Gând șoptit.

Haide să ne imaginăm o zi de joi, așa, pe înserat și să împărțim ora 8 in jumătăți și-n sferturi perfecte... apoi să învățăm că într-o clipă timpul se poate opri să ne vegheze absent căderile din noi...

Și hai să ne prefacem amândoi într-o singură tăcere... să stăm cuminți în ultimul gând dinainte de culcare sau să ne amestecăm târziu prin visul vreunui înger... apoi să ne-adormim a șoaptă pe buza ta de sus...

Iar de-ți va fi cumva prea frig de toate, haide să ne ascundem într-o rugăciune către Dumnezeu... și-așa, feriți de sfârșitul lumilor, să alunecăm pe-un curcubeu până la marginea zilei... apoi să ne pierdem de drag într-un zâmbet...

Dar hai să fim un pic de infinit și să împărțim la doi un zbor perfect dintr-o zi de joi, așa, pe la amiază... apoi să ne amintim cum am căzut din noi și cum ne-am înșoptit a sărutare pe buza ta de jos...

Gând fără timp.

Părul tău mirosea a iarnă... şi pielea la fel... şi respiraţia, şi gândurile, şi fiecare zâmbet... pe umeri începeau să-mi crească aripi, iar printre cuvinte ni se jucau a zbor puii de înger... şi nici nu mai ştiu ce-ţi spuneam atunci... poate că-ţi povesteam vreun surâs din vreo primăvară ori poate că-ţi răspundeam la vreo mirare şoptită încetişor... sau poate că doar te rugam să îmi fii Dumnezeu...

Da, îmbrăţişarea ta mirosea a iarnă... şi sărutul la fel... şi zâmbetul, şi tăcerile, şi fiecare privire... pe umeri începeau să-ţi crească aripi, iar printre gânduri ni se jucau a rugăciune puii de înger... şi nici nu mai ştiu ce-mi spuneai atunci... poate că-mi povesteai vreo minune dinspre vară ori poate că-mi răspundeai la vreun surâs prea mirat... sau poate că doar mă învăţai să fiu Dumnezeu...

Gând spre iarnă.

La începutul unei ierni de demult, am învățat cum să-ți număr respirația până la infinit... în albul ochiului drept am fost, preț de o clipă, zbaterea ușoară cu care puii de înger, ascunși pe sub pleoape, se oglindeau a verde și-ți visau cuminte vreun zbor perfect... iar pe gura ta mi-am amintit să-ți zâmbesc, atârnat de-un sărut întârziat pe buza de jos...

Pe la începutul unei ierni de demult, am învățat să-ți număr rugăciunile până la Dumnezeu... în albul ochiului stâng am fost, preț de o minune, atingerea ușoară cu care puii de înger, înveliți de pleoape, se îmbrățișau visând căprui un zbor atât de firesc... iar pe gură ți-am șoptit atunci o sărutare, atârnat de-un zâmbet târziu pe buza de sus...

 

Gând... aproape.

Aproape de miezul nopții mi se face dor... de tine, de zboruri, de iarnă... și aproape de visul în doi sunt din nou prea mirat... de mine, de îngeri, de noi...

Gândul de azi e aproape ciudat... alunecă pe frunte, apoi pe sprânceana dreaptă și se preface apoi în mare și-n verde infinit prin albul ochiului stâng... iar tu îl știi pe de rost... l-ai învățat zâmbind într-o vară și mi l-ai încrustat într-un sărut aproape perfect pe buza de sus...

Visul de azi e aproape sfânt... alunecă pe umăr, apoi pe aripa stângă și se ridică apoi în rugăciune și-n timp infinit prin palma dreaptă a vreunui Dumnezeu... iar tu il știi pe de rost... l-ai învățat râzând într-o vară și mi l-ai încrustat într-un sărut aproape firesc pe buza de jos...

Aproape de miezul nopții mi-e atât de dor... de vise, de gânduri, de ierni... și aproape de zborul în doi sunt din nou prea mirat... de tine, de îngeri, de noi...

Gând de noi.

Cândva nu voi mai ști decât o poveste... una singură... va fi însă de-ajuns... tu ai să mă asculți mereu și-ai să-mi lăcrimezi cu vise pe-obrazul stâng, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut cu verdele de mare pe albul ochiului drept...

Uitați la marginea vreunui infinit ne-am aminti, ciudat, doar umbre de timp și vise fără culori... Dumnezei-copii ni s-ar așeza încetișor pe genunchi și ne-ar măsura în tăceri fiecare liniște și orice minune, iar dintr-o rugăciune-curcubeu doi pui de înger ne-ar învața cumva sa zburăm...

Cândva nu voi mai ști decât o iubire... una singură... însă va fi de ajuns... tu ai să mă privești mereu și-ai să-mi zâmbesti cu vise pe buza de sus, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut căprui și absent pe albul tâmplelor de iarnă...