27 ianuarie 2012

Gând în culori.

... dimineaţă albă... oameni cenuşii merg spre locuri cenuşii, în maşinile lor cenuşii... în visele lor cenuşii au murit speranţe cenuşii, zboruri cenuşii, îngeri cenuşii... iar la capătul cenuşiu al fiecărei rugăciuni, un Dumnezeu cenuşiu a uitat atât de firesc să-i mai asculte...

... un copil cu ochii verzi zâmbeşte roşu-aprins în colţul lui albastru de cer... în visul lui mov se nasc mereu prea firesc lumi portocalii şi pui de înger-curcubeu... iar la capătul violet al fiecărui infinit, gândurile i se prefac perfect în ierni de demult şi-n prima dimineaţă albă...

Niciun comentariu: