Gând cu nemuriri.

Azi-noapte ti-am coborat in vis, cu nemuriri si cu stropi de minune... te-am sarutat pe frunte si pe obrajii ce-si mai purtau inca urmele sarate ale vreunui dor de la inceputul somnului, ti-am mangaiat parul cu linisti si m-am intins la umbra gandurilor tale...

O vreme te-am privit in tacere, cu nod in gat si cu dragoste mare... ti-am atins spatele si te-ai infiorat, m-am catarat cu degetele pe sira spinarii, ca pe-o coloana a infinitului, spre chipul frumos si catre ultima ta idee, apoi ti-am soptit de mii de ori numele de drag...

Am adormit tarziu pe buza ta de sus, cu sarutari si cu "te iubesc" spus in somn... pe obrajii tai am lacrimat cu ingeri ce incercau sa-si aminteasca firesc vreun inceput de dor, apoi te-am zambit pe toata intr-o minune perfecta... da, azi-noapte in visul tau, pret de o umbra, am fost nemuritori...

Gând simplu.

Cand te-am privit intaia oara pur si simplu am stiut... zambetul tau m-a adus intr-o clipa mai aproape de un paradis in care nu mai credeam demult, iar privirea verde si-a gasit definitiv intelesul in sufletul meu... nu am cum sa uit glasul tau si atingerile ca din intamplare pe mana mea, nu am cum sa iti uit parfumul si mirosul pielii, nu am sa uit rasul perfect sau parul de tei... candva, intr-un sfarsit de aprilie parca un pic mai rece, m-ai invatat sa zbor din nou catre stele, mi-ai aratat ca si puii de inger viseaza in curcubeu si mi-ai reamintit cum sa ma indragostesc infinit... si pentru ca esti atat de frumoasa, pentru ca-mi esti in ganduri mereu si pentru ca esti minunata, pentru ca mi-e dor de tine de mor si pentru ca pot sa te iubesc pana la marginea oricarei lumi... iti multumesc... atat.

Gând târziu.

Am sa iti fiu mereu dimineata plina de speranta unei noi zile, am sa fiu serile tarzii de vara sau noptile cu rece si cu zapada trosnind sub picioare dintr-o iarna oarecare, voi fi orice anotimp si orice inceput de an, iti voi fi rugaciune sau a opta minune... am sa invat sa fiu vantul din toamna, am sa fiu linistea toata, am sa fiu ploaie, ninsoare, am sa fiu soare puternic si nor cenusiu, am sa fiu inger cand zborul se va frange si am sa fiu Dumnezeu cand ai sa uiti sa crezi, iti voi fi ochii verzi cand plangi peste vara sau buza de sus cand vei suspina de dor... am sa fiu imbratisare calduroasa, am sa fiu tremuratul usor, am sa iti fiu emotia oricarei revederi si voi fi amintirea de demult, voi fi prima idee si ultimul vis, intaiul suras sau cea din urma lacrima, iti voi fi sufletul bun si dragostea intreaga... am sa fiu primavara din par si mirosul din piele, am sa fiu "nu" si "da" sau am sa fiu doar "poate", voi fi atingere usoara si sarutarea fierbinte, am sa fiu tacerea cumplita, am sa fiu cerul albastru, iti voi fi semn de carte si cuvant inainte, voi fi atat de simplu totul sau doar un "fapt divers"... am sa fiu fiecare litera din numele tau, am sa fiu glasul soptit, voi fi plecare si voi fi mereu sosire, voi fi disperarea sau calmul absolut, am sa fiu timpul imens sau un infinit oarecare, iti voi fi zambet de drag sau vreun gest de repros... am sa fiu noapte alba si am sa fiu ziua ta, am sa fiu un "multumesc" sincer sau "te rog" mult prea corect, voi fi rasarit si apus in culori, voi fi cadere in mare, am sa fiu doar senzatia de sambata dupa-amiaza sau sentimentul ciudat din ajun de Craciun, iti voi fi ce vei vrea, voi fi ce ai uitat sa iti doresti, iar peste toate am sa te iubesc mereu perfect si definitiv...

Ratacire in alb si negru.

Ar vrea sa plece departe... urcari, coborari... chiar nu conteaza, doar sa fie cat mai departe... ar vrea ca gandurile sa-i fie treptele spre nicaieri si pentru prima oara sa aiba curajul sa nu mai creada nimic... candva stia sa viseze in culori, stia sa zboare si sa-si urle in gura mare fiecare dorinta... acum ii e teama si sa taca, iar ideile i se lovesc in alb si negru de ferestrele reci... din privirea obosita i se nasc mereu doruri cumplite ce i se revarsa cu verde perfect pe obraji... pe buze i-a murit de drag numele lui si stie ca o singura soapta l-ar putea naste din nou... in suflet simte cum linistea se zbate sa scape din lanturi, iubirea ar vrea sa-i zambeasca, insa a invatat atat de ciudat sa-si ucida curajul, si sperantele, si visarea...

Da, ar vrea doar sa plece... si chiar nu mai conteaza daca urca sau coboara... nu vrea decat sa poata sa deschida ceva, vreo usa sau vreo fereasta, sa-si faca din ganduri treptele pe care sa fuga in alb si negru si sa creada din nou colorat... de nicaieri un inger o plange cu doruri pe obraji, iar ideile ii zboara obosite si se amesteca verde intr-o ultima privire... prin vis ii simte sarutarea blanda, atingerile usoare si iubirea imensa... un ultim suspin ii sfasie sufletul si in somn ii sopteste numele de drag... pe buze i-adoarme tarziu un fel de zambet si undeva, departe, parca aude cum se naste perfect o liniste...

Ratacire spre noi.

Haide sa fim impreuna un inceput somnoros de iarna si sa invatam sa ningem cu fulgi mari in visul curat al vreunui pui de inger... vino sa ne imaginam un zambet pe chipul lui Dumnezeu si sa cadem apoi in plutiri peste vreo rugaciune de seara... sau haide mai bine sa oprim timpul in loc si sa facem schimb de priviri si de secunde prea uimite de-atata verde...

Haide sa ne intalnim pe furis in rasul zgomotos al unui copil si sa ne amestecam apoi cu frigul ce-i imbujoreaza obrajii... vino sa fim vreun sarut perfect pe buzele unor indragostiti si sa cadem apoi ametiti intr-o strangere de maini plina de dorinta... sau haide mai bine sa ne asezam pe marginea vreunui infinit si sa vedem cum mor si se nasc mii de lumi...

Haide sa fim impreuna o poveste spusa in soapta unui pui de inger si sa-i ningem cu linisti peste visul curat... vino sa invatam pe de rost sa-i zambim lui Dumnezeu si sa cadem apoi in plutiri peste inceputul somnoros al iernii... sau haide mai bine sa oprim iubirea in loc si sa facem schimb de priviri si de minuni prea mirate de-atata dor...