Iubire. Şi atât.

Cand adormim tarziu, la capatul unei rugaciuni spuse in soapta, visele noastre fac schimb intre ele si cotrobaie ciudat prin somnul usor al celuilalt... imi simti fiecare tresarire, fiecare batere a pleoapei si eu iti vad, de parca ar fi aievea, orice imagine colorata a subconstientului tau... iar la inceputul diminetii, cand tamplele ni se despart, ne luam fanteziile si ultimul vis cu ingeri ca sa ni le impartim firesc la doi...

Cand ne zambim frumos si ne uitam curat in ochi, gandurile noastre fac schimb intre ele si se amesteca ciudat printre ideile usoare ale celuilalt... imi stii atunci fiecare vointa, fiecare cuvant, inca dinainte sa-l rostesc si eu te invat pe de rost prin rataciri si regasiri de taine si taceri... iar la sfarsitul privirii, pret de o clipire, ne luam gandurile si ultima imagine cu ingeri ca sa ne impartim pentru o secunda amintirile la doi...

Cand ne iubim mereu, in mijlocul fierbinte al nasterii lumii, sufletele noastre fac schimb intre ele si cotrobaie ciudat prin zborul usor al celuilalt... imi simti fiecare liniste mare, fiecare uimire de drag si eu iti inventez simplu orice indragostire de mine si o transform in minune... iar atunci cand adormim tarziu, la marginea timpului, ne luam tot dorul de noi si sufletul ingemanat ca sa ne impartim iubirea toata, atat de perfect, la doi...

Alergând prin timp.

"Inchipuiti-va ca intr-o zi ar fi venit un tren si nu am mai fi avut puterea sa ne urcam in el. L-am dorit prea mult, l-am asteptat prea mult. Ne-am epuizat in asteptare si nu ne-a ramas nici o picatura de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului asteptat.
Numai ca ne-am fi simtit striviti de o mare tristete, amintindu-ne cum am visat trenul acela care acum pleaca fara noi. Si ce am fi putut face dupa plecarea trenului? Singura noastra sansa ar fi fost sa uitam de el, sa uitam de toate, sa dormim, iar cand ne trezeam, cu ultimele noastre puteri, sa asteptam alt tren…" Octavian Paler - Viata pe un peron.

Adevarul e ca ne pierdem in amanunte, ne ratacim atat de tare de noi si de iubire, incat la sfarsit nu ne mai ajungem cu nimic prin timp... ne suntem atat de inferiori tocmai noua si totusi mereu deasupra celorlalti cu macar un fir de par, o iluzie, cu un vis, le suntem superiori altora pana si cu-n zambet sau o vorba, cu o schimonosire a fetei sau un gest de lehamite... dar uitam sa ne fim noua, doar noua, totuna, uitam sa ne fim, macar o data, egali...

Ne trezim din ce in ce mai buimaci, mai rataciti de viata si de toate, ne bulucim spre scoli sau serviciu orbecaind si de-abia bajbaind printre ai nostri, ne grabim etern si infinit spre nimic, ne robotizam, ne cufundam intr-o mare a complicitatii, a non-valorii in care totul e aruncat asa, la gramada si in care originalul, autenticul, minunatul nu se mai poarta demult... suntem tristi, dar nu ca la teatru, ci in mod natural, suntem tatuati cu un ranjet pe chip, buzele s-au subtiat si s-au invinetit de rautate asteptand sa rabufneasca in reprosuri si-n lamentari fara sens la adresa cuiva, la adresa oricui... trecem pe la biserica doar asa, pentru ca am auzit ca e misto sau, pardon, ca e cool, dar pret de-o clipa si ceva... noi nu mai vorbim demult cu Dumnezeu, nu mai e la moda si am fi prea vulnerabili in fata celorlalti... nu, noi ii dam bip lui Dumnezeu sau poate un sms daca avem chef si coboram apoi treptele usurati spre prapastia ce se casca mai mare si mai cumplit cu fiecare pas, avand dovada, nu-i asa, ca L-am cautat si ca la o adica ne-am facut datoria de crestini... vorbim cu parintii, cu prietenii pe mail, prin mesaje prescurtate, ne dam add pe messenger doar ca sa mai scutim cateva secunde pretioase cat ne-ar lua macar sa le telefonam, nu mai citim demult, nu mai stim sa ascultam, sa il compatimim macar pe celalalt, daramite sa-l mai si intelegem, nu mai cerem ajutorul celor din jur, e semn de umilinta uriasa, nu mai avem timp sa iertam, sa multumim, sa rugam frumos, fugim doar ca nebunii pana cadem franti, alergam mereu fara tinta, fara sa mai stim ce e ala un curcubeu, un rasarit, o iubire, un strop de curaj sau vreo rugaciune soptita curat... iar cand am avea ocazia sa ne oprim, fie si pentru o clipa din alergatura asta infernala, observam ca suntem pierduti, ne dam seama ca nu mai stim unde suntem, unde am ajuns... ne uitam absurzi in jur si ne dam seama ca am uitat pana si sa zambim corect, ca radem zgomotos si nervos, dar nu cu gura noastra, nu cu glasul nostru, ci cu al altora... ne dam seama, final si tarziu ca ne-am pierdut demult biletul si ca ne aflam, atat de mici, doar prin vreo sala de asteptare dintr-o gara fara nume, cautandu-ne zadarnic un drept la normalitatea si la egalitatea catre noi... si asteptand de fapt nimic...

Si la o adica nu tine decat de alegerile noastre... atat... putem sa mergem in continuare la serviciu sau la scoala sau pe unde ni se pare ca avem treaba si sa traim cu impresia ca viata ne e atasata, irevocabil, acestei activitati... sau putem sa deschidem ochii intr-o dimineata, asa, pe la 7 sau poate mai devreme si sa ne aducem aminte ca toate, dar absolut toate, sunt doar bucati marunte din viata, mici parti din noi si ca e de fapt doar o alegere daca vrem sa avem curaj pentru a fi fericiti, e alegerea noastra daca sa zambim sau nu, sa credem, sa speram, sa visam, e alegerea noastra sa iertam, sa incercam sa uitam, sa spunem "te iubesc", sa intindem o mana celuilalt, sa privim un rasarit sau sa ne uitam la jocul frumos al vreunui copil, e alegerea noastra sa ne oprim din alergat si sa ne plimbam doar, nu singuri, ci impreuna, e alegerea noastra sa ne dam voie sa ne indragostim, sa lacrimam de emotie sau sa radem cu pofta de vreo gluma buna, e alegerea noastra sa ne regasim si sa ne amintim cine suntem... timp avem... pentru toate... si poate cand va sosi si trenul nostru, vom mai avea puterea sa urcam in el si vom mai sti sa ne bucuram...

Frânturi de iubire.

Gandurile tale mi se transforma firesc in cele mai simple idei atunci cand tamplele noastre se ating usor... iar cand ma imbratisezi, inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare in pieptul tau, in sufletul tau...

Sarutul tau mi se transforma firesc intr-o minune simpla pe buza de sus atunci cand gurile noastre se ating usor... iar cand imi rostesti numele cu dor, linistea mi se naste perfect in chemarea ta, in soapta ta...

Privirea ta mi se transforma firesc in cel mai simplu rasarit pe ochii de mare atunci cand pleoapele noastre se ating usor... iar cand ma zambesti de drag, ingerul invata sa-mi zboare iubind prin visul tau, prin dragostea ta...

Regasire in tine.

Tu imi arati zambind cum miezul noptii incremeneste mirat intr-un sarut perfect, exact pe buza de sus si cum secundele se ingramadesc ciudat la sfarsitul oricarei ore atunci cand ne iubim fara timp... iar pentru fiecare intrebare de-a mea, tu ai mereu cate-o tacere de drag si-un inceput de zbor prin ultimul gand...

Da, tu ma inveti razand sa-mi fac aripi din soaptele tale, sa cobor si sa ma inalt in cercuri sfinte printre minuni si rugaciuni ingeresti sau sa-mi gasesc nimicul si orice-ul, intr-o idee fireasca, pe tampla lui Dumnezeu... iar pentru fiecare privire de-a mea, tu ai mereu cate-o taina de drag si-un inceput de Rai prin ultimul dor...

Si tu ma inventezi, surazand in culori, dintr-un vis ciudat de la mijlocul iernii, ma desenezi cu degetele calde pe spatele perfect al diminetii si ma adormi tarziu si parfumat intr-o primavara cu miros de tei... iar pentru fiecare imbratisare de-a mea, tu ai mereu cate-o sarutare de drag si-un inceput de iubire prin ultimul infinit...

Gând uşor.

Mi-ai adormit tarziu in brate... te privesc usor, cu grija, ca nu cumva sa mi te imprastii ciudat prin albul ochiului drept si sa nu mai stiu sa-ti refac din cioburi de verde imaginea perfecta... pe o scara de zambete, doi ingeri micuti invata sa urce in vis pana la Dumnezeu, iar pe-afara secundele ii soptesc deja timpului o poveste cu infinit si curgeri prin vreme...

Mana mi-a amortit in cautare pe sanul stang... te respir usor, cu grija, ca nu cumva sa mi te sfarami ciudat atunci cand pieptul mi se umple firesc de tine... te ridic cu scripeti uriasi de vise si rugaciuni pana la Dumnezeu, iar prin noi ne adorm tarziu puii de inger ce-au uitat sa mai curga prin vreme... iti inchid zambetul perfect intr-o privire de verde si-ti soptesc cu drag o minune...

Inceputuri de suflet.

Haide sa-mi fii zambetul ce mi se naste seara pe la noua sau oricand pe buza de sus atunci cand ma privesti... doar stii ca-n ochii tai mi-e mereu noapte blanda si rasarit de luceferi si minuni... iar cand clipesti, in gandul meu apun tacand ultimele griji ale lumii...

Si haide sa-mi fii ultima bataie a inimii inainte sa adorm sau mereu si sa mi te incalcesti apoi prin culorile intaiului vis... doar stii ca-n sufletul meu ti-e mereu inceput de primavara si de liniste mare... iar cand ma imbratisezi ingereste, pe spate imi cresc aripi si zboruri universale...

Dar haide sa-mi fii primul "te iubesc" rostit in soapta dis-de-dimineata la metrou sau aiurea... doar stii ca-n zori ma indragostesc din nou de tine... iar cand ma saruti apasat si ma mangai usor prin par, in mine se nasc Dumnezei si-mi apun rugaciuni peste lume...

Ratacire... de vis.

Se facea ca eram doua aripi curate pe spatele frumos al vreunui inger si cresteam in alb pana la Dumnezeu... inventam in doi zboruri inalte si rugaciuni de seara, iar de pe marginea norilor pufosi stiam mereu sa alunecam sfant...

Se facea ca eram doua priviri si ne rataceam prin ochi de drag cu doruri imense... intreg universul isi aflase culcusul si somnul tarziu pe genele tale, iar pleoapa mea se inchidea visand peste lumile toate...

Se facea ca eram doua culori ce se contopeau ciudat in linia orizontului... ne imbratisam cu cer albastru si cu verde adanc de mare, apoi radeam senin cu apusuri peste fiecare infinit...

Se facea ca eram doua stari ce se amestecau perfect inspre noapte... taceam firesc in gandul celuilalt si ne zambeam cu linisti mari prin par si pe piele, apoi ne sopteam sufletele intr-un inceput de poveste...

Ratacire in doi.

In privirea ta noaptea isi oglindeste in soapta ideile si primele vise, iar pe obrazul stang doi pui de inger ti se joaca razand cu un sarut... imi culc usor tampla pe sanul tau, iar mana dreapta mi-adoarme pentru cateva secunde pe coapsa firbinte... si la ora 12 universul isi naste dorintele intr-o mangaiere, exact pe pielea ta catifelata...

Buzele noastre se amesteca ciudat intre ele, inventand sarutari si minuni ingeresti, iar pe-afara Dumnezeu aprinde luceferii si coloreaza-n albastru intunericul... lumile toate se sting rand pe rand, miezul noptii a incremenit definitiv intr-un infinit perfect, iar timpul tot a ramas uimit pentru o vreme, intr-o suspendare prea fireasca...

In privirea ta dorintele se oglindesc in iubiri si-n inceput de rugaciune, iar pe obrazul stang doi pui de inger se joaca razand cu o minune... imi culc usor tampla pe sufletul tau, iar mana dreapta imi rataceste in tacere prin noaptea risipita in parul tau... somnul ne gaseste imbratisati si-n liniste, ne amesteca apoi visele si buzele intr-un sarut perfect...