In bucati.

Nu scriu poezii... cateodata le mai nascocesc absent si incerc sa o inventez pe ea din metafore si din cuvinte potrivite, sa o cladesc simplu din vise curate si din ganduri absolute... sau uneori sunt doar prea singur... iar astazi va fi un pic altfel... va fi in versuri... si o melodie cu ingeri...

Fara titlu

Cerul s-a spart in bucati
Si ploua cu stele din tine,
Iar zborul imi e plictisit,
Caci nu mai esti azi cu mine.

Noaptea s-a rupt in bucati
Si visele-au cazut obosite,
Iar ingerii plang cu tristeti
Peste aripile mele zdrobite.

Inima s-a frant in bucati
Si dragostea iarasi ma doare,
Iar cerul plange in noapte
Cu ingeri ce-au uitat sa mai zboare.

Gand cu promisiuni.

Daca m-ai lasa... te-as culege dintr-un milion de ganduri, te-as simti in parul meu cu fiecare adiere usoara, te-as mirosi si as putea sa ma imbat de parfumul tau , te-as culege dintre stele si apoi te-as face sa stralucesti pe cerul meu, te-as invata sa zbori impreuna cu ingerii din Paradis, te-as sopti in fecare seara ca pe o taina si te-as urla in gura mare in orice dupa-amiaza, te-as putea tacea si te-as inchide in sinea mea, te-as pastra in toata eternitatea, asa cum esti tu , fara sa schimb nimic la tine, te-as gasi mereu dintr-o mie de amintiri, mereu clara, mereu reala, te-as atinge si mangaia cu raze de soare si te-as saruta cu stropi de ploaie , te-as racori in zilele de vara, te-as incalzi in iernile lungi, te-as intalni in visele mele in fiecare noapte, te-as invata din carti si te-as scrie in versuri, te-as purta pe buzele mele in cel mai dulce sarut, te-as zambi si te-as rade asa cum doar un copil poate sa o faca, te-as dori si te-as descoperi ca pe cel mai pretios secret, ti-as intinde mana si te-as ridica atunci cand caderile ti-ar fi prea ample, te-as intelege asa cum doar tu poti sa te intelegi, te-as bucura mereu si te-as incuraja sa reusesti, te-as ajuta si as invata sa te sustin, te-as adormi mereu cu vorbe frumoase, te-as trezi in fiecare dimineata cu suras si cu sarutari calde, te-as face sa fii parte din mine, te-as plimba prin lumea mea, te-as invalui in liniste si in minuni, te-as privi ore intregi cum zambesti, te-as asculta si as auzi fiecare cuvant pe care nu il poti spune, as plange de dorul tau, as comprima timpul si as descoperi mereu alte dimensiuni doar ca sa pot sa iti fiu aproape mereu, te-as strange la piept si te-as purta mereu in sufletul meu, te-as iubi mai mult in fiecare secunda, te-as apara de furtuni si te-as conduce atunci cand drumul ti se va parea mai greu , te-as acoperi cu petale de trandafiri si te-as invalui in sarbatori, te-as opri doar pentru mine si te-as tine aproape de inima mea, te-as face sa mori si sa te nasti din nou, doar de dragul meu, te-as indragosti in fiecare zi mai mult de mine si m-as indragosti in fiecare clipa de faptura ta, te-as face atat de fericita, iubita mea, te-as adora definitiv...

Haide, spune-mi...

Ma iubesti? Haide, spune-mi, ma iubesti? Ah, dar nu-mi raspunde asa, nu vreau sa imi spui nici un cuvant... nu vreau sa aud nimic, azi vreau doar sa simt, vreau doar sa iti ascult bataile inimii si sa iti ghicesc raspunsul in soapta muta...

Si azi, cand iti voi darui o floare, cand ma voi gandi, atat de simplu, la tine, cand ma voi opri razand in fata ta sau cand iti voi spune doar: "Esti atat de frumoasa!", tu priveste-ma in ochii verzi care te-au facut sa iti pui mereu mii de intrebari si fa-ma sa simt cat de mult insemn pentru tine, arata-mi doar cat de mult ma iubesti...

