Gând cu tăceri.

Mi-au amorţit cuvintele... şi-au găsit într-un târziu culcuşul pe arcul buzei tale de sus şi s-au transformat, perfect, în şoapte... iar la capătul firesc al miezului de noapte, au alunecat cuminţi pe buza de jos, ca să-ţi tremure de drag a somn uşor...

Mi-au amorţit tăcerile... şi-au aflat cumva culcuşul pe rotundul perfect al umărului tău stâng şi s-au transformat, târziu, în rugăciuni... iar la începutul firesc al dorului de tine, au alunecat pe umărul drept, ca să-ţi şoptească-ncetişor un zbor uşor...

Stefan Hrusca - Balada poetului tacut

Gând de îngeri.

Haide să ne prefacem că suntem pui de înger... să ne înfăşurăm bine fularele şi să ne căţărăm cu zgomot şi cu zarvă mare pe fulgii de zăpadă, ca pe nişte scări, până la Dumnezeu... am sta acolo, în vârful alb al lumii şi i-am molipsi pe sfinţii prea serioşi cu râsul nostru de copii... iar la plecare, ne-am transforma perfect in fericiri şi-am ninge peste toate cu rugăciuni...

Haide să ne amintim că suntem pui de înger... să ne lipim nasurile îngheţate de geamul cerului si să privim cum zăpada coboară încet, ca pe nişte scări, până la Dumnezeu... am rămâne doar noi acolo, la capătul alb al vreunei lumi şi i-am aştepta pe sfinţii-copii cu un ceai fierbinte... şi-ntr-un târziu, ne-am transforma firesc în doruri şi-am ninge peste toate cu iubiri...

Gând de tine.

Te-am iubit de dimineaţă... buzele mele visau încă şi desenau pe gura ta caldă un zâmbet din sărutări... pe perna ta încă se mai revărsa un pic de noapte, pe tâmpla mea se mai mira un pui de înger, iar în cuvântul cel dintâi mi-era prea dor să te găsesc...

Te-am iubit înspre seară... buzele mele te şopteau încă şi desenau pe umărul tău cald o aripă din minuni... prin gândul meu începuse să se facă un pic de noapte, pe tâmpla ta se mai ruga un pui de înger, iar în liniştea dintre noi mi-era atât de dor să te păstrez...