Gând cu poveşti.

Lasă-mă să-ţi spun o poveste de la începutul lumii... o poveste cu dimineţi ascunse prin puful înzăpezit al aripilor de înger, cu şoapte de sfinţi şi cu naşteri de universuri sub pleoapa de sus a vreunui Dumnezeu... o poveste cu tăceri adânci prin care înotau doar gânduri-pereche, cu zâmbete de după-amiază si cu valurile de verde din privirea înspumată a vreunui ochi de mare... o poveste cu asfinţit picurat din roşul buzelor însărutate de un dor prea mare, cu somn uşor atârnat într-un târziu de gene şi cu vise cuminţi rămase să înnopteze în liniştea perfectă a vreunei îmbrăţişări de drag... hai, iubito, lasă-mă să-ţi spun o poveste de la începutul lumii...

Gând șoptit.

Azi-noapte am visat că eram doi îngeri... eu stăteam deasupra norilor, tu dedesubt... mă uitam mereu prin cerul-fereastra și așteptam în zadar să-ți întorci chipul în sus către mine atunci când, cu un oftat, ți-ai odihni rugăciunile în gândul târziu al vreunui sfânt... Cumva ai atins geamul dintre noi... cerul s-a crăpat în mii de ochi și a început să plouă cu priviri înspre tine... ne-am regăsit perfect într-un zbor prea firesc și-n visul nostru eram din nou Dumnezei...

Azi-noapte am visat că eram două secunde... eu stăteam la un capăt al orei, tu la celălalt... alunecam mereu prin rotundul perfect al ceasului din perete și încercam absurd să te prind din urmă atunci când, cu un oftat, ți-ai odihni tăcerile pe vârful târziu al minutarului... La miezul  nopții nu ai mai vrut să pleci... timpul s-a oprit mirat, iar tu ai început să curgi înspre mine... ne-am întâlnit firesc la polul sud al orei 11 și-n visul nostru ne-am prefăcut în infinit...
 

Gând de noi.

Vino într-o zi, atunci când verile ar dormi zâmbind la umbra dorului de noi... aşează-te încetişor lângă tăcerile mele şi joacă-te de-a liniştea pe buza mea de jos... ştii doar că la începutul fiecărui cuvânt am învăţat să te murmur firesc a chemare şi-a înşoptire... iar dacă vrei din nou să pleci, înspre toamnă, lasă-mi măcar ochii tăi, să-mi plouă cu amintiri despre tine...

Vino pe-nserat, atunci când iernile ar dura zăpezi ce ne-ar topi zâmbind infinitul... aşează-te cuminte lângă ideile mele şi joacă-te de-a geniul pe tâmpla mea dreaptă... ştii doar că la sfârşitul fiecărui cuvânt am invăţat să te inventez a gând perfect şi-a înţelepciune... iar dacă vrei din nou să pleci, preţ de-o primăvară, îţi las ochii mei, să-ţi plouă cu iubiri despre mine...

.

Gând de drag.

Îmi place, aşa, câteodată, să mă joc de-a înserarea pe genele tale lungi, să mă scald apoi căprui in ochiul tău stâng şi să mă prefac, târziu, în infinit... şi-mi mai place uneori să mă strecor pe furiş de sub pleoapa ta, să mă rostogolesc a lacrimă de dor pe obrazul cald şi să mă topesc, atât de firesc, a sărutare pe arcul perfect al buzei de sus...

Îmi place, aşa, mai mereu, să mă joc de-a îngerul pe pielea şi pe umerii tăi, să mă mir apoi prea alb de aripa ta dreapta şi să mă transform, târziu, în zbor... şi-mi mai place, ştii bine, să-ţi fug prea sfânt din rugăciuni, să-ngenunchez la marginea zâmbetului perfect şi să-ţi adorm, atât de firesc, a gând şoptit de drag pe buza de jos...

Gând cu tăceri.

Mi-au amorţit cuvintele... şi-au găsit într-un târziu culcuşul pe arcul buzei tale de sus şi s-au transformat, perfect, în şoapte... iar la capătul firesc al miezului de noapte, au alunecat cuminţi pe buza de jos, ca să-ţi tremure de drag a somn uşor...

Mi-au amorţit tăcerile... şi-au aflat cumva culcuşul pe rotundul perfect al umărului tău stâng şi s-au transformat, târziu, în rugăciuni... iar la începutul firesc al dorului de tine, au alunecat pe umărul drept, ca să-ţi şoptească-ncetişor un zbor uşor...

Stefan Hrusca - Balada poetului tacut

Gând de îngeri.

Haide să ne prefacem că suntem pui de înger... să ne înfăşurăm bine fularele şi să ne căţărăm cu zgomot şi cu zarvă mare pe fulgii de zăpadă, ca pe nişte scări, până la Dumnezeu... am sta acolo, în vârful alb al lumii şi i-am molipsi pe sfinţii prea serioşi cu râsul nostru de copii... iar la plecare, ne-am transforma perfect in fericiri şi-am ninge peste toate cu rugăciuni...

Haide să ne amintim că suntem pui de înger... să ne lipim nasurile îngheţate de geamul cerului si să privim cum zăpada coboară încet, ca pe nişte scări, până la Dumnezeu... am rămâne doar noi acolo, la capătul alb al vreunei lumi şi i-am aştepta pe sfinţii-copii cu un ceai fierbinte... şi-ntr-un târziu, ne-am transforma firesc în doruri şi-am ninge peste toate cu iubiri...

Gând de tine.

Te-am iubit de dimineaţă... buzele mele visau încă şi desenau pe gura ta caldă un zâmbet din sărutări... pe perna ta încă se mai revărsa un pic de noapte, pe tâmpla mea se mai mira un pui de înger, iar în cuvântul cel dintâi mi-era prea dor să te găsesc...

Te-am iubit înspre seară... buzele mele te şopteau încă şi desenau pe umărul tău cald o aripă din minuni... prin gândul meu începuse să se facă un pic de noapte, pe tâmpla ta se mai ruga un pui de înger, iar în liniştea dintre noi mi-era atât de dor să te păstrez...

Gând în culori.

... dimineaţă albă... oameni cenuşii merg spre locuri cenuşii, în maşinile lor cenuşii... în visele lor cenuşii au murit speranţe cenuşii, zboruri cenuşii, îngeri cenuşii... iar la capătul cenuşiu al fiecărei rugăciuni, un Dumnezeu cenuşiu a uitat atât de firesc să-i mai asculte...

... un copil cu ochii verzi zâmbeşte roşu-aprins în colţul lui albastru de cer... în visul lui mov se nasc mereu prea firesc lumi portocalii şi pui de înger-curcubeu... iar la capătul violet al fiecărui infinit, gândurile i se prefac perfect în ierni de demult şi-n prima dimineaţă albă...

Gând şoptit.

Vino la mine-n privire, iubito... astăzi simt nevoia să fiu verdele de mare care-ţi mangâie uşor paşii visători... lasă-mă să-mi sprijin pleoapa de umărul tău, să-mi odihnesc ochiul, preţ de o clipire, şi să uit apoi cât îmi e de dor... haide la mine-n privire, minune, şi lasă-mă să te visez în culori...

Vino în gândul meu, iubito... astăzi simt nevoia să fiu tâmpla înţeleaptă pe care tu să-ţi găseşti cuminte orice amintiri... lasă-mă să-mi sprijin sufletul de tine, să-mi odihnesc aripile, preţ de un zbor, şi să uit apoi cât îmi e de dor... haide în rugăciunea mea, minune, si lasă-mă să te gândesc dumnezeiesc...

Vino la mine-n zâmbet, iubito... astăzi simt nevoia să fiu buza fierbinte pe care tu să inventezi cel mai blând sărut... lasă-mă să-mi sprijin şoapta de obrazul tău, să-mi odihnesc cuvintele, preţ de o tăcere, şi să uit apoi cât mi-a fost de dor... haide la mine-n iubire, minune, şi lasă-mă să te zâmbesc definitiv...