Gând ușor.

Primăvara e o copilă cu părul ciufulit, râzând mereu de razele soarelui, alergând prin iarbă, înmugurind a verde prin crengile copacilor, primăvara e un pui de înger uimit de aripile care încep să îi crească pe umeri, visând la zborul printre stele mici și mirându-se de toate, primăvara nu are timp deloc, doar clipe aruncate dezordonat pe covor, doar secunde rostogolite a joacă și-a zâmbete, doar somnuri cu liniști multe și gânduri colorate…


Vara e o fată cu părul desfăcut, poartă bluze curcubeu și alunecă pe-un cer senin, înflorind copacii de albul ochilor frumoși, vara e o domnișoară care se plimbă desculță pe nisipul unde valurile mării își șoptesc iubiri, zâmbind trist sau plângând pe furiș, vara are zile mai lungi ca să alerge printre sori, să se joace prin privirea vreunui înger prea timid, să viseze colorat și să se culce apoi, îndrăgostită, cuibărindu-se de dor la pieptul unui gând liniștit…


Toamna e o doamnă cu părul roșcat, se imbracă frumos, în nuanțe de maro și de galben, pășește agale printre amintiri de demult, toamna e o zeița coborând din Olimp odată cu ploaia, șoptindu-se de-a vântul și suspinând după vreo iubire de-astă vară, toamna nu uită, dar știe să ierte, știe mereu să asculte și știe să-i împace pe toți, toamna nu întârzie niciodată, e gata la timp și știe să se roage mereu corect înainte să-și odihnească gândurile pe liniștea vreunui dumnezeu…


Iarna e o bătrână cu părul prins la spate, poartă zăpezi pe tâmple și merge tăcută pe poteci încremenite de vreme, iarna e o bunică ce își alintă nepoții și-i privește cu drag atunci când aleargă prin iarbă și se miră de-a zborul de îngeri, iarna își strange la piept doruri colorate de verdele mării unde și-a șoptit atâtea iubiri, iarna a învățat să aștepte să se facă liniște sau să înghețe timpul în clepsidră, adormind apoi, târziu, la umbra vreunui gând dinspre primăvară…

Gând perfect.

Hai să ne întâlnim firesc, la capătul vreunui gând banal și apoi, ciudat, să ne transformăm cumva pe tâmpla nopții într-o idee genială... mâinile noastre s-ar împreuna a rugăciuni târzii, iar dumnezeii-copii ne-ar desena râzând cu minuni colorate...

Hai să ne zâmbim fără timp și apoi să ne amestecăm cumva într-un sărut de dor imens sau în vreo șoaptă, chiar pe buza ta de sus... privirile noastre s-ar oglindi în albul ochiului drept, iar îngerii-copii ne-ar adormi visând prin culcușul de aripi... 

Hai să ne uităm de toate prin vreo iarnă de demult si apoi, mirați, să ne regăsim cumva într-o dragoste de la începuturile lumii... pielea ta va mirosi din nou a ger și-a friguri multe, iar sfinții-copii ar ninge perfect peste noi cu iubiri-curcubeu...

Gând în doi.

Mai stai cu mine o oră, cât să ne plimbăm aiurea, ținându-ne de mână, într-o noapte de la începutul iernii... voi avea grijă să tremurăm de frig și de emoții prea mari, voi avea grijă să și plouă puțin... din gândurile tale îmi voi face iarăși aripi, vom respira din nou egal și ne vom săruta îngeresc... iar la final ne va aștepta o minune, să ne duca în zbor printre fericiri...

Mai stai cu mine preț de-o liniște imensă, ca și cum am vrea ca toate lumile să se mai nască o dată din tăceri și din șoapte perfecte... voi avea grijă să te învelesc cu infinit și cu ceruri, voi învia cu-n foșnet ușor și ultimii îngeri... pe zâmbetul tău îmi voi face culcuș pentru somnul din vara ce va veni și pe tâmpla ta îmi voi găsi definitiv toate ideile... iar la capătul Universului vom aștepta să ne mai inventeze vreun Dumnezeu...

