Gând de la început.

Intr-o seara m-ai privit altfel... asa, ca si cum ai privi un copil cand se joaca de-a zborul... iar mie imi ningea pe umeri cu aripi, si cu rugaciuni, si cu ingeri... atunci te-am privit si eu... asa, ca si cum ai privi un copil cand se joaca de-a minunea...

Intr-o zi mi-ai zambit altfel... asa, ca si cum ai zambi unui rasarit de soare oglindit in ochiul de verde al vreunui infinit... iar mie imi ningea pe buze cu soapte, si cu uimiri, si cu intrebari... atunci ti-am zambit si eu... asa, ca si cum ai zambi firesc unui apus pictat perfect in ochiul caprui...

Intr-o seara m-ai iubit altfel... asa, ca si cum ai iubi un inger care invata sa-ti fie din nou Dumnezeu... iar mie imi ningea prin ganduri cu vise, si cu doruri, si cu tine... atunci te-am iubit si eu... asa, ca si cum ai iubi un inger cu care sa-nveti cumva sa zbori pana la Dumnezeu...

Gând fără îngeri (2).

Daca vrei, nu am sa-ti mai vorbesc niciodata... iti voi fi doar soapta si am sa-ti tac a zbor perfect pe umeri si prin aripi... iar gura-mi muta de atatea necuvinte va uita intr-un tarziu sa te rosteasca...

Daca vrei, nu am sa te mai privesc niciodata... voi lua doar fiecare amintire cu tine si am sa te recompun sfant intr-o icoana... iar ochii-mi orbi de ingeri si de toate ti se vor ruga dumnezeiesc...

Si daca vrei, nu am sa te mai iubesc niciodata... voi fi mereu doar capatul firesc al lumilor si fiecare drag de tine... iar sufletu-mi cumplit de gol va suspina de noi si te va transforma definitiv in dor...

Gând uşor.

Gandurile ei au parfum de inserare... la capatul fiecarui vis, un pui de inger ii picura pe frunte cu rugaciuni caprui, apoi ii invata pe de rost respiratia, si zborul, si somnul cuminte... iar la miezul ciudat al fiecarei nopti, gandurile ei se transforma in umbre ce-si danseaza soptit regasirea de la inceputul vreunei ierni...

Iubirea ei are gust de inserare... la capatul fiecarui dor, un pui de inger ploua incetisor cu amintiri caprui, apoi invata firesc sa ne fie infinit, si zbor, si nasterea lumii... iar la miezul absurd al fiecarei nopti, iubirea ei se transforma in soapte ce-si danseaza perfect ratacirea unui inceput de gand...

Ultimul dans.

Haide, iubito... e ultimul zbor... si pentru ultima oara tu ai sa fii albastrul imens pe care, candva, dinspre Dumnezeu ne alunecau incetisor a lacrima de dor puii de inger... iar eu, intaia oara, am sa fiu zambetul trist al vreunui sfant care si-a uitat rugaciunea...

Mai ramai, iubito... e ultimul ceas... si pentru ultima oara tu ai sa fii exact secunda in care, demult, mi-ai alunecat infinit printre gene si te-ai transformat in lacrima de dor... iar eu, pentru prima data, am sa fiu o soapta care-ti va spune ca este prea tarziu...

Haide, iubito... e ultimul dans... si pentru ultima oara tu ai sa fii gandul ciudat din care, cumva, ai alunecat pe tample, pe obraz, apoi te-ai prefacut intr-un sarut pe buza mea de sus... iar eu, exact ca la inceput, am sa te plang, definitiv, de prea mult dor...

Gând fără îngeri.

Daca vrei, nu am sa-ti mai vorbesc niciodata... am sa-ti tac doar pe tample, si prin par, si prin vreme... voi fi doar umbra unei soapte si imi vei simti urma tatuata ciudat pe buza ta de jos, ca pe-o silaba ce atarna prea tarziu de finalul vreunui cuvant de demult...

Daca asta e dorinta ta, nu am sa te mai invat sa crezi... am sa ma rog doar cu ceruri, si cu sfinti, si cu Dumnezei... voi fi doar umbra unui zbor de pe la inceputuri, pierdut cumva pe umarul tau drept, ca o pana ce atarna ciudat dintre zdrentele unei aripi de inger...

Si daca vrei, nu am sa-ti mai fiu nici dor... am sa plang peste lume cu vise, si cu amintiri, si cu ploi... voi fi doar umbra unui zambet pe care cineva l-a uitat pe buza ta de sus, ca o tacere ce atarna prea greu de sfarsitul ciudat al vreunei iubiri de demult...