Imi place marea... ideea de mare... tacerea ei verde... acolo totul e absolut, e liniste peste puterea de intelegere a oricui... linistea marii nu se poate intelege, poti doar sa incerci sa o intelegi... si sigur nu o vei face, oricat te-ai stradui, oricate intrebari ti-ai pune si oricate raspunsuri i-ai ghici printre strigatele ascutite ale pescarusilor...... marea e doar un pustiu, un desert infinit de ape, o intindere imensa de vise si mister... orizontul o saruta undeva departe, pe linia care desparte cerul de lume, iar soarele ii mangaie atat de bland fiecare unduire perfecta...
Iubesc marea... o respect si o admir... e asemeni unei femei... imi place marea primavara, cand e copila frumoasa si zgomotul ei imi gadila tamplele si cand valurile ei mi se sparg la picioare... si-mi place toamna, cand stie tainele tuturor si cand stie sa taca pe inserat, ii iubesc atingerea usoara si parfumul discret... vara insa marea e ademenitoare, e tanara si isi zambeste verdele printre adieri si brize inselatoare... da, marea e a tuturor vara... iar ei toti stiu sa profite de tineretea si de visele ei... si da, de zambetul ei... iar in iarna, ramane in bataia vantului, singura, batrana, uitata de vreme si de cei care au iubit-o-n rasarituri si-n apusuri violet...
Ador marea... ideea de mare... ca o evadare de toate, ca o nastere de lumi... sa stai pe nisip la ora sapte dimineata si sa incerci sa ii intelegi durerea... oare de ce se supara marea? la ce se gandeste ? de ce e linistita marea cand e linistita ? si tacerea ei imensa, infinita, ca a unui om mare, enorm, gigant, ca a unui Dumnezeu... si verdele acela perfect, peste puterea de intelegere a oricui... imi place uneori sa incerc sa-l inteleg... iar totul imi pare atat de firesc... da, iubesc marea...
Iubesc marea... o respect si o admir... e asemeni unei femei... imi place marea primavara, cand e copila frumoasa si zgomotul ei imi gadila tamplele si cand valurile ei mi se sparg la picioare... si-mi place toamna, cand stie tainele tuturor si cand stie sa taca pe inserat, ii iubesc atingerea usoara si parfumul discret... vara insa marea e ademenitoare, e tanara si isi zambeste verdele printre adieri si brize inselatoare... da, marea e a tuturor vara... iar ei toti stiu sa profite de tineretea si de visele ei... si da, de zambetul ei... iar in iarna, ramane in bataia vantului, singura, batrana, uitata de vreme si de cei care au iubit-o-n rasarituri si-n apusuri violet...
Ador marea... ideea de mare... ca o evadare de toate, ca o nastere de lumi... sa stai pe nisip la ora sapte dimineata si sa incerci sa ii intelegi durerea... oare de ce se supara marea? la ce se gandeste ? de ce e linistita marea cand e linistita ? si tacerea ei imensa, infinita, ca a unui om mare, enorm, gigant, ca a unui Dumnezeu... si verdele acela perfect, peste puterea de intelegere a oricui... imi place uneori sa incerc sa-l inteleg... iar totul imi pare atat de firesc... da, iubesc marea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu