Te gândeam, te atingeam,
te respiram... atât de ușor... iar tu imi zâmbeai printre aripi și mă priveai
de pe un zbor, mă visai îngeresc și mă iubeai prea firesc... la începutul
fiecărei lumi, iți scăldai șoaptele în verdele de mare și pleoapele mi se
închideau încetișor pe-o liniște și-un somn dumnezeiesc... iar secundele ne
curgeau absent pe piele și-n îmbrățișări prea mirate...
La sfârșitul fiecărei
rugăciuni, iți odihnești noaptea pe tâmplele cuminiți și buzele mi se închid încetișor
pe-o șoaptă și o sărutare îngerească... iar timpul ne îmbrățișeaza cu minuni și
ne curge absent pe sub piele... mă
atingi, mă privești, mă visezi... iar eu te zâmbesc pe furiș și te gândesc
genial, te iubesc prea perfect și te respir... atât de ușor...
