Rătăcire spre sfârşitul lumii.

Mi-e tarziu printre taceri si mereu prea devreme in cuvinte... ingerul mi-a adormit cu aripa desfacuta a zbor, iar pe tample mi-e praf si vreun gand ce-a uitat sa viseze... poate din miezul noptii o sa reusesc cumva sa-mi fac semn de carte si-o sa te citesc mirat la lumina dorului de toate... sau poate la capatul rugaciunii de seara am sa ma ratacesc incetisor pana la sfarsitul lumii...

Mi-e tarziu printre linisti si mereu prea devreme in soapta... Dumnezeu mi-a adormit ciudat pe umarul drept, iar in suflet mi-e gol si un fel de amintiri de-asta iarna... poate pe la miezul noptii o sa invat cumva sa te privesc perfect si-o sa te iubesc mirat de doruri si de toate.... sau poate la capatul rugaciunii de seara am sa ma regasesc incetisor pana la inceputul lumii...