Altfel...

Oare de ce e nevoie sa se invarta un carusel?
Imi imaginez intai un carusel perfect, ca o idee, o dorinta ascunsa, ca un vis frumos, o poveste pe care doar ea o stie... in care totul este perfect : lumina, muzica, scaunele (chiar daca au colturi ovale), culorile... totul e perfect... si, cel mai important, ritmul este perfect... si, ca in orice parc de distractii, ca in orice balci, exista oameni... multi, feluriti, amestecati... unii veseli, altii tristi, unii stiind sa se bucure ca niste copii, altii plictisiti... si caruselul se invarte mereu dandu-i impresia ca poate zbura... si chiar zboara uneori...

Acum imaginea e facuta... motorul acestui carusel perfect nu poate fi dat decat de suflet... acolo sunt cele trei rotite necesare acelui ritm perfect: increderea, zambetul si, cel mai important, iubirea... da, motorul acesta poate face totul sa se invarta... dar nu e de ajuns ca sa nu ameteasca... si ca sa zoare mai e nevoie de ceva: sa nu fie singura... altfel nu ar mai avea nici un rost... si-n gandul-carusel vin si pleca o gramada de oameni: unii necunoscuti, altii care ar fi putut sa conteze, prieteni care o uita, amici care fug mereu departe, tot mai departe... dar nici unul nu poate da ritmul sufletului ei... si simte ca ameteste... mereu... si simte ca ii e teama... zilele ii par mereu prea lungi in asteptarea zilei normale, culorile ii par sterse si lucrurile marunte par sa nu mai insemne nimic... pana ce in visul-carusel intra cineva, poate nimeni, pe care nu il intelege si pe care nici nu il astepta macar, dar care poate cu o poveste sa faca sa conteze din nou ca lumea se invarte... si poate sa invarta acel carusel in ritmul ei... perfect... si nu ii mai e deloc teama sau nu ar mai vrea sa ii fie...

Poate o sa inteleaga ca pentru un carusel perfect e nevoie de DOI. Atat... si-atunci ar stii ca minunile mici vin din suflet si ar uita ca singuratatea ii poate provoca ameteli... si poate o sa conteze ca maine e luni, marti sau orice zi. Probabil. Si sigur ar fi suficient.