Gând de iarnă.

Ninge iar, iubito... ninge cu vise de pe genele tale, ninge cu gânduri peste tâmplele mele, ninge ciudat cu pene din aripi şi ninge cu zboruri din zâmbetul vreunui pui de înger, ne ninge fiecare tăcere şi ne ninge şoptit pe buze cu doruri singure... ninge cu plecări şi cu rătăciri de toate, ninge cu rugăciuni şi cu sfinţi până la Dumnezeu, ninge în regăsiri, ninge absent prin aşteptări, ninge cu timp şi cu veşnicii, ninge cu chemări, ne ninge prin amintiri şi prin îmbrăţişarea din vreo vară de demult... ninge cu nimic şi cu orice, ninge în alb şi negru peste chipul tău, ninge cu rugăminţi pe obrazul meu, ninge de drag prin păr şi pe frunte, ninge târziu a înserare şi a noapte bună, ninge cu promisiuni, ninge cu atingeri de mâini pe furiş sau cu sărutări pereche, ninge spre sfârşitul lumii, ninge până şi în cântecul dulce al pianului fără culori, ninge prin noi definitiv...

Şi ninge încet, iubito... ninge dumnezeiesc cu vise pe genele tale, ninge cu îngeri peste tâmplele mele, ninge cu gânduri din aripi şi ninge zâmbind prin îmbrăţişarea din vreo iarnă trecută, ninge cu rugăciuni şi cu minuni printre sfinţi, ninge a fapt divers, ninge perfect spre plus infinit... şi ne ninge pe buze a dorinţă spusă în şoaptă, ninge cu lucruri simple, ninge prea firesc cu uimire şi cu linişte mare, ninge de-aseară cu regăsiri şi ne ninge mereu înspre miezul nopţii, ninge cu doruri nebune... ninge cu somn uşor pe obraz, ninge cu adormiri prin păr şi pe frunte, ninge cu mirări de la mine până la tine, ninge cu iubire de la tine înspre mine, ninge cu atingeri de trupuri calde şi cu sărutări pereche, ninge cu vuiet o naştere de lumi, ninge în alb şi negru prin cântecul pianului-curcubeu, ninge cu noi fără sfârşit...

Gând șoptit.

Haide să ne imaginăm o zi de joi, așa, pe înserat și să împărțim ora 8 in jumătăți și-n sferturi perfecte... apoi să învățăm că într-o clipă timpul se poate opri să ne vegheze absent căderile din noi...

Și hai să ne prefacem amândoi într-o singură tăcere... să stăm cuminți în ultimul gând dinainte de culcare sau să ne amestecăm târziu prin visul vreunui înger... apoi să ne-adormim a șoaptă pe buza ta de sus...

Iar de-ți va fi cumva prea frig de toate, haide să ne ascundem într-o rugăciune către Dumnezeu... și-așa, feriți de sfârșitul lumilor, să alunecăm pe-un curcubeu până la marginea zilei... apoi să ne pierdem de drag într-un zâmbet...

Dar hai să fim un pic de infinit și să împărțim la doi un zbor perfect dintr-o zi de joi, așa, pe la amiază... apoi să ne amintim cum am căzut din noi și cum ne-am înșoptit a sărutare pe buza ta de jos...

Gând fără timp.

Părul tău mirosea a iarnă... şi pielea la fel... şi respiraţia, şi gândurile, şi fiecare zâmbet... pe umeri începeau să-mi crească aripi, iar printre cuvinte ni se jucau a zbor puii de înger... şi nici nu mai ştiu ce-ţi spuneam atunci... poate că-ţi povesteam vreun surâs din vreo primăvară ori poate că-ţi răspundeam la vreo mirare şoptită încetişor... sau poate că doar te rugam să îmi fii Dumnezeu...

Da, îmbrăţişarea ta mirosea a iarnă... şi sărutul la fel... şi zâmbetul, şi tăcerile, şi fiecare privire... pe umeri începeau să-ţi crească aripi, iar printre gânduri ni se jucau a rugăciune puii de înger... şi nici nu mai ştiu ce-mi spuneai atunci... poate că-mi povesteai vreo minune dinspre vară ori poate că-mi răspundeai la vreun surâs prea mirat... sau poate că doar mă învăţai să fiu Dumnezeu...