11 ianuarie 2012

Gând şoptit.

Vino la mine-n privire, iubito... astăzi simt nevoia să fiu verdele de mare care-ţi mangâie uşor paşii visători... lasă-mă să-mi sprijin pleoapa de umărul tău, să-mi odihnesc ochiul, preţ de o clipire, şi să uit apoi cât îmi e de dor... haide la mine-n privire, minune, şi lasă-mă să te visez în culori...

Vino în gândul meu, iubito... astăzi simt nevoia să fiu tâmpla înţeleaptă pe care tu să-ţi găseşti cuminte orice amintiri... lasă-mă să-mi sprijin sufletul de tine, să-mi odihnesc aripile, preţ de un zbor, şi să uit apoi cât îmi e de dor... haide în rugăciunea mea, minune, si lasă-mă să te gândesc dumnezeiesc...

Vino la mine-n zâmbet, iubito... astăzi simt nevoia să fiu buza fierbinte pe care tu să inventezi cel mai blând sărut... lasă-mă să-mi sprijin şoapta de obrazul tău, să-mi odihnesc cuvintele, preţ de o tăcere, şi să uit apoi cât mi-a fost de dor... haide la mine-n iubire, minune, şi lasă-mă să te zâmbesc definitiv...




Niciun comentariu: