Candva stiai cum sa te trezesti mereu zambind... aveai privirea plina de lumini si de linisti ingeresti, iar aripile te dureau atat de placut... doar zburasei toata noaptea in Paradis printre gandurile lui Dumnezeu... aveai atatea vise incat gaseai inca destule dimineata pe perna, asteptandu-si randul cuminti sa le visezi in seara urmatoare... si da, stiai ca in septembrie se intampla mereu o minune...
Acum ai uitat sa mai crezi in povesti... ti-ai pierdut increderea si trezirile iti sunt cumplite... fiecare urlet iti frange aripile si iti rupe zborul in mii de bucati... poate ai sa le gasesti pe undeva, in vreo zare indepartata, atunci cand iti vei aminti sa te rogi corect... perna ti-e goala, la fel si zambetul... nu mai stii vreun inger care sa te invete linistea in fiecare dimineata, iar in septembrie nu mai e demult vreme pentru minuni... da, candva aveai atatea vise...
Acum ai uitat sa mai crezi in povesti... ti-ai pierdut increderea si trezirile iti sunt cumplite... fiecare urlet iti frange aripile si iti rupe zborul in mii de bucati... poate ai sa le gasesti pe undeva, in vreo zare indepartata, atunci cand iti vei aminti sa te rogi corect... perna ti-e goala, la fel si zambetul... nu mai stii vreun inger care sa te invete linistea in fiecare dimineata, iar in septembrie nu mai e demult vreme pentru minuni... da, candva aveai atatea vise...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu