Ganduri amestecate...

Liniste, senzatia de duminica la pranz, toropeala de dupa amiaza, miros de lamaie si portocale, oameni ce nu se mai grabesc, usi inchise, ganduri amestecate, verde, zambetul tau si din nou liniste...

Apoi geamuri deschise, un claxon plictisit, priviri complice, intrebari, taceri , rasul de copil, raspunsuri, iarasi verde, apa multa, stropi de fericire, un nor ce trece absent, jumatati de suflet si adieri racoroase...

Si da, e liniste... ganduri amestecate, paradoxuri de duminica, zambetul tau, nasteri de universuri, miros de vanilie, vise cu ingeri, un sarut pe obraz, verde-n privire, inimi descuiate, senzatia de zbor si apoi... multa liniste...

Ratacire printre secunde...

La miezul noptii, timpul va uita sa isi mai masoare nemurirea printre secunde... se va opri fix in ceasul din perete si va astepta trecerea perfecta... il voi pandi ca de fiecare data, iar astazi ii voi ghici somnul si ii voi fura pretul unei clipe...

Tu sa fii pregatita, iubito... sa ma astepti tacuta la capatul celalalt al visului si sa-mi ghicesti surasul si pasul grabit... caci nu e vreme decat pentru o soapta si un sarut pe buza de sus, apoi va trebui sa ne intoarcem cuminti printre doruri...

Timpul isi masoara vesnicia pe ceasul din perete... dar astazi, la jumatatea distantei dintre zi si noapte, secundele se vor opri toate in somnul tau... iar tu imi vei ghici in suflet atingerea usoara si-mi vei zambi perfect pret de o clipa...

De dragul tau.

La inceputul noptii mi se face mereu mai dor... si-as vrea sa-mi iau ingerul de dupa umeri si sa urcam printre rugaciuni pana la Dumnezeu... ne-am aseza firesc pe gandurile Lui, ca-ntr-o minune sfanta si ne-am strange aripile obosite de prea multe zboruri si caderi... iar El ne-ar spune ca ne-a asteptat de-o viata... da, uneori, cand noaptea sta sa-nceapa, mi se face un pic mai dor de Paradis...

La mijlocul distantei dintre noi se naste mereu cate un vis... si-as vrea sa ne impletim privirile in verde si-n mii de nuante de infinit si sa ne imaginam in doi un colt de cer cu stele violet si apusuri pictate in lacrimi de rosu... apoi sa ma iei de dupa umeri si sa-mi soptesti prin par o poveste sfanta in care sa cred pe furis... da, la mijlocul distantei dintre vise ne vom naste in culori...

La sfarsitul lumii timpul uita sa-mi mai curga prin iubire... si-as vrea sa invat din nou, ca un copil, sa-mi nascocesc din cioburi sparte un Univers in care secundele sa se opreasca mereu intr-un zambet... iar Dumnezeu sa ma ia de dupa umeri si pe spate sa-mi creasca aripi pana la cer... da, stiu ca la sfarsitul lumii, timpul imi va curge din nou cu minuni prin iubire...

Iertare.

Sa ma ierti, iubita mea... stiu ca uneori privirea mea te-a durut si lacrimle ti-au rupt bucati mari de inteles... iar zambetul meu te-a facut de-atatea ori sa te pierzi de tine...

Iarta-ma ca am uitat de atatea ori sa inventez cuvinte care sa te redea lumii asa cum esti cu adevarat... iarta-mi cantecul prea soptit si sa imi ierti si tacerile cu care ti-am spart auzul la fiecare sfarsit cumplit de univers...

Poate ca n-am mai stiut sa te strang in coltul ochiului drept, ci te-am lasat doar sa imi aluneci infinit pe obraz... si sa ma ierti ca te-am pierdut putin cate putin atunci cand iti radeam cu doruri pe tample...

Si sa nu te superi prea tare daca iti mai cotrobai noaptea prin vise sau daca am sa-ti mai apar de printre somnuri grele... iarta-ma ca mi-e poate prea teama sa zbor de dimineata si sa-ti ating pe rand fiecare inceput de gand...

Iarta-mi linistea imperfecta si caderile firesti ale ingerilor... iarta-ma ca nu am putut vedea cum visele ti se sparg cu zgomot sub pasii plini de secunde absente si de idei prea vagi... si sa ma ierti, te rog, ca te iubesc...

Iluzia unei insule.

Diseara vom pleca, iubito... sa pastrezi taina si s-o soptesti doar cu multa grija... sa pastrezi chiar si linistea pentru mai tarziu... pentru ca diseara, noi vom pleca definitiv...

Ia-ma de mana si fii a mea pentru totdeauna... asa, te voi duce in insula mea de infinit, iti voi arata cum se nasc stelele si cum mor pe tample secundele... iar tu imi vei arata cum sa ma rog inainte de a invata sa traiesc...

Dar tu sa ai grija, iubito... sa pastrezi in taceri secretul plecarii si sa zambesti doar pe furis... nu trebuie sa stie nimeni ca intr-un colt de suflet ni se vor aprinde luceferii si ca prin par ne vor zbura pui de inger...

Sa pasesti cu atentie... pe scara catre univers sunt asezate sarutarile si visele mele... sa calci usor sa nu le strivesti... si sa-mi pastrezi privirea verde pana ajungem in varful lumii...

Diseara vom pleca, iubito... nu-ti fie teama, nu mai e nimeni sa-ti fure taina... asa ca sopteste-mi-o usor la ureche si coboara-mi cu liniste in suflet... pentru ca din seara asta, noi ne vom iubi definitiv...