Iar eu am sa te strang in brate si o sa te linistesc asa cum am stiut de fecare data sa o fac... tu ai sa zambesti in felul acela copilaresc si toata bucuria am s-o regasesc pe buzele tale si in reflexiile ciudate din parul tau...

Acum am obosit... as vrea doar sa dorm si sa te visez in culori... Dar cand ma trezesc probabil iti voi darui o floare sau ma voi opri pur si simplu, zambind, in fata ta... sau am sa-ti spun doar : "Esti minunata!" ... Tu? Ma iubesti? Haide, spune-mi, ma iubesti?

Atat de frumoasa !

Motto : "Atat de mult o iubeam eu
pe ea ca insusi cerul se
curba albastru."


E atat de frumoasa... pentru mine ea este minunata, e perfecta...

In primavara, chipul ei lumineaza in culori inca neinventate... si ingerii ii picura obrajii cu roua racoroasa... parul ei miroase a trandafiri si a sarbatoare...

Din infinituri si din eternitate, timpul se opreste tacut sa o priveasca cum respira... o data, si inca o data... apoi se pierde absent intr-o clipa...

Stie sa zambeasca mereu... are o mie de feluri de a zambi, cate unul pentru fiecare stare, cate unul pentru fiecare moment al zilei... iar eu ii iubesc fiecare fel de a zambi...

Iar cand plange, privirea ii straluceste si se razvrateste absolut... si-n galaxii se pornesc furtuni universale si ploi stelare... in fiecare lacrima pe care o varsa, moare o lume, iar alta se naste...

Gandurile ei sunt vise ascunse... fiecare zbatere a ochilor ei face pleoapa noptii sa se inchida rusinata... iar luna o vegheaza in somn...

Mersul ei e usor, iar pasii ei au mereu un ecou ciudat in mintea mea... din amintiri imi construiesc un parc magic, cu alei pietruite... si ea ma tine mereu de mana cand ne plimbam...

Vorbeste mult... cuvintele ei imi mangaie auzul si tamplele... cand imi vorbeste, simfonii imi canta in suflet... si stie sa taca superb...

Buzele ei carnoase ma cheama sa le sarut... imi place buza de sus... gura ei e calda ca o zi de vara uitata de ploi... iar sarutul ei e cel mai dulce...

Asa ca va rog: putina liniste... pentru mine ea este minunata, e perfecta... si e atat de frumoasa...

Iarta-ma!

Astazi o secunda mi se pare prea mult... si imi lipsesti de mii de secunde... poate e prea tarziu, poate e doar prea devreme... stiu doar ca imi doresc sa opresc timpul in loc...

In ochii tai se cearta toate gandurile... si mie imi par ca sunt mii de ganduri... poate ca in lacrimile tale ingerii au picurat si un pic de liniste... eu as vrea doar sa te poti uita la mine cand iti zambesc...

Este atat de tarziu, incat deja devine devreme... si-as vrea sa te pot ierta din nou, a mia oara, ca ai cazut... iar tu sa ma ierti ca am uitat sa zbor... desi nu a trecut decat o secunda, imi pare ca imi lipsesti dintotdeauna...

Enjoy the silence.

Nu ma intreba de ce iubesc, de ce te iubesc pe tine... lasa-ma doar sa te privesc cum zambesti... atat... cuvintele chiar nu ar avea vreun rost.

Nu imi place sa ma judece, nu imi place sa imi spuna ce sa fac... as vrea doar sa ies noaptea la 11 si sa ma plimb pe strazi pustii... atat... ei chiar nu inteleg cum cuvintele lor nu pot insemana nimic ?

M-am saturat sa tot explic, sa spun de ce sunt asa... as vrea doar sa fie primavara in februarie, sa beau cafea la ora 2 dimineata si sa nu ma intereseze nimic... uneori cuvintele pline de ura trec prin mine.

Iar tu, iubita mea, nu ma intreba de ce te iubesc... nu vreau sa fii ca ei, vreau doar sa imi zambesti... atat... cu tine cuvintele si tacerile mi se par atat de firesti.

Zambete... in Fa major.

Primavara iti aduce straluciri verzi pe chipul senin... sunt raze sau poate e doar umbra privirii unui inger ce se minuneaza...

In aer se simte mangaierea calduta a soarelui si miros parfumat de zambile mov... si doua adieri se lupta sa iti mangaie parul...

Din cateva zambete de-ale tale imi fac un vis pentru noaptea care va veni... imi va fi prea dor de glasul tau...

Primavara iti aduce straluciri de ingeri pe chipul drag... si pe un portativ din raze de soare, compun din zambetul tau si din zambile mov un concert pentru pian in Fa major...

Vanilie, primavara si verde...

Poate ca uneori va uita sa zambeasca, dar in gandul ei stie ca poate fi din nou primavara... sau asa isi doreste...

Se uita obosita prin geamul masinii, iar privirea ei e deja dincolo de pomi, de blocuri, de case si dincolo de univers... astazi nu o mai sperie nici farurile celor care vin cu viteza din fata...

Isi simte inima batand si totusi, ce ciudat, respiratia i se opreste undeva in gat... ar vrea doar ca viata ei sa fie normala...

Budinca de vanilie... oare de ce se gandeste la vanilie ? Si verde, multe nuante de verde... nu mai stie... dar zambeste...

Nu mai vorbeste atat de mult... iar glasul obosit seamana cu o soapta... ochii ei stralucesc frumos in noapte...

In minte ii rasuna acum o singura melodie... si ar vrea atat de mult sa fie fata din vis... sau macar sa poata visa din nou...

E tarziu... acum e prea tarziu... a uitat sa ii fie frig si in gandul ei stie ca va fi mereu primavara... adoarme zambind... sau asa isi doreste...

In sens invers...

Demult totul era perfect... Sau stiam eu sa-mi fie toate perfecte...

Acum... miezul noptii e mereu exact cu o ora mai devreme, luna imi bate doar pana la un metru de fereasta, iar somnul nu-mi mai e prieten... poate doar amic uneori...

Aud glasuri cunoscute si privesc atent... nu mai inteleg nimic, sunt doar cuvinte fara sens, in limbi prea straine pentru mine... la fel ca amintirile...

Timpul imi curge prin vene si prin ceasuri, dar in sens invers... si visele din fiecare dimineata sunt doar in ab si negru...

O gluma buna ma face de fiecare data sa lacrimez, iar suferinta si tristetea imi provoaca un ras nervos si zambete complice...

Rugaciunile imi urca pe rand catre Dumnezeu pe tobogane prea lucioase... si nu stiu cum se face ca mereu imi cad peste ganduri si mi se rostogolesc prin suflet...

Ingerul e acum gri si se ineaca... nu mai stie nici sa inoate, nici sa mearga... si imi pare ca nu a stiut niciodata sa zboare...

Demult totul era perfect... Sau stiam eu sa iubesc...

Perfect egal.

Astazi semafoarele nu ii mai spun nimic... ar vrea sa schimbe verdele cu rosul... oricum nu ar mai conta...

Priveste pe geam si stie ca drumurile noptii sunt mereu carusel pentru gandurile prea obosite...

Toate sunt la locul lor... sufletul, bataile inimii, respiratia... un singur lucru i-a luat cand a plecat: zambetul...

Stie ca un pahar de vin nu ajuta la nimic... nici doua... poate doar daca si-ar aminti cum sa nu-i mai fie frig...

Dimineata incearca mereu sa se ridice dintre cioburi... seara stie doar cum trebuie sa cada perfect egal...

Da, astazi semafoarele nu ii mai spun nimic... si ar vrea atat de mult sa schimbe totul pe o clipa normala... poate de data asta chiar ar conta...

De dor...

Hai, te rog, vino! Mai vino doar o data... ultima data... lasa-ti deoparte ochii plansi, lasa-ti la intrare aripile frante si vino...

Hai, iubito, intra! Mai intra doar o data... ca prima data... arunca-ti privirea prin camera goala, arunca-ti parul pe spate si intra...

Hai, ingere, zambeste-mi! Mai zambeste-mi doar o data... cum stii s-o faci oricand... invata-ma din nou sa-mi fie dor, invata-ma din nou sa cred si zambeste-mi...

Campuri de lupta...

Lacrimile tale lasa urme adanci pe obraji... Uneori imi pare asa de tarziu... Iar alteori doar prea devreme...

