Ratacire spre mine.

Iarna ma doare rece in suflet si-n fiecare respiratie, imi tace apasat prin minte si-mi rasufla inghetat peste tample... universul intreg mi se pare o camera ingusta, copacii si intunericul imi sunt peretii ce-mi stramteaza si-mi claustreaza orice idee, iar in cer - tavanul lumii - de luna-candelabru mi s-a spanzurat trist si-nsingurat dorul de tine... ingerul a fugit demult pe vreo fereastra uitata deschisa, lasandu-mi doar o aripa si-o promisiune dintr-un inceput de zbor... dintr-un ceas vechi si prafuit secundele imi ranjesc a sfarsit sau a cioburi de vesnicie, din genunchi imi cresc radacini ce ma leaga ciudat de podea, iar dintr-o ramasita de rugaciune mi-e frig si cumplit de tarziu...

Pe buzele mele numele tau se faramiteaza si-mi cade cu zgomot spart la picioare, iar eu ma grabesc sa adun fiecare litera si orice silaba ca sa te recompun la loc din minuni... pe obraz curg siroaie uitarile verzi si linistile imense, mainile te cauta bezmetice in negru si-n gri si-ar vrea sa-ti atinga macar pentru o clipa umbra, iar la usa imi bat cu putere aduceri-aminte... de departe se-aud intrebari, dar imi pare absurd sa le stiu si raspunsul, pe umeri se lasa incet toata lumea, de stele mi se atarna o ultima privire, din ganduri ingerul alearga inapoi catre toamna, iar in ceasul din perete iubirea mi s-a sinucis de dor exact la miezul noptii... dar tu esti acum departe... si nici nu-ti pasa ca imi taci cumplit in fiecare gand si ma dori atat de rece in suflet si-n iarna...