai sterse si nu mai impartim noaptea sau gandul catre Dumnezeu... poate vom stii sa dormim in alb si negru si-n ganduri cu noi... numai noi...

De cand impartim acelasi sarut si aceleasi zambete, buzele se infierbanteaza in eschivari complice si nu mai impartim macar acelasi glas sau acelasi ras zgomotos... poate vom stii sa inventam un sarut definitiv si doua minuni simple si perfecte... ca noi...

De cand impartim aceeasi viata si aceleasi promisiuni, "impreuna" ni se risipeste in litere si in silabe si nu mai impartim intelesurile sau dorintele din primaveri... poate vom stii sa ne decupam de langa nimic si sa ne pictam intr-un tablou in doi... noi doi...

De cand impartim aceeasi iubire si aceeasi dragoste mare, verdele din privire ne doare de singuratate si nu mai impartim aceleasi orizonturi sau lacrimi de dor... poate vom stii sa recompunem o privire dintr-un val de mare linistita... pentru noi...


13 aprilie 2008

You're in my heart

Esti orice-ul meu tarziu, esti atunci cand mi se opreste respiratia, esti toata linistea mea si esti senzatia de incredere pe care o am cand imi zambesti, esti in fiecare bataie a inimii si in fiecare adiere din aripile mele, esti nimic si esti, atat de simplu, totul meu, esti motivul pentru care fiecare lucru marunt din viata mea se transforma mereu in minuni, esti tacuta in soapta mea si esti zgomotoasa in gandul de dimineata, esti visul din noapte, esti atunci cand mor si cand uit ca vreau sa traiesc, esti in fiecare nastere a mea, esti in orice cuvant si in taceri atunci cand nu mai vreau sa vorbesc, esti caldura unui sarut si esti in tremurul firesc al mainii mele atunci cand te privesc, esti in toata iubirea mea... si pentru tot ce esti si pentru tot ce sunt eu acum, iti multumesc.


12 aprilie 2008

Pentru tine.

As vrea sa stiu sa fac ceva ca timpul sa se opreasca in loc atunci cand esti cu mine... in zambetul meu ar fi mereu liniste si as uita sa plang... iar marea toata ti s-ar strange verde in privire...

In noapte gandurile tale imi alearga zgomotoase pe piele... cu o imbratisare pot face pamantul sa se invarta mai repede... si din cuvintele tale imi infloresc in minte lalele si imi rasare din par luna...

Imi place sa iti ascult pasii cum calca soptit prin vise... intr-un sarut imi adoarme toata agitatia si pentru o clipa inima uita sa-mi mai bata... iar buzele se unesc firesc intr-o minune...

As vrea sa stiu sa fac ceva ca timpul sa nu ma mai doara cand mi-esti departe... sa stiu sa iti adun zambetele si verdele din privire si sa te cladesc mereu intr-o noapte perfecta... pentru ca in noapte linistea ta este ingereasca...


11 aprilie 2008

Iarta-ma !

Iarta-ma... pentru tot... iarta-ma ca am mai uitat sa vin atunci cand tu aveai atata nevoie de mine, iarta-ma ca uneori am plecat, iarta-ma ca in privirea mea sunt si lacrimi si mi-e furtuna in suflet, iarta-ma ca imbratisarea mea e uneori rece si ca sarutul meu imi moare pe buza de jos, iarta-ma cand nu mai stiu cum sa iti vorbesc si iarta-ma ca nu mai stiu sa inventez cuvinte doar pentru tine, iarta-mi tacerea, iarta-ma ca sunt orb si nu vad cat esti de minunata, iarta-ma ca uit sa te ajut sa zbori, iarta-ma ca nu mai stiu sa zambesc si iarta-ma ca imi e doar prea dor de tine, iarta-ma ca imi lipsesti enorm, ca mor de dragul tau si ca nu mai vreau decat sa am nasc din nou intr-un vis de-al tau, iarta-ma ca te tin prizoniera in minte si in amintiri, ca te port prea simplu in suflet, iarta-ma pentru ca te iubesc si ca mi-esti inger, iarta-ma, te rog... pentru tot...


09 aprilie 2008

Balada pentru o iubire.

Pasii tai imi calca usor prin gand... am si uitat de cand nu ti-am mai mers alaturi... iar clipele se opresc uimite in infinit...

Vantul iti adie cu inceputuri de Aprilie prin par... palma ta se cuibareste plina de emotie in mana mea... iar ochii tai ma privesc din nou verde...

Imi culeg din glasul tau cuvinte potrivite... pe gura ta se naste un zambet ingeresc... iar in sinea mea tu esti mereu perfecta...

Noaptea iti rasare curajoasa dintre vise... iubirea toata se topeste intr-un sarut simplu si firesc... iar pasii tai imi calca usor prin gand...


08 aprilie 2008

Fara sens...

Dintr-un somn tarziu, un inger imi plange cu vise in alb si negru... pe pleoapa se zbate in lanturi spaima ca nu am sa te mai gasesc niciodata... secundele imi alearga zadarnic prin ceasuri si o stea ciudata imi sparge fereastra... iar eu stiu ca e prea devreme...

Credeam ca aripa noptii e facuta din ganduri albastre si din nori pufosi... si ca soapta ta imi adoarme in zori pe tampla... poate ca cerul ti-a crapat zborul si ziua ti s-a nascut brusc dintr-o idee... si poate ca ai uitat sa-mi mai taci cu povesti peste suflet...

Zambetul tau il mai port doar in minte... clipa de acum se opreste fix in privirea ta verde, iar chipul iti impietreste intr-o amintire... in alb si negru un inger isi creioneaza spaimele pe pielea ta, iar dintr-un somn tarziu, noaptea imi plange in vis cu cioburi de cer...


07 aprilie 2008

Gand cu rataciri...

Iti cad prin ploi reci in geam si-n duminica... sunt doar o apa si am uitat sa curg... doar picur rece din lacrimile ingerilor si din cioburi de Paradis... iar o chitara imi plange dorul si visul frant...

Din regasiri tarzii as vrea sa-ti inteleg gandul dintai... sunt doar o adiere ce-si cauta vantul din veri si toamne fara nume... si-as vrea sa-ti fiu o zi de miercuri la amiaza si sa ma ratacesc in ochii tai...

Cand vreau sa cred, imi ridic mainile spre cer... imi caut prin suflet aripile cu care invatasem sa-ti zbor prin zambetul curat... iar dintr-o primavara imi desenez in albastru si verde o zi de Mai... si sarutul tau mi se culca usor pe buza de jos...

Uneori imi plec din viata si din mine... si-mi obosesc devreme in somnuri fara inteles si fara vise... si mai cad peste lumi cu ploaia de duminica... uneori sunt doar o apa ce-a uitat sa mai curga cu doruri si cu cioburi de Paradis... acum voi pleca cu ingerii, iar o chitara o sa-ti planga prin ganduri... dar voi reveni candva din ratacire...


05 aprilie 2008

Cum sa-ti spun "te iubesc" ?

Cere-mi orice... cere-mi sa mor din nou... oricum nu ar mai avea vreun rost sa incerc sa imi caut echilibrul... degeaba vreau sa rup cerul in doua si sa-mi eliberez ingerul prin vreme... iar in Olimp zeilor nu le mai pasa demult ca mi te stingi in amintiri... ah, si stiam sa iti privesc rasarituri tarzii in ochii prea verzi...

Cere-mi tot... cere-mi sa vin din nou... si poate am sa ajung iarasi la usa ta, la fel ca in trecut... degeaba incerc sa culeg secundele ce mi s-au pierdut cand am cazut din Paradis... iar Dumnezeu nu-mi mai poate asculta rugaciunea cu care imi zbori seara printre degete... da, stiam sa iti zambesc devreme pe buzele prea fierbinti...

Cere-mi ce vrei... cere-mi ploaia si o sa o las sa-ti cada in fereastra... am sa te-adun in cuvinte intelepte si poate printre randuri si am sa te inapoiez lumii intr-o fraza perfecta... lasa-mi doar soapta, lasa-mi in trup o ultima rasuflare si o clipa de viata, mai lasa-mi o adiere usoara... te rog... caci fara ele, cum sa-ti spun "te iubesc" ?


03 aprilie 2008

Gand cu regasiri...

Ma regasesc ciudat in gandul tau de asta seara... si stiu ca intr-o idee de-a ta ma nasc din nou perfect... si daca vantul ar fi prietenul meu bun, m-as adia in patru zari si apoi m-as readuce inapoi in mintea ta... iar tu m-ai gandi mereu...

Ma regasesc in zambetul tau din fiecare zi... imi place sa mai stau o clipa pe gura ta si sa imi imaginez un sarut incandescent atunci cand imi linistesc respiratia pe arcul minunat al buzei tale de sus... si tu te-ai infiora si m-ai zambi...

Ma regasesc firesc in privirea ta din orice noapte... sunt verde, valurile imi sunt blande si-ti mangai glezna, iar ochiul mi se zbate de dorul tau atunci cand imi rasari in vis... si daca as uita vreodata sa te pictez in alb si negru, tu m-ai privi cu drag in mii de culori...

Din iubirea ta, ingerii invata sa-si faca aripi... si dintr-o soapta albastra imi construiesc printre stele un zbor magic... m-ai cauta intr-un colt uitat de Paradis si m-ai regasi mereu ... iar eu te-as astepta si m-as indragosti din nou, a mia oara, de tine...


01 aprilie 2008

Amintiri...

...miros de ploaie rece... teama ca noaptea s-ar putea sa ramana mereu intre noi... parfum de primavara trista si de trandafiri ofiliti... frigul de pe fruntea ta... somnul lipsit de vise sau gandurile multe din zori... muzica in surdina si un nume rostit in soapta... povesti ce nu au apucat sa fie spuse... scrisori impachetate frumos si asezate cu grija in sertar... strazile pustii si din nou mirosul picaturilor reci, teama de intuneric si o haina albastra de ploaie...