02 septembrie 2008

Ratacire prin toamna.

Tresari... un fosnet usor iti amesteca gandurile si le risipeste firesc la inceputul serii... sunt doar eu si de data asta am uitat sa-ti mai bat la usa... sau poate nici nu am mai vrut...

Din ceasul de pe perete iau cateva ore si le imprastii secundele pe covor... ai grija sa nu le calci in picioare si sa le strici... sunt ultimele clipe din care as putea inventa un infinit... desi nu cred ca ar mai conta...

Te infiori... inchid fereastra catre vara... mereu ti-a fost prea frig cand te-am imbratisat cu soare si mereu ai uitat sa-mi zbori printre iubiri... credeam ca aripile mele iti vor fi de ajuns...

Cuvintele iti zac sfasiate pe buze, iar tacerea mea isi urla neputinta pe pielea si prin parul tau... voi pleca la noapte, ingere... oricum nu mai pot sa cad... demult stiai sa imi fie atat de liniste...

Hai, dormi... si sa visezi un inceput de vara in care totul sa conteze... de-acum privirea verde o voi picta in nuante de frunze moarte si de toamna tarzie... candva puteam sa te inventez firesc din infinit...


Niciun comentariu: