Gând de iarnă.

Ninge iar, iubito... ninge cu vise de pe genele tale, ninge cu gânduri peste tâmplele mele, ninge ciudat cu pene din aripi şi ninge cu zboruri din zâmbetul vreunui pui de înger, ne ninge fiecare tăcere şi ne ninge şoptit pe buze cu doruri singure... ninge cu plecări şi cu rătăciri de toate, ninge cu rugăciuni şi cu sfinţi până la Dumnezeu, ninge în regăsiri, ninge absent prin aşteptări, ninge cu timp şi cu veşnicii, ninge cu chemări, ne ninge prin amintiri şi prin îmbrăţişarea din vreo vară de demult... ninge cu nimic şi cu orice, ninge în alb şi negru peste chipul tău, ninge cu rugăminţi pe obrazul meu, ninge de drag prin păr şi pe frunte, ninge târziu a înserare şi a noapte bună, ninge cu promisiuni, ninge cu atingeri de mâini pe furiş sau cu sărutări pereche, ninge spre sfârşitul lumii, ninge până şi în cântecul dulce al pianului fără culori, ninge prin noi definitiv...

Şi ninge încet, iubito... ninge dumnezeiesc cu vise pe genele tale, ninge cu îngeri peste tâmplele mele, ninge cu gânduri din aripi şi ninge zâmbind prin îmbrăţişarea din vreo iarnă trecută, ninge cu rugăciuni şi cu minuni printre sfinţi, ninge a fapt divers, ninge perfect spre plus infinit... şi ne ninge pe buze a dorinţă spusă în şoaptă, ninge cu lucruri simple, ninge prea firesc cu uimire şi cu linişte mare, ninge de-aseară cu regăsiri şi ne ninge mereu înspre miezul nopţii, ninge cu doruri nebune... ninge cu somn uşor pe obraz, ninge cu adormiri prin păr şi pe frunte, ninge cu mirări de la mine până la tine, ninge cu iubire de la tine înspre mine, ninge cu atingeri de trupuri calde şi cu sărutări pereche, ninge cu vuiet o naştere de lumi, ninge în alb şi negru prin cântecul pianului-curcubeu, ninge cu noi fără sfârşit...