Si as fi vrut doar sa stiu sa citesc printre randuri... Poate ca totul nu este decat un anunt intr-un ziar de seara... Un simplu fapt divers: "Pierdut suflet. Il declar nul."

Tacerea imi lasa urme adanci in ganduri... Iar obrajii tai plini se lacrimi par doar campuri de lupta...

In culori...

Vineri seara... e momentul cel mai bun al saptamanii... stie asta si zambeste...

Il priveste si ar vrea sa ii puna o intrebare... mereu aceeasi... O floare... puteau fi 19... dar e trandafir... rosu cu alb... si e perfect... la fel ca privirea ei...

Iarna s-a ratacit astazi prin primavara... oare nu trebuia sa fie soare si cald? In fine, oricum nu mai conteaza... totul in jur e alb... se potriveste cu griul zilei ce-a trecut...

Dar mai sunt si alte culori... pentru stari diferite si pentru momente diferite... e verde si e mov, pentru clipele in care are nevoie de o schimbare... rosu, pentru atunci cand pasiunile au gust dulce de ciocolata... ciocolata cu visine... din nou verde, dar cu portocaliu, pentru serile friguroase... roz, pentru ca in carusel, avea degetele de la picioare putin reci... iarasi roz, cu inimioare rosii, pentru ca pur si simplu ii place... si o ajuta sa mearga... si sa rada...

Isi aseaza gandurile cu grija in pungi... marimi diferite... culori diferite... si multe... iar fiecare punga ii pastreza cate o amintire sau o dorinta... cea simpla, de plastic, e alba si ii aminteste ca toate lucrurile au timpul lor si ca ceasul pe care il viseaza are mereu o ora in plus... si suna mereu atunci cand trebuie... doar pentru ea... si mai stie ca ii place inghetata... si ca va raci din nou... alta, rosie, o face sa simta parfumul cafelei din fiecare dimineata normala... in alta punga, cea albastra, un ursulet de plus a pus o amintire de Craciun... pentru mai tarziu...

E deja ora 8 seara... are 8 ganduri si 8 pungi pline de dorinte... puteau fi mai multe, puteau fi 19... ah, si mai e si trandafirul... rosu cu alb... e unul singur, dar e perfect... la fel ca privirea ei... stie asta si zambeste...

Ochii ei...

Atunci cand e bucuroasa sau doar prea trista, ochii ei se deschid mult si stralucesc absolut... mie imi plac mai mult atunci cand se bucura...

A invatat ca uitatul in spate doare cumplit, iar zambetul nu ajuta mereu sa iti gasesti drumul... insa de-acum isi va aminti sa priveasca doar inainte...

Iubirea de joi o face sa rada, la fel si prietenii de joi... acum isi doreste doar pe cineva care sa ii fie alaturi de luni pana luni...

Stie ca frigul din suflet nu ii va incalzi niciodata mainile sau degetele de la picioare... asteapta doar o clipa in care totul sa fie normal...

Nu o mai intereseaza cuvintele nedrepte si a uitat sa creada in gandurile lor... vrea doar un umar pe care sa isi culce capul din cand in cand...

Ora 11 e mereu perfecta pentru inceputuri sau pentru incheieri imperfecte... acum cauta doar ceasul cu 25 de ore si care suna mereu atunci cand trebuie...

Cafeaua s-a racit demult, iar tacerile ii suna de-acum prea strain... viseaza un pian negru si sunetul corect al notei si bemol...

Azi a fost bucuroasa sau doar prea trista, iar ochii ei s-au deschis absolut si au luminat din nou cumplit de stralucitor... stiu, nu conteaza, insa mie imi plac mai mult atunci cand se bucura...

As fi...

Gand : Cand tu plangi, ingerul meu drag, o lume intreaga imi moare in suflet, iar in privire imi seaca toate oceanele si toate marile... Si-as vrea doar sa pot sa iau fiecare lacrima de-a ta si sa o transform intr-un zambet plin de minuni si as vrea doar sa stiu cum sa iti culeg din suflet toata tristetea si s-o preschimb in cea mai dulce si perfecta liniste...

Prieteni de joi.

Pentru prima oara am nevoie de tine. Poti fi aici? Imi poti fi aproape? Nu doar acum si nu doar din vorbe... Am nevoie de tine pentru totdeauna! Mi-e atat de greu sa o spun cuiva, dar mi-e atat de usor sa ti-o spun tie, pentru ca esti prietenul meu si pentru ca stiu, acum stiu, ca te iubesc...

Dar tu? Tu poti sa ma ajuti? Imi poti sta alaturi cand in suflet mi-e furtuna si cand nimic din ceea ce stiam atat de bine nu mai poate avea vreun sens? Ma poti ajuta sa zbor atunci cand norii si vantul puternic imi rup aripile? Mi le poti imprumuta pe ale tale? Ma poti asculta, iar atunci cand nici eu nu mai inteleg nimic, poti incerca macar sa gasesti o cale sa nu ma scufund si sa nu ma inec de tot? Poti, macar uneori, sa taci si sa nu ma judeci? Nici sa imi dai dreptate, doar sa taci... Poti sa ma privesti in ochi si sa imi spui doar ca ai incredere in mine atunci cand eu uit sa mai sper? Poti, prietenul meu drag, sa imi intinzi o mana, atunci cand eu, cu disperare, o intind spre tine pe-a mea? Poti sa imi fi alaturi cand nu mai stiu sa rad? Poti sa plangi cu lacrimile mele atunci cand ochii mei sunt secati de atata tristete? Poti sa te uiti la mine cand zambesc si sa te bucuri? Nu pentru tine, ci pentru ca eu sunt fericit...

Ai stii sa mergi cu mine pe un drum pustiu si sa nu iti fie frica? Poti sa ma duci acasa atunci cand pierd ultimul tren? Dar poti sa ma faci sa simt ca langa tine e mereu acasa? Poti sa te opresti din drumul tau din fiecare zi doar ca sa ma intrebi ce mai fac? Atat... ce mai fac? Cum ma mai simt? Poti sa lasi deoparte totul pentru a-mi culege cioburile inimii si a le lipi la loc? Ai stii sa bei cu mine cea mai perfecta cafea intr-o dimineata deloc perfecta?

Spune-mi, te rog, ai putea sa faci toate astea? Pentru ca nu am nevoie de inca un prieten care uita sa imi fie aproape nu mereu, ci exact cand am eu nevoie, nu mai vreau doar pe cineva care sa imi dea respins de cate ori il apelez, nu vreau pe cineva care sa ezite, vreau doar pe cineva care sa stie sa taie corect, dintr-o singura miscare si care sa stie ca alegerile lui au efect si pentru mine, nu am nevoie de cineva care sa ma uite pentru un el sau o ea cand eu ma sting putin cate putin, nu mai am nevoie de inca un prieten care nu are timp, pentru ca eu nu am nevoie de un prieten doar joia sau de cineva care sa ma iubeasca doar duminica de la ora 8 seara...

Asa ca, iti zic doar ca am nevoie de tine. Tu? Poti fi aici? Poti sa ma ajuti?

Zambet si rosu, cu dunga neagra...

Nu ma puneti sa aleg... sincer nu stiu ce mi-a placut mai mult: haina ei neagra, cu doua randuri de nasturi sau zambetul frumos...

Uneori pare prinsa intre ganduri care vin mereu prea repede peste ea... alteori are privirea doar atat de verde incat simti ca te ineci in ea...

Isi aminteste cat de mici erau botoseii aceia de copii si rade... frigul il simte acum in culori, iar mainile i se incalzesc in rosu, cu dunga neagra...

Da, poate ca patru ore sunt uneori prea putin sau poate ca sambata e mereu o zi prea buna pentru alegeri... asa cum orice zi e buna pentru prieteni dragi...

Mie imi miroase mai degraba a toamna sau a iarna... sa fie de vina vantul sau ciocolata? Poate strugurii sau inserarea atat de devreme?

In parcul pustiu e prea multa liniste... Asa ca, va rog, nu ma puneti sa aleg... sincer nu stiu ce mi-a placut mai mult: haina ei neagra, cu doua randuri de nasturi sau cizmele, tot negre, cu model... poate zambetul frumos...

Deci 20. Sau poate...

Stau aproape de ea... nu stiu daca ma vede... nu stiu daca m-a vazut vreodata... si e atat de frumoasa...

