Peste lumi.

Suntem doar doua fire de nisip prinse intr-o clepsidra enorma si pe care timpul le picura etern peste lumi... dar haide sa ne zambim frumos, iubire... si poate am reusi sa intepenim, pret de o clipa macar, in ticaitul ceasului universal, exact inainte sa bata definitiv miezul noptii...

Apoi sa ne amestecam in parfumul unei petale de trandafir sau in adierea sarata a unei pieli arse de soare si mangaiata de valurile verzi ale marii si sa fugim in uitare, ca doi evadati de lumi si de toate... sa ne rostogolim firesc pana la capatul ultimului vis de vara si sa ne jucam in somnuri si in inceputuri de curcubeu...

Hai, priveste-ma iubire... suntem doar doua aripi perfecte prinse pe un spate urias de univers si pe care Dumnezeu le picura sfant peste lumi... si exact la miezul noptii vom incremeni amandoi, pret de un infinit, in linistea de minuni si-n soapta cu care ingerii vor invata din nou sa zboare peste timp...

Septembrie, luni.

E tarziu, iubire... septembrie, luni... dimineata mai poarta inca parfumul viselor de azi noapte... sunt treaz de ceva timp si te privesc cum respiri usor... pe arcul buzei tale de sus iti doarme inca linistit zambetul de-aseara, iar sub pleoapa ta danseaza perfect un inceput de minune...

Iti ating parul si fruntea alba si iti mangai cu grija fiecare gand... tresari cand iti sarut umarul stang, iar mana dreapta se cuibareste in soapta pe pieptul meu... pe obrazul curat secundele au uitat sa mai alerge si timpul intreg s-a oprit in tacere la capatul celalalt al somnului tau...

Deschizi ochii si toata lumina din jur vrea sa ii mangaie in culori... perna ta poarta inca urma umbrei mele din visul de-aseara, iar prin camera simti parfumul zborului soptit... pe buza desenata perfect s-a trezit si ultimul zambet, iar sub pleoapa ta se ingramadesc cu dor zeci de lacrimi... e din nou dimineata, iubito... septembrie, luni... si mi-e atat de tarziu...

Ea...

Din privirea ei am invatat sa rasar atunci cand toate lumile apuneau cu zgomot la inceputul vreunei seri de demult... si, ratacit fiind pe vreo margine de nicaieri, m-am odihnit de-atatea ori la capatul soaptelor dumnezeiesti...

Linistea ei imi gaseste mereu curajul pierdut prin lacrimile de pe obraji si imi repara cu minuni orice zbor frant de furtunile din suflet... pe pielea ei imi aflu mereu gandurile, iar din respiratia usoara imi desenez in noapte un evantai de vise ingeresti...

Ea este oglinda in care iubirea mi se reflecta firesc, e povestea cu care incepe timpul si se sfarseste intr-o clipa nemurirea... stie sa zambeasca intr-o mie de feluri diferite, iar eu am invatat pe de rost sensul fiecaruia dintre ele...

... Aseara, lumea toata se odihnea in soapta la capatul privirii ei...

Ratacire prin toamna.

Tresari... un fosnet usor iti amesteca gandurile si le risipeste firesc la inceputul serii... sunt doar eu si de data asta am uitat sa-ti mai bat la usa... sau poate nici nu am mai vrut...

Din ceasul de pe perete iau cateva ore si le imprastii secundele pe covor... ai grija sa nu le calci in picioare si sa le strici... sunt ultimele clipe din care as putea inventa un infinit... desi nu cred ca ar mai conta...

Te infiori... inchid fereastra catre vara... mereu ti-a fost prea frig cand te-am imbratisat cu soare si mereu ai uitat sa-mi zbori printre iubiri... credeam ca aripile mele iti vor fi de ajuns...

Cuvintele iti zac sfasiate pe buze, iar tacerea mea isi urla neputinta pe pielea si prin parul tau... voi pleca la noapte, ingere... oricum nu mai pot sa cad... demult stiai sa imi fie atat de liniste...

Hai, dormi... si sa visezi un inceput de vara in care totul sa conteze... de-acum privirea verde o voi picta in nuante de frunze moarte si de toamna tarzie... candva puteam sa te inventez firesc din infinit...

Gand absent...

Te privesc cum incerci sa adormi... e inceputul primului vis, e linistea singurei clipe de infinit... am coborat langa tampla-ti fierbinte doar sa-ti simt parfumul si sa-ti pot sopti, a mia oara imi pare, "somn usor"...

Zambesti... tu chiar nu auzi zgomotul enorm cu care mi se sfarseste lumea? nu vezi cum pe ingeri ii doare pana in varful aripilor zborul ce pana ieri era atat de alb? dar tu zambesti... si la celalalt capat al noptii, zorii zilei uita sa se mai oglindeasca in stralucirea albastra a luceafarului de dimineata...

As vrea sa te ating, as vrea sa te tin mereu intr-o rugaciune perfecta... mi-ai adormit tarziu in ganduri, iar pe buzele moi, un pui de inger iti viseaza povesti... aseara te-am privit cum incercai din nou sa zbori... am coborat langa sanul fierbinte si, intr-o ultima bataie a sufletului, ti-am fost a opta minune si tu mi-ai fost Dumnezeie...