Gând înșoptit.

Iți râd în priviri de noapte cu verde mult și cu zbor de îngeri la amiază... cuvintele se amestecă în nuanțe de zâmbet pe buza ta de sus, iar eu le culeg cu grijă într-un sărut plin de doruri de pe la începutul lumii... 

Mâinile se caută pe jumătate înfrigurate și-n suflet e din nou liniște... timpul uită să treacă și încremenește uimit lângă fericirea noastră, iar dintr-un "te iubesc" șoptit perfect, ne imaginăm în doi un dor imens colorat in minuni...

Atât de ușor...

Te gândeam, te atingeam, te respiram... atât de ușor... iar tu imi zâmbeai printre aripi și mă priveai de pe un zbor, mă visai îngeresc și mă iubeai prea firesc... la începutul fiecărei lumi, iți scăldai șoaptele în verdele de mare și pleoapele mi se închideau încetișor pe-o liniște și-un somn dumnezeiesc... iar secundele ne curgeau absent pe piele și-n îmbrățișări prea mirate...

La sfârșitul fiecărei rugăciuni, iți odihnești noaptea pe tâmplele cuminiți și buzele mi se închid încetișor pe-o șoaptă și o sărutare îngerească... iar timpul ne îmbrățișeaza cu minuni și ne curge absent pe sub piele...   mă atingi, mă privești, mă visezi... iar eu te zâmbesc pe furiș și te gândesc genial, te iubesc prea perfect și te respir... atât de ușor...

Gând cuminte.

Noaptea ți-a adormit târziu pe piele și-n respirație... doi îngeri mici șoptesc povești de zboruri pe fruntea ta senină, iar sub pleoapa stangă, din albul perfect al ochiului ți se naște firesc un început de lume... un vis frumos s-a oprit pe tâmpla dreaptă și se odihnește cu tăceri absolute preț de o clipa, apoi alunecă încetișor a infinit pe obrazul curat, pâna la colțul gurii, unde se transformă în surâs... la pieptul tău s-au cuibărit cuminți rugăciuni de sfinți, iar pe arcul micuț al buzei de sus, vreun dumnezeu-copil iți desenează un zâmbet cu minuni colorate... și atunci... atunci zâmbesc și eu cu toate stelele, și cu lună, și cu ceruri, și cu mii de universuri, apoi te închid cu-atâta drag într-o privire cu iubiri și doruri multe... somn ușor... somn ușor...