Musca cu pofta dintr-un mar si doar buzele ei pot fi mai rosii... sau mai dulci... si nu cred ca ma vede...

Stiu cat de mult ii place rosul... si verdele... si sucul de mere... si ii place sa muste cu pofta dintr-un mar... ah, si e atat de frumoasa...

In gandul ei are mereu 20 de ani... si-n suflet la fel... iar in privirea ei nu mai vrea tristete... oricum, nu stiu daca m-a vazut vreodata...

Isi aminteste ceva si se uita la mine... ca si cum atunci ne intalnim pentru prima oara... zambeste... da, e atat de frumoasa...

Mie mi-ar placea doar buzele ei rosii ce miros a mar... si parul ei... iar ea imi cauta privirea verde... stiu ca acum ma vede...

Ar vrea doar sa isi culce capul pe umarul meu... poate ca are mai mult sau poate are mai putin, dar sufletul ei va fi mereu de 20 de ani... si zambetul la fel... Doamne, cat e de frumoasa...

Ultimatum

Pentru ca ochii mei verzi nu iti mai spun povesti cu primaveri ca in trecut, pentru ca sunt superficial, pentru ca nu mai vrei sa crezi in mine, pentru ca te enerveaza zambetul meu, pentru ca ai uitat sa imi fii aproape exact cand aveam mai multa nevoie, pentru ca nu iti place parul meu si cafeaua pe care o beau, probabil nu iti mai place nici sucul de mere, pentru ca nu o sa intelegi niciodata drumurile mele simple si pustii, pentru ca evident nu iti place topingul de caramel, pentru ca atunci cand ma dor aripile, tie iti pasa doar de zborul tau, pentru ca desi ar trebui sa ma cunosti cel mai bine, suntem atat de straini, pentru ca tu nu ai nevoie de ingeri, ci doar sa ma poti modela cum vrei tu, pentru ca mereu gresesc si tu ai dreptate, pentru ca te enerveaza ca inca mai pot sa fiu copil, pentru ca niciodata motivul meu nu conteaza, dar al tau e perfect, pentru ca oricum nu te intereseaza minunile in care cred eu si pentru ca nici macar nu vrei sa ai incredere in mine, pentru ca am atatea defecte incat poti sa faci mii de liste si pentru ca uiti sa ma sustii cand mersul mi-e mai greu, pentru ca atunci cand eu vin, tu alegi sa pleci si pentru ca lacrimile mele nu te-au intristat niciodata...

Ganduri, luni si caramel...

Luni... ziua cea mai grea, ziua cea mai lunga... dimineata... momentul cel mai delicat... mereu prea scurt, mereu prea brusc... dureaza jumatate de ora sa ma spal, sa ii marai fratelui meu doua-trei raspunsuri la intrebari pe care oricum nu le inteleg, ma imbrac, mereu in fuga, imi bag castile in urechi, dau drumul la muzica... si cele 15 minute de mers pe jos pana la 41 prin vantul rece si tare ma trezesc aproape de tot... oftez, trag aer in piept si urc... urmeaza partea cea mai tentanta a zilei... astept mereu cu nerabdare cele trei statii, cele 6 minute... ma asez linistit la locul obisnuit si...

Ii studiez rapid pe cei din jur si gata... stiu, azi le voi ghici gandurile celor care asculta, la fel ca si mine, muzica... Incepem usor, de incalzire, cu un pusti de vreo 17 ani... de fapt aici nu prea am ce sa ghicesc... ii urla atat de tare un punk in casti de nu se mai aude bine nici ce ascult eu... privirea sigura... da, probabil are un alt motiv de a merge la scoala... poate vreo fata care sa ii zambeasca si care il considera atat de cool... isi infige mainile in buzunar, plin de el, asa ca il las si imi indrept privirea in dreapta mea... un nene asculta... hmm, da, ciudat, dar deodata nu ma mai intereseaza ce asculta... la cum arata poate ceva anii '80... altceva imi atrage insa atentia : chipul lui... genul de privire aiurita... mda, am dus copilul la gradinita, l-am sunat pe Ionel sa repare naibii tavanul ca iar curge in baie, servieta am luat-o... atunci ce am uitat? si unde? ah, de-ar fi fost nevasta-mea aici, as fi intrebat-o pe ea... offff, chiar, dar tramvaiul asta mai ajunge?

