Gând de noi.

Cândva nu voi mai ști decât o poveste... una singură... va fi însă de-ajuns... tu ai să mă asculți mereu și-ai să-mi lăcrimezi cu vise pe-obrazul stâng, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut cu verdele de mare pe albul ochiului drept...

Uitați la marginea vreunui infinit ne-am aminti, ciudat, doar umbre de timp și vise fără culori... Dumnezei-copii ni s-ar așeza încetișor pe genunchi și ne-ar măsura în tăceri fiecare liniște și orice minune, iar dintr-o rugăciune-curcubeu doi pui de înger ne-ar învața cumva sa zburăm...

Cândva nu voi mai ști decât o iubire... una singură... însă va fi de ajuns... tu ai să mă privești mereu și-ai să-mi zâmbesti cu vise pe buza de sus, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut căprui și absent pe albul tâmplelor de iarnă...