Mai stai cu mine măcar o iubire, cât să mai cădem dintr-o rugăciune direct pe aripile albe ale unui pui de înger... voi avea grijă să te culeg dintre cuvinte abstracte, voi avea grijă să te visez în culori... de pe gura ta voi învăța să sorb nemuriri și în privirea de noapte îmi voi regăsi uimirea... iar la finalul oricărei minuni te-aș aștepta mereu să ne îndrăgostim din nou ca-n prima zi...

Gând înșoptit.

Iți râd în priviri de noapte cu verde mult și cu zbor de îngeri la amiază... cuvintele se amestecă în nuanțe de zâmbet pe buza ta de sus, iar eu le culeg cu grijă într-un sărut plin de doruri de pe la începutul lumii... 

Mâinile se caută pe jumătate înfrigurate și-n suflet e din nou liniște... timpul uită să treacă și încremenește uimit lângă fericirea noastră, iar dintr-un "te iubesc" șoptit perfect, ne imaginăm în doi un dor imens colorat in minuni...

Atât de ușor...

Te gândeam, te atingeam, te respiram... atât de ușor... iar tu imi zâmbeai printre aripi și mă priveai de pe un zbor, mă visai îngeresc și mă iubeai prea firesc... la începutul fiecărei lumi, iți scăldai șoaptele în verdele de mare și pleoapele mi se închideau încetișor pe-o liniște și-un somn dumnezeiesc... iar secundele ne curgeau absent pe piele și-n îmbrățișări prea mirate...

La sfârșitul fiecărei rugăciuni, iți odihnești noaptea pe tâmplele cuminiți și buzele mi se închid încetișor pe-o șoaptă și o sărutare îngerească... iar timpul ne îmbrățișeaza cu minuni și ne curge absent pe sub piele...   mă atingi, mă privești, mă visezi... iar eu te zâmbesc pe furiș și te gândesc genial, te iubesc prea perfect și te respir... atât de ușor...

Gând cuminte.

Noaptea ți-a adormit târziu pe piele și-n respirație... doi îngeri mici șoptesc povești de zboruri pe fruntea ta senină, iar sub pleoapa stangă, din albul perfect al ochiului ți se naște firesc un început de lume... un vis frumos s-a oprit pe tâmpla dreaptă și se odihnește cu tăceri absolute preț de o clipa, apoi alunecă încetișor a infinit pe obrazul curat, pâna la colțul gurii, unde se transformă în surâs... la pieptul tău s-au cuibărit cuminți rugăciuni de sfinți, iar pe arcul micuț al buzei de sus, vreun dumnezeu-copil iți desenează un zâmbet cu minuni colorate... și atunci... atunci zâmbesc și eu cu toate stelele, și cu lună, și cu ceruri, și cu mii de universuri, apoi te închid cu-atâta drag într-o privire cu iubiri și doruri multe... somn ușor... somn ușor...
 

Gând înspre iarnă.

Nu te mai bucura, iubito... vine iarna... ne va ninge iarăși cu doruri, și cu tăceri, și cu uitări... și ne va fi iar frig printre cuvinte... dar poate că voi mai putea să te feresc de gerul dinspre sfinți... te-ar înveli cumva pleoapa ochiului meu drept cu vreo privire și te-ar păstra scăldată-n verde înspre primăvară... și poate că voi mai putea să aprind un foc din penele ninse a rugăciune de pe aripile vreunui înger... ne-am dezmorți atunci sărutul ce ne-a înghețat ciudat pe buza de jos și ne-am topi mirați a îmbrățișare către primăvară...

Nu te mai bucura, iubito... vine iarna... ne va ninge iarăși cu gânduri, și cu tăceri, si cu amintiri... și ne va fi iar frig fără cuvinte... dar poate că vei mai putea să mă șoptești prin gerul dinspre sfinți... mi-aș găsi cuminte culcuș pe sub pleoapa ochiului tău stâng și-aș învăța să te visez cu verde înspre primăvară... și poate că vei inventa un foc din rugăciunile ninse îngeresc pe tâmpla vreunui dumnezeu... ne-am încălzi atunci iubirea ce ne-a inghețat a dor pe buza de sus și ne-am topi mirați într-un sărut către primăvară...

Rătăcire prin ploi (2).

Mi-e vis de ploaie, mi-e mare de verde, mi-e frig înspre iarnă și spre capătul lumii, mi-e tăcere imensă... mi-e râs de copil, mi-e vară prin păr, mi-e aripi pe umeri, mi-e șoapte de guri... mi-e curcubeu peste soare, mi-e zbor peste vreme, mi-e azi și mi-e mâine, mi-e tot și nimic... mi-e întuneric de stele, mi-e lună prin noapte, mi-e o idee pe tâmplă, mi-e ochi pe sub pleoapă... mi-e cer fără îngeri, mi-e violet-asfințit, mi-e cădere din mine, mi-e dor prea etern... mi-e doi și mi-e unu, mi-e gând înspre sfinți, mi-e mirare de toate, mi-e târziu în sfârșit... mi-e somn alb și negru, mi-e puțin infinit, mi-e dumnezeu între palme, mi-e zâmbet de drag... mi-e începutul de toamnă, mi-e sărutare pe buze, mi-e sunet de viori, mi-e pian peste timp... și iar mi-e vis de ploaie, mi-e verde-n priviri, mi-e dragoste mare, mi-e tine de noi...

 

 

Rătăcire prin ploi.

Mi-e gând de ploaie, mi-e verde de mare, mi-e sete de ierni şi de toamne târzii, mi-e şoaptă uşoară... mi-e joc de copii, mi-e dor înspre vară, mi-e zborul din aripi, mi-e ochi de priviri... mi-e zid între inimi, mi-e pasăre rară, mi-e liniştea toată, mi-e cuvânt nerostit... mi-e noapte de alb, mi-e negru absent, mi-e geniu pe tâmple, mi-e os pe sub piele... mi-e albastru devreme, mi-e urlet tăcerea, mi-e curcubeu prăbuşirea, mi-e nimic nemurirea... mi-e cer printre stele, mi-e înger cuminte, mi-e întreg şi jumate, mi-e timpul perfect... mi-e drag peste suflet, mi-e somn fără vis, mi-e frig fără sfinţi, mi-e împreună pân' la sfârşit... mi-e azi dinspre mâine, mi-e ieri infinit, mi-e zâmbet pe buze, mi-e firesc dumnezeu... şi mi-e iar gând de ploaie, mi-e verde-n privire, mi-e iubire de noi, mi-e mine de tine...

Gând cu dor.

Ce mai faci? îmi plăcea să te intreb printre gânduri şi în zâmbetul tău îmi găseam mereu câte un răspuns... acum, mi-e doar prea dor... şi-aş vrea să îţi mai spun, a mia oară, că te iubesc...

Îţi ştiam povestea pe de rost şi o ascultam mereu la începutul somnului uşor... îţi învăţasem glasul şi tonul, îţi ştiam fiecare pauză dintre cuvinte şi ştiam că ai să uiţi din nou finalul... însă nici nu mai conta...

Te-am privit de atâtea ori cum încercai să-ţi aminteşti cum să zbori... la sânul tău ştiam să fiu pui de înger şi-mi visam liniştea pe-nserat... iar uneori te vedeam plângând... şi aş fi vrut atât de mult să inţeleg...

Ai avut mereu răbdare... când m-ai învăţat să fiu bun, să mă rog, să număr infinituri sau să rămân uimit de minuni imperfecte... din râsul tău mi-am făcut aripi de hârtie şi tu mi le-ai lipit apoi pe spate cu sărutări... iar mângâierea uşoară mă făcea să mă înalţ peste lumi...

Când îmi uit răspunsurile şi mă doare cumplit fiecare gând, zâmbesc... tu m-ai învăţat... şi tot de la tine am învăţat să iert şi să merg mai departe... ce mai faci? mi-e atât de dor să te întreb... şi să îţi spun, a mia oară, cât de mult te iubesc...

Gând-curcubeu.

Pe gândul șoptit al dorului tău îmi imaginez perfect un zâmbet... un capăt îl așez cuminte pe buza ta de sus, iar celălalt îl port frumos și verde într-o privire de drag... și din gândul dintâi al dorului tău îți zâmbesc parfumat cu iubire...

Pe întrebarea firească a inimii tale îmi construiesc din minuni un curcubeu... un capăt îl leg sfânt de rugăciunea către vreun Dumnezeu, iar celălalt îl port prea mirat într-un zbor de înger... și la prima întrebare a inimii tale îți răspund cu minuni: te iubesc!

Frânturi de gând.

...vis de sfinţi, zâmbet de noapte, somnul tău liniştit... mirosul ploii reci ce-mi plânge la geam cu dumnezei... o poveste de demult, cu faceri de lumi sau cu prăbuşiri universale... tăceri peste suflet şi şoapte de drag... sunetul de viori de prin zborul puilor de înger... o stradă pustie, mângâierea uşoară, parfumul tău în perna mea... şi iarăşi miros de ploaie rece care-mi plânge cu sfinţi peste ceruri... un început de poveste de la marginea lumii... dor prin tăceri şi uimiri înşoptite pe buza de sus... clipe ce-şi caută culcuşul prin aripile vreunui înger... apoi... doar vis de zbor, zâmbet prin noapte, somnul tău liniştit...

Gând. Şi-atât.

Uneori mi-e teamă că te-aş putea pierde... mi-ai cădea cumva din mine, iar eu, absurd, n-aş mai ştii cum să te recompun din îngeri... şi-atunci mă apucă disperarea, liniştea îmi doare fiecare cuvânt, şi fiecare tăcere, şi fiecare uimire de tine, iar prin gând încep să se sfârşească ciudat universuri... aş vrea să te urlu atunci, să strig în gura mare, dar glasul mi se sperie şi el, şoaptele mi se împrăştie pe covor, iar numele ţi-l mai simt doar, cumplit, într-un nod în gât ce-mi sugrumă dorul de tine... uneori mi-e teamă că nu te-aş mai găsi... te-aş căuta prin vreo noapte de demult, printre căderi de îngeri sau printre sfinţi fără sens... 

Dar uit mereu că tu eşti lângă mine... doar mi-ai adormit pe vreun zâmbet cuminte de pe buza de jos, sau într-o privire de mare sub pleoapa ochiului drept... şi-atunci te învăţ din nou pe de rost, ca pe-un început perfect de lumi, ca pe o poveste dintr-o iarnă oarecare, ca pe-o mirare de toate... mâna mea apune a rugăciune pe sânul tău stâng, te sărut sfânt pe buza de sus şi-mi devii, prea firesc, Dumnezeu... te vorbesc fără cuvinte şi te tac absolut, te citesc printre rânduri şi te scriu nesfârşit, te miros a parfum de minune şi te-ascult liniştit cum visezi... da, tu eşti mereu lângă mine... şi-mi dormi atât de frumos în fiecare dor...

Gând de iarnă.

Ninge iar, iubito... ninge cu vise de pe genele tale, ninge cu gânduri peste tâmplele mele, ninge ciudat cu pene din aripi şi ninge cu zboruri din zâmbetul vreunui pui de înger, ne ninge fiecare tăcere şi ne ninge şoptit pe buze cu doruri singure... ninge cu plecări şi cu rătăciri de toate, ninge cu rugăciuni şi cu sfinţi până la Dumnezeu, ninge în regăsiri, ninge absent prin aşteptări, ninge cu timp şi cu veşnicii, ninge cu chemări, ne ninge prin amintiri şi prin îmbrăţişarea din vreo vară de demult... ninge cu nimic şi cu orice, ninge în alb şi negru peste chipul tău, ninge cu rugăminţi pe obrazul meu, ninge de drag prin păr şi pe frunte, ninge târziu a înserare şi a noapte bună, ninge cu promisiuni, ninge cu atingeri de mâini pe furiş sau cu sărutări pereche, ninge spre sfârşitul lumii, ninge până şi în cântecul dulce al pianului fără culori, ninge prin noi definitiv...

Şi ninge încet, iubito... ninge dumnezeiesc cu vise pe genele tale, ninge cu îngeri peste tâmplele mele, ninge cu gânduri din aripi şi ninge zâmbind prin îmbrăţişarea din vreo iarnă trecută, ninge cu rugăciuni şi cu minuni printre sfinţi, ninge a fapt divers, ninge perfect spre plus infinit... şi ne ninge pe buze a dorinţă spusă în şoaptă, ninge cu lucruri simple, ninge prea firesc cu uimire şi cu linişte mare, ninge de-aseară cu regăsiri şi ne ninge mereu înspre miezul nopţii, ninge cu doruri nebune... ninge cu somn uşor pe obraz, ninge cu adormiri prin păr şi pe frunte, ninge cu mirări de la mine până la tine, ninge cu iubire de la tine înspre mine, ninge cu atingeri de trupuri calde şi cu sărutări pereche, ninge cu vuiet o naştere de lumi, ninge în alb şi negru prin cântecul pianului-curcubeu, ninge cu noi fără sfârşit...

Gând șoptit.

Haide să ne imaginăm o zi de joi, așa, pe înserat și să împărțim ora 8 in jumătăți și-n sferturi perfecte... apoi să învățăm că într-o clipă timpul se poate opri să ne vegheze absent căderile din noi...

Și hai să ne prefacem amândoi într-o singură tăcere... să stăm cuminți în ultimul gând dinainte de culcare sau să ne amestecăm târziu prin visul vreunui înger... apoi să ne-adormim a șoaptă pe buza ta de sus...

Iar de-ți va fi cumva prea frig de toate, haide să ne ascundem într-o rugăciune către Dumnezeu... și-așa, feriți de sfârșitul lumilor, să alunecăm pe-un curcubeu până la marginea zilei... apoi să ne pierdem de drag într-un zâmbet...

Dar hai să fim un pic de infinit și să împărțim la doi un zbor perfect dintr-o zi de joi, așa, pe la amiază... apoi să ne amintim cum am căzut din noi și cum ne-am înșoptit a sărutare pe buza ta de jos...

Gând fără timp.

Părul tău mirosea a iarnă... şi pielea la fel... şi respiraţia, şi gândurile, şi fiecare zâmbet... pe umeri începeau să-mi crească aripi, iar printre cuvinte ni se jucau a zbor puii de înger... şi nici nu mai ştiu ce-ţi spuneam atunci... poate că-ţi povesteam vreun surâs din vreo primăvară ori poate că-ţi răspundeam la vreo mirare şoptită încetişor... sau poate că doar te rugam să îmi fii Dumnezeu...

Da, îmbrăţişarea ta mirosea a iarnă... şi sărutul la fel... şi zâmbetul, şi tăcerile, şi fiecare privire... pe umeri începeau să-ţi crească aripi, iar printre gânduri ni se jucau a rugăciune puii de înger... şi nici nu mai ştiu ce-mi spuneai atunci... poate că-mi povesteai vreo minune dinspre vară ori poate că-mi răspundeai la vreun surâs prea mirat... sau poate că doar mă învăţai să fiu Dumnezeu...

Gând spre iarnă.

La începutul unei ierni de demult, am învățat cum să-ți număr respirația până la infinit... în albul ochiului drept am fost, preț de o clipă, zbaterea ușoară cu care puii de înger, ascunși pe sub pleoape, se oglindeau a verde și-ți visau cuminte vreun zbor perfect... iar pe gura ta mi-am amintit să-ți zâmbesc, atârnat de-un sărut întârziat pe buza de jos...

Pe la începutul unei ierni de demult, am învățat să-ți număr rugăciunile până la Dumnezeu... în albul ochiului stâng am fost, preț de o minune, atingerea ușoară cu care puii de înger, înveliți de pleoape, se îmbrățișau visând căprui un zbor atât de firesc... iar pe gură ți-am șoptit atunci o sărutare, atârnat de-un zâmbet târziu pe buza de sus...

 

Gând... aproape.

Aproape de miezul nopții mi se face dor... de tine, de zboruri, de iarnă... și aproape de visul în doi sunt din nou prea mirat... de mine, de îngeri, de noi...

Gândul de azi e aproape ciudat... alunecă pe frunte, apoi pe sprânceana dreaptă și se preface apoi în mare și-n verde infinit prin albul ochiului stâng... iar tu îl știi pe de rost... l-ai învățat zâmbind într-o vară și mi l-ai încrustat într-un sărut aproape perfect pe buza de sus...

Visul de azi e aproape sfânt... alunecă pe umăr, apoi pe aripa stângă și se ridică apoi în rugăciune și-n timp infinit prin palma dreaptă a vreunui Dumnezeu... iar tu il știi pe de rost... l-ai învățat râzând într-o vară și mi l-ai încrustat într-un sărut aproape firesc pe buza de jos...

Aproape de miezul nopții mi-e atât de dor... de vise, de gânduri, de ierni... și aproape de zborul în doi sunt din nou prea mirat... de tine, de îngeri, de noi...

Gând de noi.

Cândva nu voi mai ști decât o poveste... una singură... va fi însă de-ajuns... tu ai să mă asculți mereu și-ai să-mi lăcrimezi cu vise pe-obrazul stâng, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut cu verdele de mare pe albul ochiului drept...

Uitați la marginea vreunui infinit ne-am aminti, ciudat, doar umbre de timp și vise fără culori... Dumnezei-copii ni s-ar așeza încetișor pe genunchi și ne-ar măsura în tăceri fiecare liniște și orice minune, iar dintr-o rugăciune-curcubeu doi pui de înger ne-ar învața cumva sa zburăm...

Cândva nu voi mai ști decât o iubire... una singură... însă va fi de ajuns... tu ai să mă privești mereu și-ai să-mi zâmbesti cu vise pe buza de sus, apoi mă vei ruga în șoaptă să te sărut căprui și absent pe albul tâmplelor de iarnă...

Gând şoptit.

Nu ți-am spus niciodată... dar pe obrazul tău îmi e mereu un fel de început de iarnă, cu liniște albă și cu fulgi ce se scutură încetișor din zborul rece al vreunui pui de înger... și pe buza ta de sus îmi miroase așa, înainte de culcare, a sărutarea mamei într-o vară de demult... iar prin părul tău fiecare idee are parfum de ceai, și de mere coapte, și de duminică la prânz, și de îmbrățișări înșoptite... sau poate doar parfum de infinit și de salcâmi înfloriți...

Și nu ți-am spus niciodată... dar atunci când mi te scuturi încetișor din zbor și prin începuturi de liniște, învăț cumva să curg a rugăciune de pe obrazul lui Dumnezeu până în râsul vreunui pui de înger... și-n privirea ta mi se pare așa, că ochiul meu și-ar odihni verdele oricând... iar în sărutul tău fiecare gând are parfum de zâmbet, și de iubire, și de sâmbătă noaptea, și de minuni înșoptite... sau poate doar parfum de infinit și de salcâmi înfloriți...