Noaptea nu era deloc albastra... luna uitase demult sa ne lumineze gandurile si visele prea multe, iar zambetele ne inghetau ciudat pe vreo alee pustie din parcul Cismigiu... poate stiam prea bine ce sa-ti spun, insa iti taceam usor absent si te tineam doar mai strans de mana... era destul de frig si da, aproape sigur noaptea nu avea nici o culoare...Am si uitat ce ne-am povestit pret de vreo ora si ceva... pe langa noi treceau perechi grabite sau poate vreo bunica prafuita de vreme cu nepotelul in sfarsit obosit, in priviri nu ne luminau deloc primaveri, iar pe buze emotia si iarna de-afara patinau stangaci ca doi incepatori... te-am imbratisat apoi ne-am sarutat intaia oara si inimile cred ca au facut schimb intre ele de sub hainele groase... timp de vreo ora si ceva totul a fost prea firesc, dar da, poate am mai uitat cate ceva din tot ce ne-am povestit...
Atunci cred ca ne-am vazut altfel... sau poate se intamplase mai demult intr-un amestec dansant de priviri caprui si verzi, de zambete pe furis sau atingeri ca din intamplare... la urma urmei era doar o sambata fara zapada, cu taceri reci si apasatoare, inceputul noptii intr-un Cismigiu pustiu si frigul prea intepator, era ce-i drept si senzatia aceea ciudata a unei ierni cu minuni, dar in rest... mai nimic... doar glasul soptit si chipul frumos, mangaieri prin par si strangeri in brate, tarziu de tot o sarutare si-apoi... o liniste perfecta... da, atunci te-am simtit altfel... si m-am indragostit de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu