Gând cu tăceri.

Mi-au amorţit cuvintele... şi-au găsit într-un târziu culcuşul pe arcul buzei tale de sus şi s-au transformat, perfect, în şoapte... iar la capătul firesc al miezului de noapte, au alunecat cuminţi pe buza de jos, ca să-ţi tremure de drag a somn uşor...

Mi-au amorţit tăcerile... şi-au aflat cumva culcuşul pe rotundul perfect al umărului tău stâng şi s-au transformat, târziu, în rugăciuni... iar la începutul firesc al dorului de tine, au alunecat pe umărul drept, ca să-ţi şoptească-ncetişor un zbor uşor...

Stefan Hrusca - Balada poetului tacut

Gând de îngeri.

Haide să ne prefacem că suntem pui de înger... să ne înfăşurăm bine fularele şi să ne căţărăm cu zgomot şi cu zarvă mare pe fulgii de zăpadă, ca pe nişte scări, până la Dumnezeu... am sta acolo, în vârful alb al lumii şi i-am molipsi pe sfinţii prea serioşi cu râsul nostru de copii... iar la plecare, ne-am transforma perfect in fericiri şi-am ninge peste toate cu rugăciuni...

Haide să ne amintim că suntem pui de înger... să ne lipim nasurile îngheţate de geamul cerului si să privim cum zăpada coboară încet, ca pe nişte scări, până la Dumnezeu... am rămâne doar noi acolo, la capătul alb al vreunei lumi şi i-am aştepta pe sfinţii-copii cu un ceai fierbinte... şi-ntr-un târziu, ne-am transforma firesc în doruri şi-am ninge peste toate cu iubiri...

Gând de tine.

Te-am iubit de dimineaţă... buzele mele visau încă şi desenau pe gura ta caldă un zâmbet din sărutări... pe perna ta încă se mai revărsa un pic de noapte, pe tâmpla mea se mai mira un pui de înger, iar în cuvântul cel dintâi mi-era prea dor să te găsesc...

Te-am iubit înspre seară... buzele mele te şopteau încă şi desenau pe umărul tău cald o aripă din minuni... prin gândul meu începuse să se facă un pic de noapte, pe tâmpla ta se mai ruga un pui de înger, iar în liniştea dintre noi mi-era atât de dor să te păstrez...

Gând în culori.

... dimineaţă albă... oameni cenuşii merg spre locuri cenuşii, în maşinile lor cenuşii... în visele lor cenuşii au murit speranţe cenuşii, zboruri cenuşii, îngeri cenuşii... iar la capătul cenuşiu al fiecărei rugăciuni, un Dumnezeu cenuşiu a uitat atât de firesc să-i mai asculte...

... un copil cu ochii verzi zâmbeşte roşu-aprins în colţul lui albastru de cer... în visul lui mov se nasc mereu prea firesc lumi portocalii şi pui de înger-curcubeu... iar la capătul violet al fiecărui infinit, gândurile i se prefac perfect în ierni de demult şi-n prima dimineaţă albă...

Gând şoptit.

Vino la mine-n privire, iubito... astăzi simt nevoia să fiu verdele de mare care-ţi mangâie uşor paşii visători... lasă-mă să-mi sprijin pleoapa de umărul tău, să-mi odihnesc ochiul, preţ de o clipire, şi să uit apoi cât îmi e de dor... haide la mine-n privire, minune, şi lasă-mă să te visez în culori...

Vino în gândul meu, iubito... astăzi simt nevoia să fiu tâmpla înţeleaptă pe care tu să-ţi găseşti cuminte orice amintiri... lasă-mă să-mi sprijin sufletul de tine, să-mi odihnesc aripile, preţ de un zbor, şi să uit apoi cât îmi e de dor... haide în rugăciunea mea, minune, si lasă-mă să te gândesc dumnezeiesc...

Vino la mine-n zâmbet, iubito... astăzi simt nevoia să fiu buza fierbinte pe care tu să inventezi cel mai blând sărut... lasă-mă să-mi sprijin şoapta de obrazul tău, să-mi odihnesc cuvintele, preţ de o tăcere, şi să uit apoi cât mi-a fost de dor... haide la mine-n iubire, minune, şi lasă-mă să te zâmbesc definitiv...