Rătăcire prin ploi (2).

Mi-e vis de ploaie, mi-e mare de verde, mi-e frig înspre iarnă și spre capătul lumii, mi-e tăcere imensă... mi-e râs de copil, mi-e vară prin păr, mi-e aripi pe umeri, mi-e șoapte de guri... mi-e curcubeu peste soare, mi-e zbor peste vreme, mi-e azi și mi-e mâine, mi-e tot și nimic... mi-e întuneric de stele, mi-e lună prin noapte, mi-e o idee pe tâmplă, mi-e ochi pe sub pleoapă... mi-e cer fără îngeri, mi-e violet-asfințit, mi-e cădere din mine, mi-e dor prea etern... mi-e doi și mi-e unu, mi-e gând înspre sfinți, mi-e mirare de toate, mi-e târziu în sfârșit... mi-e somn alb și negru, mi-e puțin infinit, mi-e dumnezeu între palme, mi-e zâmbet de drag... mi-e începutul de toamnă, mi-e sărutare pe buze, mi-e sunet de viori, mi-e pian peste timp... și iar mi-e vis de ploaie, mi-e verde-n priviri, mi-e dragoste mare, mi-e tine de noi...