Gând spre iarnă.

La începutul unei ierni de demult, am învățat cum să-ți număr respirația până la infinit... în albul ochiului drept am fost, preț de o clipă, zbaterea ușoară cu care puii de înger, ascunși pe sub pleoape, se oglindeau a verde și-ți visau cuminte vreun zbor perfect... iar pe gura ta mi-am amintit să-ți zâmbesc, atârnat de-un sărut întârziat pe buza de jos...

Pe la începutul unei ierni de demult, am învățat să-ți număr rugăciunile până la Dumnezeu... în albul ochiului stâng am fost, preț de o minune, atingerea ușoară cu care puii de înger, înveliți de pleoape, se îmbrățișau visând căprui un zbor atât de firesc... iar pe gură ți-am șoptit atunci o sărutare, atârnat de-un zâmbet târziu pe buza de sus...

 

Gând... aproape.

Aproape de miezul nopții mi se face dor... de tine, de zboruri, de iarnă... și aproape de visul în doi sunt din nou prea mirat... de mine, de îngeri, de noi...

Gândul de azi e aproape ciudat... alunecă pe frunte, apoi pe sprânceana dreaptă și se preface apoi în mare și-n verde infinit prin albul ochiului stâng... iar tu îl știi pe de rost... l-ai învățat zâmbind într-o vară și mi l-ai încrustat într-un sărut aproape perfect pe buza de sus...

Visul de azi e aproape sfânt... alunecă pe umăr, apoi pe aripa stângă și se ridică apoi în rugăciune și-n timp infinit prin palma dreaptă a vreunui Dumnezeu... iar tu il știi pe de rost... l-ai învățat râzând într-o vară și mi l-ai încrustat într-un sărut aproape firesc pe buza de jos...

Aproape de miezul nopții mi-e atât de dor... de vise, de gânduri, de ierni... și aproape de zborul în doi sunt din nou prea mirat... de tine, de îngeri, de noi...

Gând de noi.

Cândva nu voi mai ști decât o poveste... una singură... va fi însă de-ajuns... tu ai să mă asculți mereu și-ai să-mi lăcrimezi cu vise pe-obrazul stâng, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut cu verdele de mare pe albul ochiului drept...

Uitați la marginea vreunui infinit ne-am aminti, ciudat, doar umbre de timp și vise fără culori... Dumnezei-copii ni s-ar așeza încetișor pe genunchi și ne-ar măsura în tăceri fiecare liniște și orice minune, iar dintr-o rugăciune-curcubeu doi pui de înger ne-ar învața cumva sa zburăm...

Cândva nu voi mai ști decât o iubire... una singură... însă va fi de ajuns... tu ai să mă privești mereu și-ai să-mi zâmbesti cu vise pe buza de sus, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut căprui și absent pe albul tâmplelor de iarnă...

Gând şoptit.

Nu ți-am spus niciodată... dar pe obrazul tău îmi e mereu un fel de început de iarnă, cu liniște albă și cu fulgi ce se scutură încetișor din zborul rece al vreunui pui de înger... și pe buza ta de sus îmi miroase așa, înainte de culcare, a sărutarea mamei într-o vară de demult... iar prin părul tău fiecare idee are parfum de ceai, și de mere coapte, și de duminică la prânz, și de îmbrățișări înșoptite... sau poate doar parfum de infinit și de salcâmi înfloriți...

Și nu ți-am spus niciodată... dar atunci când mi te scuturi încetișor din zbor și prin începuturi de liniște, învăț cumva să curg a rugăciune de pe obrazul lui Dumnezeu până în râsul vreunui pui de înger... și-n privirea ta mi se pare așa, că ochiul meu și-ar odihni verdele oricând... iar în sărutul tău fiecare gând are parfum de zâmbet, și de iubire, și de sâmbătă noaptea, și de minuni înșoptite... sau poate doar parfum de infinit și de salcâmi înfloriți...

Gând cu ploi.

Plouă absent... și plouă cu liniști, plouă sonor, plouă cu stigăt, cu vorbe, cu șoapte, plouă-ntre noi cu tăceri, plouă prin ani, prin ore și-n fiecare clipă, plouă cu dimineți printre rânduri, plouă cu înserări, plouă grăbit și plouă prea încet... plouă fără timp, plouă de la minus la plus infinit, ne plouă in lipsă și ne plouă-n prezent, plouă cu noi până la marginea pământului, plouă cu nașteri frumoase de univers, plouă cu sfârșituri abrupte de lumi, plouă din nou fără rost sau plouă iarăși cu sfinți... plouă discret pe maidane, plouă cu pași apăsați pe trotuar, plouă firesc prin gândul de-aseară, plouă ciudat cu amintiri de demult, plouă cu toamne reci, plouă întors înspre vară, plouă cu idei complicate și plouă prea simplu cu azi și cu ieri... plouă cu rugăciuni, plouă cu zboruri, plouă cu dumnezei, plouă cu îngeri căzuți, plouă cu friguri imense prin cerul-tavan, plouă cu promisiuni din vreo iarnă târzie, plouă cu chemări sau cu așteptări in zadar... plouă cu verde prin ochi sau aiurea, plouă cu drag în priviri, plouă cu zâmbete pe la prânz, plouă cu doruri căprui, plouă parcă dintotdeauna, plouă-n sfârșit cu mirări, plouă perfect cu iubiri, plouă iarași cu liniști... și plouă absent...

