Gând ușor.

Primăvara e o copilă cu părul ciufulit, râzând mereu de razele soarelui, alergând prin iarbă, înmugurind a verde prin crengile copacilor, primăvara e un pui de înger uimit de aripile care încep să îi crească pe umeri, visând la zborul printre stele mici și mirându-se de toate, primăvara nu are timp deloc, doar clipe aruncate dezordonat pe covor, doar secunde rostogolite a joacă și-a zâmbete, doar somnuri cu liniști multe și gânduri colorate…


Vara e o fată cu părul desfăcut, poartă bluze curcubeu și alunecă pe-un cer senin, înflorind copacii de albul ochilor frumoși, vara e o domnișoară care se plimbă desculță pe nisipul unde valurile mării își șoptesc iubiri, zâmbind trist sau plângând pe furiș, vara are zile mai lungi ca să alerge printre sori, să se joace prin privirea vreunui înger prea timid, să viseze colorat și să se culce apoi, îndrăgostită, cuibărindu-se de dor la pieptul unui gând liniștit…


Toamna e o doamnă cu părul roșcat, se imbracă frumos, în nuanțe de maro și de galben, pășește agale printre amintiri de demult, toamna e o zeița coborând din Olimp odată cu ploaia, șoptindu-se de-a vântul și suspinând după vreo iubire de-astă vară, toamna nu uită, dar știe să ierte, știe mereu să asculte și știe să-i împace pe toți, toamna nu întârzie niciodată, e gata la timp și știe să se roage mereu corect înainte să-și odihnească gândurile pe liniștea vreunui dumnezeu…


Iarna e o bătrână cu părul prins la spate, poartă zăpezi pe tâmple și merge tăcută pe poteci încremenite de vreme, iarna e o bunică ce își alintă nepoții și-i privește cu drag atunci când aleargă prin iarbă și se miră de-a zborul de îngeri, iarna își strange la piept doruri colorate de verdele mării unde și-a șoptit atâtea iubiri, iarna a învățat să aștepte să se facă liniște sau să înghețe timpul în clepsidră, adormind apoi, târziu, la umbra vreunui gând dinspre primăvară…

Gând perfect.

Hai să ne întâlnim firesc, la capătul vreunui gând banal și apoi, ciudat, să ne transformăm cumva pe tâmpla nopții într-o idee genială... mâinile noastre s-ar împreuna a rugăciuni târzii, iar dumnezeii-copii ne-ar desena râzând cu minuni colorate...

Hai să ne zâmbim fără timp și apoi să ne amestecăm cumva într-un sărut de dor imens sau în vreo șoaptă, chiar pe buza ta de sus... privirile noastre s-ar oglindi în albul ochiului drept, iar îngerii-copii ne-ar adormi visând prin culcușul de aripi... 

Hai să ne uităm de toate prin vreo iarnă de demult si apoi, mirați, să ne regăsim cumva într-o dragoste de la începuturile lumii... pielea ta va mirosi din nou a ger și-a friguri multe, iar sfinții-copii ar ninge perfect peste noi cu iubiri-curcubeu...

Gând în doi.

Mai stai cu mine o oră, cât să ne plimbăm aiurea, ținându-ne de mână, într-o noapte de la începutul iernii... voi avea grijă să tremurăm de frig și de emoții prea mari, voi avea grijă să și plouă puțin... din gândurile tale îmi voi face iarăși aripi, vom respira din nou egal și ne vom săruta îngeresc... iar la final ne va aștepta o minune, să ne duca în zbor printre fericiri...

Mai stai cu mine preț de-o liniște imensă, ca și cum am vrea ca toate lumile să se mai nască o dată din tăceri și din șoapte perfecte... voi avea grijă să te învelesc cu infinit și cu ceruri, voi învia cu-n foșnet ușor și ultimii îngeri... pe zâmbetul tău îmi voi face culcuș pentru somnul din vara ce va veni și pe tâmpla ta îmi voi găsi definitiv toate ideile... iar la capătul Universului vom aștepta să ne mai inventeze vreun Dumnezeu...

Mai stai cu mine măcar o iubire, cât să mai cădem dintr-o rugăciune direct pe aripile albe ale unui pui de înger... voi avea grijă să te culeg dintre cuvinte abstracte, voi avea grijă să te visez în culori... de pe gura ta voi învăța să sorb nemuriri și în privirea de noapte îmi voi regăsi uimirea... iar la finalul oricărei minuni te-aș aștepta mereu să ne îndrăgostim din nou ca-n prima zi...

Gând înșoptit.

Iți râd în priviri de noapte cu verde mult și cu zbor de îngeri la amiază... cuvintele se amestecă în nuanțe de zâmbet pe buza ta de sus, iar eu le culeg cu grijă într-un sărut plin de doruri de pe la începutul lumii... 

Mâinile se caută pe jumătate înfrigurate și-n suflet e din nou liniște... timpul uită să treacă și încremenește uimit lângă fericirea noastră, iar dintr-un "te iubesc" șoptit perfect, ne imaginăm în doi un dor imens colorat in minuni...

Atât de ușor...

Te gândeam, te atingeam, te respiram... atât de ușor... iar tu imi zâmbeai printre aripi și mă priveai de pe un zbor, mă visai îngeresc și mă iubeai prea firesc... la începutul fiecărei lumi, iți scăldai șoaptele în verdele de mare și pleoapele mi se închideau încetișor pe-o liniște și-un somn dumnezeiesc... iar secundele ne curgeau absent pe piele și-n îmbrățișări prea mirate...

La sfârșitul fiecărei rugăciuni, iți odihnești noaptea pe tâmplele cuminiți și buzele mi se închid încetișor pe-o șoaptă și o sărutare îngerească... iar timpul ne îmbrățișeaza cu minuni și ne curge absent pe sub piele...   mă atingi, mă privești, mă visezi... iar eu te zâmbesc pe furiș și te gândesc genial, te iubesc prea perfect și te respir... atât de ușor...