Gand cu revederi.

Te-am revazut... simteam ca asa o sa se intample... cu rasul galagios, privirea imensa... sau cu tristetea ta... exact la fel ca ultima oara... mi-era atat de dor sa ne intalnim... si tu, iubirea mea, stiai atat de bine...

Intai m-ai respins... cu rece, cu vuiet, cu amintiri... eu doar taceam apasat si-mi oglindeam infinitul in verdele perfect... am mers o vreme fara sa-ti spun nimic, acompaniat de adieri si de respiratia ta racoroasa, povestind in soapte linistea din vreo seara de la mijlocul verii...

Apoi mi-ai zambit... pe piele si prin par ti-am simtit rasuflarea, iar glasul si toate cuvintele ti le-am inteles ca la inceput... uneori as vrea sa opresc timpul intr-un ceas urias desenat cu degetul pe nisip si sa invat din nou cum curg secundele printre iubiri... iar tu sa stii pe de rost cum mi se frange sufletul in asfintit...

Cand m-am indepartat, mi-ai plans cu verde si cu stropi inspumati peste glezne... imi voi continua de-acum ratacirea catre rasarit... m-asteapta orizontul sa ma-nvete sa zbor printre dimineti sau sa zambesc in vreun urlet de pescarus... sa ma astepti, iubirea mea... cu privirea adanca, cu rasul zgomotos... sau cu tristetea imensa... iar eu iti voi pastra pe buze sarutarea sarata... si dorul perfect...