Rătăcire spre tine.

Dor de stele, de zboruri, de tine... mi-e liniște de îngeri, mi-e vuiet de mare, e un fel de mirare de lume, o amintire de la începuturi și-un fel de uitare de toate... mi-e sfârșit de poveste, mi-e vis peste vreme, e așa, un pic de absurd printre sfinți și-un urlet abrupt între noi...

Drag de suflet, de șoapte, de mine... ți-e zâmbet pe buza de sus, ți-e noapte pe genele lungi, e un fel de uimire de toate, un cuvânt nerostit și-o cădere firească din lume... ți-e sărutare pe buza de jos, ți-e mângâiere ușoară, e așa, o joacă de îngeri cuminți și-o liniște ciudată-ntre noi...

Gând de stele, de șoapte, de tine... mi-e zbor prea devreme, ți-e târziu să mai pleci, e un fel de mirare în doi, o amintire de la începutul lumii și-o rugăciune perfectă-nspre sfinți... mi-e somn căprui pe pleoapa ta, ți-e dor firesc pe fruntea mea, e așa, un fel de timp absolut și-o dragoste mare-ntre noi....

Gând de ea...

Demult am învăţat să-i adorm căprui în vreo privire de-nserare... cândva, mi-a aratat cum să răsar şoptit de pe genele ei, atunci când toate lumile apun cu zgomot cumplit peste ochii lumii... ah, şi am murit de-atâtea ori fără de sfinţi, iar ea m-a înviat de mii de ori din rugăciuni...

Cumva am reuşit să-i zbor perfect în vreun gând cu îngeri... probabil că pe umerii ei m-am transformat firesc in aripi uşoare, şi-n adiere de linişti, şi-n dorul de toate... ah, şi am uitat de-atâtea ori să o visez în culori, iar ea ştie să mă păstreze mereu la ea în amintiri...

Ea este povestea cu care începe timpul şi se sfârşeşte într-o singură clipă nemurirea... are mii de feluri de a zâmbi, câte unul pentru fiecare moment al zilei, iar eu am învătat pe de rost sensul fiecăruia dintre ele... acum îmi spune căprui vreo minune, dar eu i-am adormit demult la capătul privirii înşoptite...

Gând de tine.

Prin părul de-nserare se simt adieri de poveste... buza de jos îţi tremură şi din colţul gurii ţi se preling încetişor câteva şoapte... sub pleoape ţi s-au deschis deja vreo şapte ceruri, iar pe fruntea albă, trei pui de înger îţi îngenunchează cuminţi a rugăciune... ah, mi-e atât de linişte la capătul fiecărei priviri... timpul s-a oprit ciudat în ceasul de pe masă şi secundele au inţepenit de mult a uitare in vreo clepsidră de la capătul lumii... noaptea asta are zeci de ore în plus... dacă vrei, pot să scriu, pentru a mia oară, un refren pe buza ta de sus... muzica îmi va fi, ca de obicei, zâmbetul tău... inima va bate ritmul, pe vârful degetelor tale voi inventa mirat un pian cu clape fermecate, iar printre genele lungi am să-mi imaginez cum plânge de dor o vioară... haide, vino lângă mine, minune, să-ţi spun simplu, pentru a mia oară: te iubesc... hai, lipeşte-ţi tâmpla de sufletul meu şi lasă-mă să simt prin părul de-nserare adieri de poveste... la adăpostul uimirii de noi vom adormi fără timp şi vom visa la zboruri perfecte pe cerul de sub pleoapa ta...

Gând cu mirări.

În visul de-aseară erai, aşa, un fel de şoaptă... ca acelea cu care încep de obicei poveştile... îmi adormisei zâmbind pe-un gând cu mirări de nimic şi de toate, cu faceri de lumi şi căderi dintre sfinţi... pe sub pleoape ţi se odihnea căprui privirea cuminte, in piept se zbătea să-ţi mai iasă câte-un suspin, iar pe obrazul drept ţi se juca de-a zborul un pui de înger... cu degetele pierdute prin părul tău, îţi inventam în fiecare şuviţă câte un pic de infinit, pe frunte-ţi desenam din sărutări amintiri şi pe cerul-tavan îţi atârnam a candelabru vreun dor imperfect...  respiraţiile îţi erau secundele ce se îngrămădeau firesc spre miezul de noapte, iar bătăile inimii ţi se transformau frumos în rugăciuni... şi-n visul de-aseară erai, aşa, un fel de Dumnezeu...