Zâmbet. Şi atât.

Zambeste-mi de drag pana la inceputul firesc al vreunei dimineti oarecare, zambeste incetisor si cuminte in primul meu gand sau in ultima idee despre orice, zambeste-mi soptit sau cu zgomotul urias al facerii lumii, zambeste curat cu zborul puilor de inger si cu jocul frumos de copil, zambeste-mi intelept in tacerile mele si zambeste-mi absent in caderea din mine, zambeste-mi caprui in linistea serii, zambeste si-adormi pe buza de sus atunci cand somnul ne prinde intr-un sarut cam tarziu sau zambeste-mi, minune, dintr-un vis prea devreme, zambeste-mi in prabusiri de univers si-n uitari de Dumnezei, zambeste color in "te iubesc"-ul de-acum, apoi zambeste-mi definitiv si sonor pana la sfarsitul perfect al vreunei nopti oarecare...

Gând cu iertări.

Tu sa ma ierti de toate... ca uneori prea tac si cad in soapte, iar alteori te urlu prea absurd, ca poate uneori te vad prea Dumnezee sau alteori te caut orb prin rugaciuni... si sa ma ierti ca uneori ma nasc in zori prea nins pe tample, dar mor pe inserat in gandul tau verzui...

Tu sa ma ierti de tot... ca poate uneori am sa mai uit ca-mi esti minune, iar alteori am sa te recompun din amintiri, ca uneori ma voi indragosti cumplit de tine sau alteori voi fi doar prea mirat de noi... si sa ma ierti ca uneori n-am sa mai stiu nimic, dar am sa-nvat cumva sa te iubesc definitiv...

Rătăcire... fără să ştiu.

Uneori nu mai stiu nici un cuvant care sa te spuna asa cum esti... nu-mi mai raman nici priviri sa te vada-n minuni, nici taceri care sa te-adoarma soptit si nu-mi mai raman nici macar zambetele care te-ar putea visa-n culori... imi uit ciudat si ingerul cu care te zbor pe tample, imi mor si Dumnezei de amintirea vreunei rugaciuni, imi pierd ideile si fiecare gand de drag si nu mai stiu nimic... decat ca te iubesc nebuneste...

Si cateodata poate nu mai stiu sa te spun cat imi esti de frumoasa... nici sa te privesc cu verde si caprui plin de minuni, poate ca nu mai stiu nici sa-ti soptesc vreun somn usor sau sa-ti zambesc cu drag dintr-un vis color... poate mai uit sa-ti zbor cu pui de inger peste tample sau sa ma rog corect in gandul vreunui Dumnezeu si, ratacind de dor, imi amintesc ca poate nu mai stiu nimic... decat ca te iubesc nebuneste...

Gând... pentru la noapte.

Imi place sa te privesc atunci cand zambesti... in fiecare gand imi infloresc iarasi tei parfumati si pe tample mi-e mereu inceput de lume... iar pe arcul buzei de sus imi pare ca as putea sa-ti fiu de astazi orice anotimp...

Imi place sa te privesc atunci cand taci... in fiecare idee mi se nasc iarasi soapte dulci si prin gand imi nascocesc mereu vreun inceput de cuvant... iar pe buza ta de jos imi pare ca as putea sa-ti fiu de-acum orice liniste...

Imi place sa te privesc atunci cand dormi... in fiecare somn iti spun iarasi povesti cu ingeri si-n toate gandurile iti sunt mai mereu Dumnezeu... iar pe buzele tale amandoua imi pare ca as putea sa-ti fiu la noapte orice vis...

Rătăcire spre sfârşitul lumii.

Mi-e tarziu printre taceri si mereu prea devreme in cuvinte... ingerul mi-a adormit cu aripa desfacuta a zbor, iar pe tample mi-e praf si vreun gand ce-a uitat sa viseze... poate din miezul noptii o sa reusesc cumva sa-mi fac semn de carte si-o sa te citesc mirat la lumina dorului de toate... sau poate la capatul rugaciunii de seara am sa ma ratacesc incetisor pana la sfarsitul lumii...

Mi-e tarziu printre linisti si mereu prea devreme in soapta... Dumnezeu mi-a adormit ciudat pe umarul drept, iar in suflet mi-e gol si un fel de amintiri de-asta iarna... poate pe la miezul noptii o sa invat cumva sa te privesc perfect si-o sa te iubesc mirat de doruri si de toate.... sau poate la capatul rugaciunii de seara am sa ma regasesc incetisor pana la inceputul lumii...