In stanga mea, un baiat brunet cu privirea scurta asculta... fac pariu pe orice ca sunt manele... zambesc, imaginandu-mi-l pe prietenul meu Salam urlandu-si din tot gatul si sufletul al sau raggaeton magnific... zambesc... se uita tamp la mine si zambeste si el... il las, oricum nu are nici o sansa... langa el, sprijinita de o bara, o fata machiata cu mult negru priveste prin fereastra, prin pomi, prin cladri si prin tot universul... ochii negri, unghiile negre... sa fie oare un Black Sabath sau Iron Maiden?... si intrebarea din privirea intunecata: oare de ce m-a parasit? Nu stiu fata, poate muzica o fi de vina... sau unghiile de vrajitoare... ai si tu grija... In fata mea o femeie de vreo 35 de ani, aranjata dupa ultima moda de birou, ma priveste fix... cred ca vede prin mine si se gandeste : da, azi trebuie sa rezolv cu contractul ala si cu licitatia... da, o sa fie multumit Cornel, ce, numai Maria sa ii intre pe sub piele ? Las ca pot si eu... Si cred ca asculta muzica clasica... asta judecand si dupa cascatul domnului cu palarie maro de langa ea...

Ultima statie... o fata cu un fular imens se sprijina de mana mea... se simte bine, asa ca o las... iar fularul ala ii acopera gatul si umerii si aproape tot corpul... e urias... mesteca guma cu furie, cred ca are un pachet intreg in gura... ochii prea jucausi pentru mine, mai ales la ora asta, ma masoara de sus pana jos... nu are mai mult de 20 de ani... smechera... da, tot manele... sigur... de abia astept sa ma intalnesc cu fetele... sa vezi ce fata o sa faca Irina cand o sa auda cu cine am iesit in club ! Si zambeste triumfatoare... zambesc si eu, ce sa fac ?

Ma uit pe geam, apoi la ceas... iar am intarziat, dar deja m-am obisnuit... si oricum nu mai conteaza... am timp sa inchid ochii si sa imi ascult si propriul gand... e liniste... cateva lacrimi, un zambet trist si ochii prea verzi, o strada pustie, un pic de frig, pepene galben si caramel... nu stiu de ce, dar mult caramel... sfarsitul melodiei... sfarsitul calatoriei...

Cobor... trag aer in piept... vantul rece si tare ma trezeste definitiv... E doar luni dimineata... ziua cea mai grea si cea mai lunga poate sa inceapa...

The end of the world.

In dimineata aceea cand ai uitat sa-mi vorbesti si sa ma tii in brate, cuvintele mi-au murit pe buze si-n ochi mi-a murit o privire...

Si-n ziua cand nu ai mai stiut cum sa iti fie dor si cum sa ma iubesti, lumea s-a sfarsit si a murit atat de absurd...

Iar in seara cand nu ai mai vrut sa zbori cu mine printre stele, linistea mi-a ucis un zambet si in suflet mi-a murit un inger...

Zambete...

Zambeste si chipul obosit i se lumineaza... priveste cu ochii copilului redescoperit si vede dincolo de obiectul din mainile inghetate... si zambeste...

A invatat sa faca fata zambetului superior al prietenilor si sa treaca mereu peste uitarile lor... priveste cu ochii inlacrimati la cioburile din suflet... si suspina...

Cand crede din nou in cate o minune, un ingeras micut zambeste in paradis... priveste cu ochii cuminti si blanzi un nou sfarsit de zi sau un inceput de noapte... si viseaza...

Daca ii spui cuvinte grele, zambeste ironic... priveste cu ochii absenti si tace in mii de cuvinte verzi si-n soapte violet... si pleaca...

Isi aseaza capul pe zambetul lui calm... priveste cu ochii larg deschisi o frantura din trecut sau din viitor... si crede...

O cana de cafea si o prajitura ii zambesc de pe masa... priveste cu ochii somnorosi o noua zi, mai buna, in care merita sa spere ca nu o sa se mai impiedice si ca o sa poata iarasi sa zboare... si zambeste...