Rătăcire spre tine.

Dor de stele, de zboruri, de tine... mi-e liniște de îngeri, mi-e vuiet de mare, e un fel de mirare de lume, o amintire de la începuturi și-un fel de uitare de toate... mi-e sfârșit de poveste, mi-e vis peste vreme, e așa, un pic de absurd printre sfinți și-un urlet abrupt între noi...

Drag de suflet, de șoapte, de mine... ți-e zâmbet pe buza de sus, ți-e noapte pe genele lungi, e un fel de uimire de toate, un cuvânt nerostit și-o cădere firească din lume... ți-e sărutare pe buza de jos, ți-e mângâiere ușoară, e așa, o joacă de îngeri cuminți și-o liniște ciudată-ntre noi...

Gând de stele, de șoapte, de tine... mi-e zbor prea devreme, ți-e târziu să mai pleci, e un fel de mirare în doi, o amintire de la începutul lumii și-o rugăciune perfectă-nspre sfinți... mi-e somn căprui pe pleoapa ta, ți-e dor firesc pe fruntea mea, e așa, un fel de timp absolut și-o dragoste mare-ntre noi....

Gând de ea...

Demult am învăţat să-i adorm căprui în vreo privire de-nserare... cândva, mi-a aratat cum să răsar şoptit de pe genele ei, atunci când toate lumile apun cu zgomot cumplit peste ochii lumii... ah, şi am murit de-atâtea ori fără de sfinţi, iar ea m-a înviat de mii de ori din rugăciuni...

Cumva am reuşit să-i zbor perfect în vreun gând cu îngeri... probabil că pe umerii ei m-am transformat firesc in aripi uşoare, şi-n adiere de linişti, şi-n dorul de toate... ah, şi am uitat de-atâtea ori să o visez în culori, iar ea ştie să mă păstreze mereu la ea în amintiri...

Ea este povestea cu care începe timpul şi se sfârşeşte într-o singură clipă nemurirea... are mii de feluri de a zâmbi, câte unul pentru fiecare moment al zilei, iar eu am învătat pe de rost sensul fiecăruia dintre ele... acum îmi spune căprui vreo minune, dar eu i-am adormit demult la capătul privirii înşoptite...

Gând de tine.

Prin părul de-nserare se simt adieri de poveste... buza de jos îţi tremură şi din colţul gurii ţi se preling încetişor câteva şoapte... sub pleoape ţi s-au deschis deja vreo şapte ceruri, iar pe fruntea albă, trei pui de înger îţi îngenunchează cuminţi a rugăciune... ah, mi-e atât de linişte la capătul fiecărei priviri... timpul s-a oprit ciudat în ceasul de pe masă şi secundele au inţepenit de mult a uitare in vreo clepsidră de la capătul lumii... noaptea asta are zeci de ore în plus... dacă vrei, pot să scriu, pentru a mia oară, un refren pe buza ta de sus... muzica îmi va fi, ca de obicei, zâmbetul tău... inima va bate ritmul, pe vârful degetelor tale voi inventa mirat un pian cu clape fermecate, iar printre genele lungi am să-mi imaginez cum plânge de dor o vioară... haide, vino lângă mine, minune, să-ţi spun simplu, pentru a mia oară: te iubesc... hai, lipeşte-ţi tâmpla de sufletul meu şi lasă-mă să simt prin părul de-nserare adieri de poveste... la adăpostul uimirii de noi vom adormi fără timp şi vom visa la zboruri perfecte pe cerul de sub pleoapa ta...

Gând cu mirări.

În visul de-aseară erai, aşa, un fel de şoaptă... ca acelea cu care încep de obicei poveştile... îmi adormisei zâmbind pe-un gând cu mirări de nimic şi de toate, cu faceri de lumi şi căderi dintre sfinţi... pe sub pleoape ţi se odihnea căprui privirea cuminte, in piept se zbătea să-ţi mai iasă câte-un suspin, iar pe obrazul drept ţi se juca de-a zborul un pui de înger... cu degetele pierdute prin părul tău, îţi inventam în fiecare şuviţă câte un pic de infinit, pe frunte-ţi desenam din sărutări amintiri şi pe cerul-tavan îţi atârnam a candelabru vreun dor imperfect...  respiraţiile îţi erau secundele ce se îngrămădeau firesc spre miezul de noapte, iar bătăile inimii ţi se transformau frumos în rugăciuni... şi-n visul de-aseară erai, aşa, un fel de Dumnezeu...

Gând cu poveşti.

Lasă-mă să-ţi spun o poveste de la începutul lumii... o poveste cu dimineţi ascunse prin puful înzăpezit al aripilor de înger, cu şoapte de sfinţi şi cu naşteri de universuri sub pleoapa de sus a vreunui Dumnezeu... o poveste cu tăceri adânci prin care înotau doar gânduri-pereche, cu zâmbete de după-amiază si cu valurile de verde din privirea înspumată a vreunui ochi de mare... o poveste cu asfinţit picurat din roşul buzelor însărutate de un dor prea mare, cu somn uşor atârnat într-un târziu de gene şi cu vise cuminţi rămase să înnopteze în liniştea perfectă a vreunei îmbrăţişări de drag... hai, iubito, lasă-mă să-ţi spun o poveste de la începutul lumii...