02 iunie 2009

Nocturnă.

Hai, lasa ziua sa adoarma usor inserat prin vreun gand de-al tau... de acum iti voi sprijini eu privirea pe vreun zambet soptit si-ti voi saruta cu luni de-argint obrajii fierbinti... asa, aseaza-ti tampla pe umarul meu si-ti voi inventa un somn incetisor din stele caprui sau din vise-curcubeu... iar inspre infinit o sa ma opresc putin la tine-n par si-am sa ma transform tacut in miezul noptii...

Haide, lasa ingerul sa adoarma bland prin vreun zbor de-al tau... de acum iti voi sprijini eu aripile pe vreo rugaciune soptita usor pe tampla lui Dumnezeu si-ti voi gasi pe obraz colturi de paradis... asa, aseaza-ti dorul prin gandul meu si-ti voi inventa de drag un somn caprui sau un vis in culori... iar inspre miezul noptii o sa ma opresc putin la tine-n zambet si-am sa ma transform de tot in iubire...


31 mai 2009

Gând fără cuvinte.

Dincolo de toate cuvintele nu mai stiu nimic... decat ca te iubesc prea mult... de dragul tau vorbele mi se topesc pe buze si-mi curg apoi in sarutari de inger pe tample-ti si pe gura, iar dorul mi-e mereu doar soapta si gand nespus... poate la noapte am sa reusesc cumva sa inventez literele cu care sa te rostesc pe de-a-ntregul, chiar daca tu nu m-ai mai auzi... iar prin somn si pe zambet ti-as aseza un vis care sa-ti taca in verde-caprui minunea...

Departe de cuvinte nu-mi mai amintesc nimic... decat ca mi-e prea dor... de dragul tau ideile mi se topesc in albul ochiului si-mi curg apoi in priviri de inger pe tample-ti si pe gene, iar pleoapele-mi bat mereu stinse peste gandul nespus... si poate la noapte am sa reusesc cumva sa-ti inventez minunea cu care sa te visez in culori si-n taceri, departe de lumi si de toate... iar prin somn si pe zambet as invata sa-ti soptesc fara vorbe cat de mult te iubesc...


28 mai 2009

Gând uşor.

Vreau sa fiu somnul caprui ce-ti adoarme-n privire pe la sfarsitul povestilor cu ingeri... m-as spanzura cu ultimele tale ganduri de arcul pleoapei drepte si as lungi apoi un vis de noapte pana la infinit... iar in ochiul stang m-as zbate a rugaciune tarzie catre vreun Dumnezeu...

Vreau sa fiu zambetul frumos ce-ti adoarme-n soapta pe la sfarsitul sarutarilor de ingeri... m-as spanzura cu ultimele tale cuvinte de arcul perfect al buzei de jos si as lungi apoi un ceas de noapte pana la infinit... iar pe obraz ti-as curge-n sus a rugaminte cu linisti catre vreun dor tarziu...


23 mai 2009

Îngeri prin luna Mai.

Haide, iubito, sa ne prefacem intr-un "a fost odata" dintr-o poveste de prin luna Mai... sa credem zambind in orice inceput de lume si sa transformam in pietre pretioase toate ploile care ne uda imbratisarile... si haide sa fim doar o clipa mirata de noi ce si-a uitat evadarea din timp si a intepenit ciudat intr-un sarut de drag pe buza ta de sus...

Haide, iubire, sa ne prefacem intr-o minune soptita perfect dintr-un vis de prin luna Mai... sa credem corect in orice inceput de Dumnezeu si sa transformam in ingeri si-n rugaciuni toate zborurile care ne zambesc indragostirile ... si haide sa fim doar un somn usor uitat de Mosul Ene in privirea ta caprui sau un sarut de dor pe buza mea de sus...


18 mai 2009

Rătăcire fără timp.

Pasii tai se grabesc incet spre miezul noptii... pe aleile pietruite secundele s-au pierdut ciudat si-si conjuga curgerea din vreme la timpul trecut... undeva departe se-aude un tipat, iar noua ni se pare un zambet soptit de flasneta... si da, in ochii tai ingerul de dor a inceput sa viseze un pic de infinit si-un curcubeu de minuni pentru somnul tarziu...

La lumina felinarelor gandurile mele se catara pe fiecare cuvant de-al tau si dintr-o ultima idee ni se face-n jur un fel de liniste... undeva departe se-aude un zbor, iar noua ni se pare ca pe umeri ne cresc aripi dumnezeiesti... si da, in ochii tai suntem acum doi pui de inger ce-si viseaza de drag infinituri intr-un zambet tarziu pe buza de sus...