Nu te mai bucura, iubito... vine iarna... ne va ninge iarăși cu doruri, și cu tăceri, și cu uitări... și ne va fi iar frig printre cuvinte... dar poate că voi mai putea să te feresc de gerul dinspre sfinți... te-ar înveli cumva pleoapa ochiului meu drept cu vreo privire și te-ar păstra scăldată-n verde înspre primăvară... și poate că voi mai putea să aprind un foc din penele ninse a rugăciune de pe aripile vreunui înger... ne-am dezmorți atunci sărutul ce ne-a înghețat ciudat pe buza de jos și ne-am topi mirați a îmbrățișare către primăvară...
Nu te mai bucura, iubito... vine iarna... ne va ninge iarăși cu gânduri, și cu tăceri, si cu amintiri... și ne va fi iar frig fără cuvinte... dar poate că vei mai putea să mă șoptești prin gerul dinspre sfinți... mi-aș găsi cuminte culcuș pe sub pleoapa ochiului tău stâng și-aș învăța să te visez cu verde înspre primăvară... și poate că vei inventa un foc din rugăciunile ninse îngeresc pe tâmpla vreunui dumnezeu... ne-am încălzi atunci iubirea ce ne-a inghețat a dor pe buza de sus și ne-am topi mirați într-un sărut către primăvară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu