Gând de noi.

Vino într-o zi, atunci când verile ar dormi zâmbind la umbra dorului de noi... aşează-te încetişor lângă tăcerile mele şi joacă-te de-a liniştea pe buza mea de jos... ştii doar că la începutul fiecărui cuvânt am învăţat să te murmur firesc a chemare şi-a înşoptire... iar dacă vrei din nou să pleci, înspre toamnă, lasă-mi măcar ochii tăi, să-mi plouă cu amintiri despre tine...

Vino pe-nserat, atunci când iernile ar dura zăpezi ce ne-ar topi zâmbind infinitul... aşează-te cuminte lângă ideile mele şi joacă-te de-a geniul pe tâmpla mea dreaptă... ştii doar că la sfârşitul fiecărui cuvânt am invăţat să te inventez a gând perfect şi-a înţelepciune... iar dacă vrei din nou să pleci, preţ de-o primăvară, îţi las ochii mei, să-ţi plouă cu iubiri despre mine...

.

Gând de drag.

Îmi place, aşa, câteodată, să mă joc de-a înserarea pe genele tale lungi, să mă scald apoi căprui in ochiul tău stâng şi să mă prefac, târziu, în infinit... şi-mi mai place uneori să mă strecor pe furiş de sub pleoapa ta, să mă rostogolesc a lacrimă de dor pe obrazul cald şi să mă topesc, atât de firesc, a sărutare pe arcul perfect al buzei de sus...

Îmi place, aşa, mai mereu, să mă joc de-a îngerul pe pielea şi pe umerii tăi, să mă mir apoi prea alb de aripa ta dreapta şi să mă transform, târziu, în zbor... şi-mi mai place, ştii bine, să-ţi fug prea sfânt din rugăciuni, să-ngenunchez la marginea zâmbetului perfect şi să-ţi adorm, atât de firesc, a gând şoptit de drag pe buza de jos...