Mi-au amorţit cuvintele... şi-au găsit într-un târziu culcuşul pe arcul buzei tale de sus şi s-au transformat, perfect, în şoapte... iar la capătul firesc al miezului de noapte, au alunecat cuminţi pe buza de jos, ca să-ţi tremure de drag a somn uşor...
Mi-au amorţit tăcerile... şi-au aflat cumva culcuşul pe rotundul perfect al umărului tău stâng şi s-au transformat, târziu, în rugăciuni... iar la începutul firesc al dorului de tine, au alunecat pe umărul drept, ca să-ţi şoptească-ncetişor un zbor uşor...
Mi-au amorţit tăcerile... şi-au aflat cumva culcuşul pe rotundul perfect al umărului tău stâng şi s-au transformat, târziu, în rugăciuni... iar la începutul firesc al dorului de tine, au alunecat pe umărul drept, ca să-ţi şoptească-ncetişor un zbor uşor...
Stefan Hrusca - Balada poetului tacut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu