Aripi de iubire.

Linistea mi-e vis absent de miezul noptii... gandul imi aluneca din nou firesc inspre tine... te privesc printre randuri si pe aripile tale imaculate imi desenez in albastru drumul catre o noua dimineata...

Pe zambetul tau se nasc luceferi si mor obositi zeii... as vrea sa iti pot culege dintre idei o rugaciune si s-o inalt perfect la inceputul fiecarei seri... sanul iti tresalta in somn si un inger isi deschide aripile peste infinit...

Din mii de ploi am invatat sa-mi colorez curcubee... intr-o clipa imi incep ierni cumplite sau primaveri parfumate, mi se termina anotimpurile toate si se sfarsesc cu zgomot mii de lumi... iar pe aripile noptii imi adoarme soptit o iubire...

Te culeg si te arunc intr-un ocean de verde... gandul imi aluneca din nou firesc inspre visul in care te ninge absent cu fulgi si cu pene din aripile ingerilor... te privesc printre randuri si mi te desenez in albastru si in dimineti linistite...

Gand de septembrie.

Candva stiai cum sa te trezesti mereu zambind... aveai privirea plina de lumini si de linisti ingeresti, iar aripile te dureau atat de placut... doar zburasei toata noaptea in Paradis printre gandurile lui Dumnezeu... aveai atatea vise incat gaseai inca destule dimineata pe perna, asteptandu-si randul cuminti sa le visezi in seara urmatoare... si da, stiai ca in septembrie se intampla mereu o minune...

Acum ai uitat sa mai crezi in povesti... ti-ai pierdut increderea si trezirile iti sunt cumplite... fiecare urlet iti frange aripile si iti rupe zborul in mii de bucati... poate ai sa le gasesti pe undeva, in vreo zare indepartata, atunci cand iti vei aminti sa te rogi corect... perna ti-e goala, la fel si zambetul... nu mai stii vreun inger care sa te invete linistea in fiecare dimineata, iar in septembrie nu mai e demult vreme pentru minuni... da, candva aveai atatea vise...

Ratacire prin ploi.

Pe obrazul serii au aparut primele lacrimi ale ingerilor... din doua idei ratacite printre ploi imi fac o punte de ganduri din cerul inalt catre tine... zambesti departe si pornesti incet inspre mine...

Candva stiai sa iti imaginezi inceputuri de povesti... inchizi ochii, iar pasii te poarta usor spre ultima amintire cu mine... nu a trecut decat o clipa si totusi iti par secole de atunci... ai obosit sa tot cauti finaluri perfecte si-ai vrea atat de mult sa ajungi... si timpul ti se opreste tot intr-o singura bataie a inimii... pe umarul noptii, infinitul plange cu ploi si cu stele cazatoare...

Mai ai doar putin... ma atingi aproape de suflet si in gand imi rasare luceafarul de dimineata... din zorii rataciti printre ganduri imi fac o punte de vise din cerul inalt catre soare... da, pe buzele fierbinti ale zilei ploua cu sarutari ingeresti...

Poveste in culori.

Am revazut "The Lake House"... cred ca a fost a patra sau chiar a cincea oara... de fapt nu conteaza... de fiecare data aceeasi idee imi ramane : cand iubesti, nimic nu este greu, totul se intampla... trebuie doar sa vrei si sa ai curaj... Si da... putem crede in povesti... Ce castigam ? Nu stiu exact... stiu insa doua lucruri : ca nu ai ce pierde si mai stiu ca macar ai putea incerca sa castigi ceva... deci... astazi o sa cred in povesti cu zane... la unul din capetele noptii, dintr-o joaca de ingeri, se naste o minune...

Priveste-ma in timp ce tin pe umeri un curcubeu... asa... zambesti frumos si nu te miri ca in dreapta mea se insereaza in nuante de violet, iar din stanga imi rasar doi sori portocalii... totul e firesc... la fel si marea verde din ochii mei, la fel si licuricii ce-ti stropesc rasul in lumini albastre...

Taci... pe buze iti rasare un cuvant soptit perfect, iar pe obrazul alb iti infloreste in alb imaculat un crin micut... te sarut cu rosu incandescent pe gura fierbinte, apoi te pictez pastelat in galben si in roscat pe un nor pufos in forma de infinit... cu un suspin imi inchizi sufletul intr-al tau si iubirile noastre se prefac in luceafarul de dimineata...

Vezi ca poti sa visezi? Da, in somnul tau se naste o poveste cu zane si cu ingeri, iar la celalalt capat al noptii, un spiridus se joaca in culori cu o minune...

Cautand raspunsuri.

Azi noapte am urcat pe o scara din vise si somnuri adanci pana la Dumnezeu... ma astepta la capatul unei rugaciuni de seara si imi zambea cu liniste printre ganduri... ne-am asezat pe albul unui nor si ne-am privit in suflet catre lume...

Si L-am intrebat pe Dumnezeu: "Bunule, unde se duc sperantele atunci cand ni se pierd fara nici un inteles ?"... mi-a suflat cu raze prin par si pe tample si mi-a raspuns bland: "Cand voi uitati sa mai credeti si sa fiti buni, sperantele merg toate in griuri si mor pe rand la picioarele singuratatii."
M-am uitat la El cum scruteaza pamantul si L-am intrebat din nou: "Nu ai obosit sa ne vezi cum ne uitam de noi si ne indoim din ce in ce mai mult de toate? Nu ai obosit, Doamne, sa ne mai iubesti?"... si-n Paradis a inceput sa ploua cu lacrimile ingerilor atunci cand mi-a raspuns: "De s-ar sfarsi toate intr-o clipire a eternitatii si ar trebui sa recreez din minuni Universul, v-as cauta dintre cioburile vechii lumi, v-as modela din nou perfecti si v-as iubi de mii de ori mai mult... pentru ca voi toti sunteti Eu."
Si, asezat pe marginea nemuririi, L-am mai intrebat atat: "Ne-ai invatat sa alergam inainte si inapoi, sa ne frangem cu zgomote uriase si sa ne inaltam deasupra tuturor triumfatori, ne-ai invatat sa ne strigam bucuriile si deznadejdile, frustrarile si orice cadere abrupta... de ce nu ne-ai aratat si cum sa ne fie liniste ?"... mi-a luat mana, mi-a lipit-o cu grija de piept si mi-a spus: "Atunci cand toate par fara scapare si cand nu mai stii cum sa zbori, cand urletul timpului iti sparge timpanele si cand secundele se opresc in cea mai cumplita bataie a ceasului din perete, se deschide poarta catre singurul loc in care Eu sunt mereu... si-n locul acela e mereu verde, caci verdele Meu inseamna Viata si e albul perfect, acolo e Dragostea cu senzatii de rosu ca la inceputuri si e cerul intreg cu tot albastrul lui... aici, in mijlocul lumii tale, este Sufletul... iti vei gasi mereu linistea si zambetul... si ma vei gasi pe Mine, intr-o tacere a culorilor si a iubirii absolute..."

Mi-a daruit un inceput de rugaciune si mi-a vegheat coborarea spre un nou dis-de-dimineata... am adormit tarziu printre ganduri... azi noapte am urcat pe o scara din vise si somnuri adanci pana la Dumnezeu...

Visul unui inger.

Hai sa ne prefacem intr-o zi de vineri, asa, pe inserat si sa impartim ora 7 in jumatati si-n sferturi perfecte... apoi sa invatam ca intr-o clipa timpul se poate opri sa ne priveasca absent caderile din infinit...

Si hai sa ne imaginam ca suntem amandoi o sigura tacere... sa stam in ultimul gand de dinainte de culcare sau sa ne amestecam cu visul unui inger... apoi sa ne stingem in soapta pe buza ta de sus...

Iar cand ti se face teama si prea frig de toate, hai sa ne ascundem intr-o rugaciune catre Dumnezeu... feriti de sfarsitul lumilor, sa alunecam pe-un curcubeu pana la marginea zilei... apoi sa ne pierdem cuminti intr-o raza de soare...

Dar hai sa ne prefacem in infinit si sa impartim la doi un zbor perfect intr-o zi de vineri, asa, pe la amiaza... apoi sa invatam ca iubirea se opreste o clipa in orice privire verde din visul unui inger...

Zona sufletelor noastre...

Imi place marea... ideea de mare... tacerea ei verde... acolo totul e absolut, e liniste peste puterea de intelegere a oricui... linistea marii nu se poate intelege, poti doar sa incerci sa o intelegi... si sigur nu o vei face, oricat te-ai stradui, oricate intrebari ti-ai pune si oricate raspunsuri i-ai ghici printre strigatele ascutite ale pescarusilor...... marea e doar un pustiu, un desert infinit de ape, o intindere imensa de vise si mister... orizontul o saruta undeva departe, pe linia care desparte cerul de lume, iar soarele ii mangaie atat de bland fiecare unduire perfecta...

Iubesc marea... o respect si o admir... e asemeni unei femei... imi place marea primavara, cand e copila frumoasa si zgomotul ei imi gadila tamplele si cand valurile ei mi se sparg la picioare... si-mi place toamna, cand stie tainele tuturor si cand stie sa taca pe inserat, ii iubesc atingerea usoara si parfumul discret... vara insa marea e ademenitoare, e tanara si isi zambeste verdele printre adieri si brize inselatoare... da, marea e a tuturor vara... iar ei toti stiu sa profite de tineretea si de visele ei... si da, de zambetul ei... iar in iarna, ramane in bataia vantului, singura, batrana, uitata de vreme si de cei care au iubit-o-n rasarituri si-n apusuri violet...

Ador marea... ideea de mare... ca o evadare de toate, ca o nastere de lumi... sa stai pe nisip la ora sapte dimineata si sa incerci sa ii intelegi durerea... oare de ce se supara marea? la ce se gandeste ? de ce e linistita marea cand e linistita ? si tacerea ei imensa, infinita, ca a unui om mare, enorm, gigant, ca a unui Dumnezeu... si verdele acela perfect, peste puterea de intelegere a oricui... imi place uneori sa incerc sa-l inteleg... iar totul imi pare atat de firesc... da, iubesc marea...

Ganduri amestecate...

Liniste, senzatia de duminica la pranz, toropeala de dupa amiaza, miros de lamaie si portocale, oameni ce nu se mai grabesc, usi inchise, ganduri amestecate, verde, zambetul tau si din nou liniste...

Apoi geamuri deschise, un claxon plictisit, priviri complice, intrebari, taceri , rasul de copil, raspunsuri, iarasi verde, apa multa, stropi de fericire, un nor ce trece absent, jumatati de suflet si adieri racoroase...

Si da, e liniste... ganduri amestecate, paradoxuri de duminica, zambetul tau, nasteri de universuri, miros de vanilie, vise cu ingeri, un sarut pe obraz, verde-n privire, inimi descuiate, senzatia de zbor si apoi... multa liniste...

Ratacire printre secunde...

La miezul noptii, timpul va uita sa isi mai masoare nemurirea printre secunde... se va opri fix in ceasul din perete si va astepta trecerea perfecta... il voi pandi ca de fiecare data, iar astazi ii voi ghici somnul si ii voi fura pretul unei clipe...

Tu sa fii pregatita, iubito... sa ma astepti tacuta la capatul celalalt al visului si sa-mi ghicesti surasul si pasul grabit... caci nu e vreme decat pentru o soapta si un sarut pe buza de sus, apoi va trebui sa ne intoarcem cuminti printre doruri...

Timpul isi masoara vesnicia pe ceasul din perete... dar astazi, la jumatatea distantei dintre zi si noapte, secundele se vor opri toate in somnul tau... iar tu imi vei ghici in suflet atingerea usoara si-mi vei zambi perfect pret de o clipa...

De dragul tau.

La inceputul noptii mi se face mereu mai dor... si-as vrea sa-mi iau ingerul de dupa umeri si sa urcam printre rugaciuni pana la Dumnezeu... ne-am aseza firesc pe gandurile Lui, ca-ntr-o minune sfanta si ne-am strange aripile obosite de prea multe zboruri si caderi... iar El ne-ar spune ca ne-a asteptat de-o viata... da, uneori, cand noaptea sta sa-nceapa, mi se face un pic mai dor de Paradis...

La mijlocul distantei dintre noi se naste mereu cate un vis... si-as vrea sa ne impletim privirile in verde si-n mii de nuante de infinit si sa ne imaginam in doi un colt de cer cu stele violet si apusuri pictate in lacrimi de rosu... apoi sa ma iei de dupa umeri si sa-mi soptesti prin par o poveste sfanta in care sa cred pe furis... da, la mijlocul distantei dintre vise ne vom naste in culori...

La sfarsitul lumii timpul uita sa-mi mai curga prin iubire... si-as vrea sa invat din nou, ca un copil, sa-mi nascocesc din cioburi sparte un Univers in care secundele sa se opreasca mereu intr-un zambet... iar Dumnezeu sa ma ia de dupa umeri si pe spate sa-mi creasca aripi pana la cer... da, stiu ca la sfarsitul lumii, timpul imi va curge din nou cu minuni prin iubire...

Iertare.

Sa ma ierti, iubita mea... stiu ca uneori privirea mea te-a durut si lacrimle ti-au rupt bucati mari de inteles... iar zambetul meu te-a facut de-atatea ori sa te pierzi de tine...

Iarta-ma ca am uitat de atatea ori sa inventez cuvinte care sa te redea lumii asa cum esti cu adevarat... iarta-mi cantecul prea soptit si sa imi ierti si tacerile cu care ti-am spart auzul la fiecare sfarsit cumplit de univers...

Poate ca n-am mai stiut sa te strang in coltul ochiului drept, ci te-am lasat doar sa imi aluneci infinit pe obraz... si sa ma ierti ca te-am pierdut putin cate putin atunci cand iti radeam cu doruri pe tample...

Si sa nu te superi prea tare daca iti mai cotrobai noaptea prin vise sau daca am sa-ti mai apar de printre somnuri grele... iarta-ma ca mi-e poate prea teama sa zbor de dimineata si sa-ti ating pe rand fiecare inceput de gand...

Iarta-mi linistea imperfecta si caderile firesti ale ingerilor... iarta-ma ca nu am putut vedea cum visele ti se sparg cu zgomot sub pasii plini de secunde absente si de idei prea vagi... si sa ma ierti, te rog, ca te iubesc...

Iluzia unei insule.

Diseara vom pleca, iubito... sa pastrezi taina si s-o soptesti doar cu multa grija... sa pastrezi chiar si linistea pentru mai tarziu... pentru ca diseara, noi vom pleca definitiv...

Ia-ma de mana si fii a mea pentru totdeauna... asa, te voi duce in insula mea de infinit, iti voi arata cum se nasc stelele si cum mor pe tample secundele... iar tu imi vei arata cum sa ma rog inainte de a invata sa traiesc...

Dar tu sa ai grija, iubito... sa pastrezi in taceri secretul plecarii si sa zambesti doar pe furis... nu trebuie sa stie nimeni ca intr-un colt de suflet ni se vor aprinde luceferii si ca prin par ne vor zbura pui de inger...

Sa pasesti cu atentie... pe scara catre univers sunt asezate sarutarile si visele mele... sa calci usor sa nu le strivesti... si sa-mi pastrezi privirea verde pana ajungem in varful lumii...

Diseara vom pleca, iubito... nu-ti fie teama, nu mai e nimeni sa-ti fure taina... asa ca sopteste-mi-o usor la ureche si coboara-mi cu liniste in suflet... pentru ca din seara asta, noi ne vom iubi definitiv...